ICCJ. Decizia nr. 3557/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 3557/2013

Dosar nr. 2967/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 9 septembrie 2013

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenţii S.P., T.S., S.M., P.L.

La apelul nominal se prezintă petentul Sterian Paul, personal şi în calitate de mandatar pentru petenta T.S., lipsind petenţii S.M., P.L. şi intimaţii T.A.M., C.T., D.M.A., Consiliul Local Craiova.

Din partea Ministerului Public participă procurorul de şedinţă D.L.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea a fost timbrată corespunzător.

Magistratul asistent face raportul cauzei şi arată că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 4864.2/215/2006 al Tribunalului Harghita, a cărui judecată face obiectul cererii de strămutare, a fost soluţionat la 12 iunie 2013.

Petentul S.P., având cuvântul asupra cererii de strămutare, solicită admiterea acesteia aşa cum a fost formulată, pentru motivele de bănuială legitimă detaliate în cererea scrisă.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de strămutare, ca rămasă fără obiect.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenţii S.P., T.S., S.M., P.L. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 4864.2/215/2006 al Tribunalului Harghita.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şe dinţă publică, astăzi 09 septembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3557/2013. Civil. Strămutare. Fond