ICCJ. Decizia nr. 3430/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 3430/2013

Dosar nr. 2901/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 18 iunie 2013

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea a fost legal timbrată.

Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 550/205/2011/a1 al Tribunalului Argeş, secţia civilă, a cărui strămutare se solicită, a fost soluţionat la data de 13 iunie 2013.

Se mai referă împrejurarea că petenta a depus prin fax, la data de 17 iunie 2013, o cerere de judecare a cauzei în lipsă.

Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca rămasă fără obiect, având în vedere soluţionarea dosarului de fond.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenta SC S. SRL privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 550/205/2011/a1 al Tribunalului Argeş, secţia civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3430/2013. Civil. Strămutare. Fond