ICCJ. Decizia nr. 3673/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 3673/2013

Dosar nr. 3269/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 12 septembrie 2013

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta T.S.

La apelul nominal s-a prezentat petenta personal, lipsă fiind intimaţii G.N. şi Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea.

Ministerul Public este reprezentat de procuror S.Ş.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen la 8 octombrie 2013.

Petenta solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele invocate în scris, pe care le expune şi oral.

Reprezentanta Ministerului. Public solicită respingerea cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenta T.S. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 7055/90/2012 al Tribunalului Vâlcea.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3673/2013. Civil. Strămutare. Fond