ICCJ. Decizia nr. 4480/2013. Civil

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 4480/2013

Dosar nr. 4441/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 11 octombrie 2013

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta C.N.T.E.E.T. SA Bucureşti - Sucursala de Transport Bacău.

La apelul nominal se prezintă petenta prin consilier juridic C.L. şi intimata B.C., personal.

Ministerul Public este reprezentat de procuror Ş.S.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de magistratul-asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 7961/110/2012 al Curţii de Apel Bacău, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată la data de 6 noiembrie 2013. O dată cu cererea de strămutare petentul a depus taxă judiciară de timbru în valoare de 100 RON, iar ulterior a depus o altă taxă judiciară de timbru de 4 RON şi timbru judiciar de 0,3 RON. La data de 4 octombrie 2013 intimata a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de strămutare ca inadmisibilă, precum şi o cerere reconvenţională.

Înalta Curte pune în discuţie restituirea sumei nedatorate de 100 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru, faţă de data introducerii cererii în cauza a cărei strămutare se solicită, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013.

Consilier juridic C.L. solicită restituirea sumei de 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru nedatorată.

La interpelarea Înaltei Curţi, intimata precizează că cererea reconvenţională reprezintă apărările formulate împotriva motivelor de strămutare invocate de petentă, aceasta fiind, de fapt, o întâmpinare.

Consilier juridic C.L. solicită admiterea probei cu interogatoriul intimatei.

Procurorul de şedinţă solicită respingerea probei cu interogatoriu, având în vedere că cererea de strămutare este o cerere incidentală în care nu se discută fondul cauzei.

Înalta Curte respinge ca inadmisibilă cererea de administrare a probei cu interogatoriul intimatei, având în vedere că în cadrul acestei cereri incidentale, motivul strămutării vizează ipoteza bănuielii legitime, în sensul art. 37 C. proc. civ., în timp ce interogatoriul vizează fapte personale ale părţii, astfel cum prevede art. 218 C. proc. civ.

Consilier juridic C.L. solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele invocate în scris, pe care le susţine şi oral.

Intimata solicită respingerea cererii de strămutare.

Procurorul de şedinţă solicită respingerea cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenta C.N.T.E.E.T. SA Bucureşti - Sucursala de Transport Bacău privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 7961/110/2012 al Curţii de Apel Bacău.

Dispune restituirea sumei de 100 RON către petenta C.N.T.E.E.T. SA Bucureşti - Sucursala de Transport Bacău, taxă judiciară de timbru nedatorată, achitată conform chitanţei seria BC nr. 1488956(86) din 02 septembrie 2013 în contul creanţelor bugetare locale al Primăriei Municipiului Bacău - Direcţia Economică.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 octombrie 2013.

Procesat de GGC - GV

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4480/2013. Civil