ICCJ. Decizia nr. 3373/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3373/2014
Dosar nr. 1656/2/2014
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Fondul şi hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa civilă nr. 442 din 4 aprilie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte contestaţia formulată de contestatoarea G.M.E., în contradictoriu cu intimaţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, a anulat Decizia nr. 373 din 20 octombrie 2004 emisă de RA - A.P.P.S., a obligat intimata să facă propunere de acordare a despăgubirilor pentru întreg imobilul teren în suprafaţă de 208 mp, situat în Bucureşti şi a respins cererea completatoare ca prematur introdusă.
Apelul şi hotărârea instanţei de apel.
Prin Decizia civilă nr. 39 A din 19 februarie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă G.M.E., împotriva Sentinţei civile nr. 442 din data de 4 aprilie 2006, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat intimata să facă propunere de acordare de despăgubiri pentru suprafaţa de 342,75 mp, conform expertizei, a respins excepţia de prematuritate a cererii completatoare, a respins cererea completatoare ca neîntemeiată, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a respins ca nefondat apelul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe de apelanta-pârâtă R.A. - A.P.P.S.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut că apelul declarat de apelanta G.M.E. este fondat pentru considerentele următoare:
Suprafaţa de teren pe care o solicită reclamanta (336 mp din str. P.) a aparţinut autorilor acesteia conform actului de proprietate depus la dosar, aceeaşi suprafaţă fiind preluată de stat, conform adresei emise de Primăria Municipiului Bucureşti, posesor fiind ICRAL H.N. - S.A. la nivelul anului 1986, proprietar fiind statul.
Totodată, din conţinutul raportului de expertiză rezultă că terenul este bine individualizat şi delimitat şi are o suprafaţă de 342,75 mp, construcţia ocupând 220,75 mp, accesul în clădire făcându-se pe o rampă de 35,20 mp.
Chiar dacă pârâta se prevalează de o hotărâre de guvern, avută în vedere şi de Tribunal, Curtea a constatat că deţinător a întregii suprafeţe de teren, în sensul art. 23 din Legea nr. 10/2001, este pârâta.
Sub acest aspect, Curtea a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că propunerile de acordare a despăgubirilor vor privi întreaga suprafaţă de teren.
Cu privire la cererea completatoare, care de fapt are caracter subsidiar, a fost respinsă ca neîntemeiată ca şi excepţia de prematuritate invocată, faţă de împrejurarea că cererea principală a fost admisă cu privire la întreaga suprafaţă de teren, dreptul reclamantei fiind recunoscut.
În ceea ce priveşte motivul de apel privind despăgubirile, temeiul de drept invocat şi anume art. 10 pct. 9 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la momentul formulării cererii, avea în vedere numai imobilele cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă şi care au fost demolate sau a cărei restituire nu este posibilă.
Instanţa de apel a apreciat că textul de lege se referă la titluri de valoare folosite exclusiv în procesul de privatizare (nu la plata efectivă a contravalorii imobilului) şi că, deşi la momentul cererii textul de lege era în vigoare, acordarea măsurilor era un prorogativ al unităţii emitente. Legea nr. 10/2001 nu prevede în conţinutul ei modalitatea cerută de apelantă şi anume despăgubirea efectivă (în echivalent bănesc), astfel că sub acest aspect critica a fost găsită nefondată.
În ceea ce priveşte apelul declarat de R.A. - A.P.P.S., instanţa de apel a constatat că este nefondat.
În primul rând, procura criticată trebuie interpretată în sensul în care părţile au vrut să producă efecte juridice iar "procurarea actelor" necesare vânzării reprezintă tocmai demersurile pe care reclamanta le-a făcut. Însă, făcând abstracţie de acest element, la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, este prevăzut expres că, de cotele moştenitorilor care nu au urmat procedura, profită ceilalţi moştenitori. Indiferent deci de interpretarea pe care apelanta doreşte să o dea, decizia trebuia emisă pentru întreaga cotă, iar nu doar pentru 1/2.
Recursul şi hotărârea instanţei de recurs.
Prin Decizia civilă nr. 174 din 16 ianuarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă a respins ca nefondate recursurile declarate împotriva Deciziei nr. 39/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, reţinând că dispozitivul hotărârii pronunţate în apel şi care, potrivit art. 261 C. proc. civ. cu referire la art. 372 C. proc. civ., este supus executării, consemnează dreptul reclamantei la despăgubiri pentru bunul preluat de stat, drept ce urmează a fi determinat şi cuantificat în procedura specială reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 de modificare şi completare a Legii nr. 10/2001, dispoziţii imperative şi de imediată aplicare.
