ICCJ. Decizia nr. 3551/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 3551/2013

Dosar nr. 3389/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de Ia 09 septembrie 2013

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenţii J.F., J.B.

La apelul nominal se prezintă petenţii J.F. şi J.B., prin mandatar C.C.A., lipsind intimaţii I.R.E., Consiliul Local Sântana, Oraşul Sântana prin Primar.

Din partea Ministerului Public participă procurorul de şedinţă D.L.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea nu a fost timbrată corespunzător.

Magistratul asistent face raportul cauzei şi arată că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, judecata Dosarului nr. 5340/108/2013 al Tribunalului Arad, ce face obiectul cererii de strămutare, a fost soluţionat la 4 iulie 2013.

Înalta Curte pune în vedere petentelor să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei, aferente cererii de strămutare.

Mandatar C.C.A. pentru petenţi solicită lăsarea cauzei la sfârşitul şedinţei pentru a avea posibilitatea achitării taxei judiciare de timbru.

Înalta Curte dispune lăsarea cauzei la sfârşitul şedinţei.

La apelul nominal efectuat la sfârşitul şedinţei, părţile nu se prezintă.

Magistratul asistent face raportul cauzei şi arată că, prin grefa instanţei s-a depus dovada achitării taxei judiciare şi timbru judiciar, în cuantumul legal prevăzut.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca rămasă fără obiect.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenţii J.F., J.B. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 5340/108/2013 al Tribunalului Arad.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 septembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3551/2013. Civil. Strămutare. Fond