ICCJ. Decizia nr. 3830/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVIlĂ

Încheierea nr. 3830/2013

Dosar nr. 3282/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 18 septembrie 2013

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent asupra faptului că potrivit E., sistemul naţional de gestiune informatică a dosarelor, dosarul a cărui strămutare se cere are termen de judecată la data de 17 octombrie 2013. La data de 13 septembrie 2013 intimatul R.T. a depus la dosar, prin serviciul registratură, o petiţie prin care a solicitat respingerea cererii de strămutare, însoţită de copii acte medicale, iar la 17 septembrie 2013 intimata SC D.T. SRL a depus note de şedinţă.

Avocat T.G. solicită admiterea cererii de strămutare.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite cererea formulată de petentul C.A.I., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 735/235/2013 al Judecătoriei Gherla.

Strămută judecarea cauzei de la Judecătoria Gherla, la Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Păstrează actele de procedură îndeplinite de instanţă înainte de strămutare.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3830/2013. Civil. Strămutare. Fond