Cererea de lămurire cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului sentinţei instanţei de fond.
La data de 6 iunie 2013 contestatoarea-reclamantă G.M.E., prin mandatar G.A., a formulat o cerere de lămurire cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 442 din 4 aprilie 2006, solicitând ca instanţa de fond să precizeze dacă dispozitivul sentinţei se aplică şi în sensul omologării valorii imobilului în litigiu - la suma de 263.000,18 lei (sumă stabilită prin expertiza întocmită în faţa instanţei de fond de către un expert topo) sau dispozitivul sentinţei are în vedere doar identificarea în spaţiu a terenului fără să impună intimatei valoarea indicată prin expertiza topo.
Susţine că se impune această lămurire întrucât R.A. - A.P.P.S. a emis Decizia nr. 872 din 2 septembrie 2008 acordând reclamantului despăgubiri conform expertizei judiciare.
R.A. - A.P.P.S. a invocat excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii cererii de lămurire dispozitiv.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 5 decembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii, ca neîntemeiate şi a respins cererea de lămurire dispozitiv ca nefondată.
Tribunalul a reţinut, analizând excepţia tardivităţii, că aceasta este neîntemeiată, faţă de dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ., care nu prevăd un termen în interiorul căruia să fie formulată această cerere, termen care să fi fost depăşit în cauză.
Analizând excepţia inadmisibilităţii, instanţa a găsit-o de asemenea neîntemeiată, întrucât aspectul a cărui lămurire s-a solicitat poate fi invocat pe calea prevăzută de art. 2811 C. proc. civ.
Pe fondul cererii, instanţa a reţinut că Decizia R.A. - A.P.P.S. din 2 septembrie 2008 a fost emisă pe baza Deciziei civile nr. 39A din 19 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 15601/3/2004, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 174 din 16 ianuarie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, menţionându-se că "obligă intimata să facă propunere de acordare de despăgubiri pentru suprafaţa de 342,75 mp, conform expertizei".
Aşa fiind, Curtea de Apel este instanţa care ar putea lămuri, eventual, dispozitivul Deciziei civile nr. 39A din 19 februarie 2007, deoarece sintagma sus-menţionată cuprinsă în dispozitivul acestei decizii formează obiectul nelămuririi petentului.
Apelul împotriva hotărârii de lămurire cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului sentinţei instanţei de fond.
Împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 5 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, prin care s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr. 442 din 4 aprilie 2006, reclamanta contestatoare G.M.E. prin mandatar G.A., a formulat apel, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, susţinând că instanţa de judecată a validat expertiza pe aspectul valoric, deşi expertul nu avea competenţe decât de a localiza în spaţiu terenurile solicitate a fi identificate şi nu avea atestat A.N.E.V.A.R.
În aceste condiţii, apelanta a susţinut că trebuie să se ştie dacă resorturile interne ale instanţei, atunci când a obligat pârâta să facă propunere de acordare a despăgubirilor au fost în sensul de a-i impune să facă propunerea conform propunerii din expertiza domnului D.N.M., ori de a face o propunere ulterioară pronunţării hotărârilor judecătoreşti într-un cadru neprocesual.
Apelanta a invocat că Tribunalul Bucureşti era abilitat să lămurească înţelesul dispozitivului întrucât R.A. - A.P.P.S., prin Decizia nr. 872 din 2 septembrie 2008, a înţeles că sintagma folosită de prima instanţă înseamnă o validare a expertizei realizate de către expertul D.N.M., la data de 9 februarie 2006, pe aspectul valoric.
Instanţa de apel a constatat că argumentul juridic al respingerii pe fond a cererii de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr. 442/2006 a fost acela că cererea de lămurire trebuia îndreptată împotriva Deciziei civile nr. 39A din 19 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, decizie prin care a fost obligată intimata să facă propuneri de acordare de despăgubiri pentru suprafaţa de 342,75 mp "conform expertizei". Instanţa de fond nu a analizat motivele invocate de contestatoarea reclamantă prin cererea de lămurire a dispozitivului Sentinţei nr. 442/2006, motive reiterate de către contestatoare în motivele de apel îndreptate împotriva încheierii din 5 decembrie 2013.
