ICCJ. Decizia nr. 3637/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 3637/2013

Dosar nr. 3551/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 11 septembrie 2013

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta Mănăstirea A.

La apelul nominal, se prezintă avocat A.H., pentru petenta Mănăstirea A., lipsind intimaţii S.C. şi S.M.

Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, judecata dosarului ce face obiectul cererii de strămutare a fost suspendată, conform dispoziţiilor art. 40 alin. (2) C. proc. civ. la data de 19 iunie 2013.

Se mai referă că, petenta a fost citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei şi a timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei, obligaţie legală faţă de care aceasta nu s-a conformat.

Avocat A.H. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar şi solicită admiterea cererii de strămutare, potrivit concluziilor orale formulate.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenta Mănăstirea A. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 2437/321/2012 al Tribunalului Neamţ.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3637/2013. Civil. Strămutare. Fond