ICCJ. Decizia nr. 5773/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 5773/2013
Dosar nr. 5242/1/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 11 decembrie 2013
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta M.M.
La apelul nominal lipsesc atât petenta cât şi intimatul Casa de Ajutor Reciproc a Salariaţilor învăţământ Fălticeni, Instituţie Financiar Nebancară.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că cererea de strămutare a fost comunicată intimatului. Se arată de asemenea că potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor Dosarul nr. 3158/227/2012 a cărui strămutare se solicită se află pe rolul Tribunalului Suceava şi are termen de judecată la data de 15 ianuarie 2014.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenta M.M. prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3158/227/2012 al Tribunalului Suceava.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
← ICCJ. Decizia nr. 5753/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5774/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
---|