ICCJ. Decizia nr. 4605/2013. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 4605/2013

Dosar nr. 4473/1/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 17 octombrie 2013

S-a luat în examinare cererea formulată de petentul A.A.G. prin care s-a solicitat strămutarea Dosarului nr. 545/202/2012* al Tribunalului Călăraşi.

La apelul nominal lipsesc părţile, petentul A.A.G. şi intimaţii S.F., Comisia judeţeană de fond funciar Călăraşi prin prefect, B.G., B.M. şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi.

Ministerul Public este reprezentat de procurorul de şedinţă Ş.S.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul asistent face referatul cauzei şi arată că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită a fost suspendat la 25 septembrie 2013, în baza dispoziţiilor art. 244 C. proc. civ. Se mai referă că petentul a depus note scrise, înregistrate la 2 octombrie 2013 şi că intimaţii B.G., B.M. şi S.F. au formulat întâmpinare la 11 octombrie 2013.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petentul A.A.G. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 545/202/2012* al Tribunalului Călăraşi.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4605/2013. Civil. Strămutare. Fond