ICCJ. Decizia nr. 4006/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVIlĂ
Încheierea nr. 4006/2013
Dosar nr. 3725/1/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 25 septembrie 2013
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea a fost timbrată.
Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen de judecată la data de 31 octombrie 2013 şi că o cerere identică de strămutare a aceluiaşi dosar, formulată de petenta, a fost soluţionată de către, secţia I civilă, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea din 24 septembrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 3672/1/2013, în sensul respingerii acesteia.
Se referă, de asemenea, că la data de 20 septembrie 2013, petenta a formulat o „cerere de întrunire" a prezentului dosar la Dosarul nr. 3672/1/2013, cu termen de judecată la data de 24 septembrie 2013.
Deliberând, Înalta Curte; respinge cererea formulată de petenta şi acordă cuvântul în dezbaterea cererii de strămutare sub aspectul admisibilităţii acesteia în raport de prevederile art. 402 C. proc. civ.
Procuror L.V. pune concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca inadmisibilă.
Analizând cererea,
Faţă de dispoziţiile art. 40 alin. (2) C. proc. civ.
ÎN NUMELE LEGE
D I S P U N E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de petenta T.M.A. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 6652/290/2011 al Tribunalului Caraş-Severin.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3969/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4010/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
---|