Ca atare, Curtea, ca instanţă de apel, constată că motivele de apel invocate nu au legătură cu încheierea apelată, nefiind criticate argumentele juridice reţinute de instanţa de fond în pronunţarea încheierii din 5 decembrie 2013, astfel încât chestiunile de drept invocate prin aceste motive de apel nu pot fi analizate pentru prima dată de instanţa de control judiciar.
Analizând însă încheierea apelată prin prisma considerentelor invocate în aceasta, instanţa de apel a constatat legalitatea acesteia având în vedere că Sentinţa civilă nr. 442/2006 a Tribunalului Bucureşti a fost schimbată prin Decizia nr. 39A/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul acordării de despăgubiri pentru întreaga suprafaţă de teren de 342,75 mp solicitată de contestatoare prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, conform expertizei administrate ca probă în faţa instanţei de fond.
Având în vedere că în dispozitivul acestei decizii este invocată expertiza în litigiu şi că acest dispozitiv a intrat în puterea lucrului judecat prin respingerea recursului, nu prezintă relevanţă juridică lămurirea dispozitivului Sentinţei civile nr. 442/2006. De altfel, contestatoarea a formulat şi cerere de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 39/2007 a Curţii de Apel Bucureşti invocând aceleaşi motive formulate în cererea de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr. 442/2006 a Tribunalului Bucureşti, respinsă prin încheierea din 28 martie 2014, de Curtea de Apel Bucureşti, aceasta fiind încheierea ce ar fi trebuit să fie atacată de către contestatoare cu criticile invocate în prezentul apel.
În consecinţă, instanţa de apel, prin Decizia nr. 279A din 25 iunie 2014, a respins ca nefondat apelul îndreptat împotriva încheierii din 5 decembrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, considerând-o legală şi temeinică.
Recursul împotriva hotărârii de lămurire cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului sentinţei instanţei de fond.
Împotriva Deciziei nr. 279A din 25 iunie 2014 a declarat recurs reclamanta G.M.E.
Recurenta, indicând dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., a invocat faptul că instanţa de fond a greşit în soluţia pronunţată considerând că dispozitivul hotărârii este suficient de clar.
Consideră că dispozitivul hotărârii nu este clar, întrucât R.A. - A.P.P.S. se raportează la valoarea menţionată în expertiză, de 263.000,18 lei, ca valoare estimativă a imobilului deşi legislaţia în vigoare la momentul pronunţării Deciziei civile nr. 39A din 19 februarie 2007 interzicea efectuarea de evaluări a imobilelor anterior transmiterii dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel, se impune ca instanţa să stabilească, în mod clar, că prin efectuarea expertizei s-a dorit a se stabili doar localizarea în spaţiu a terenului şi suprafaţa acestuia, nedorindu-se a se pune la îndemâna actualei intimate posibilitatea de a impune o valoare stabilită de un expert fără competenţe în evaluare şi care nu a ţinut seama de piaţă ci de acte normative care îşi încetaseră valabilitatea şi se refereau la alte proceduri (Hotărârea CGMB nr. 207 din 29 septembrie 2005), expertiză care înfrânge dispoziţiile exprese, cuprinse în Titlu VII din Legea nr. 247/2005.
Astfel, susţine că instanţa a cărei decizie o recurează era abilitată să lămurească înţelesul dispozitivului sub aspectul împrejurării dacă s-a avut în vedere faptul includerii ori neincluderii concluziilor expertizei pe aspectul valorii terenului.
Susţine că, Curtea de Apel Bucureşti nu a pronunţat vreo decizie care are putere de lucru judecat întrucât obiectul lămuririi a avut în considerare un alt dispozitiv, în prezenta situaţie urmărindu-se lămurirea dispozitivului hotărârii Tribunalului Bucureşti ca urmare a faptului că această instanţa este cea care a dispus efectuarea unei expertize şi în acest sens este în măsura să lămurească chestiunile.
Invocând din oficiu excepţia nulităţii recursului sub aspectul încadrării acestuia în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., curtea constată că recursul exercitat de G.M.E. împotriva Deciziei nr. 279A din 25 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti este nul.
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 C. proc. civ. de la 1865, cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Faţă de soluţia dată de instanţe cererii de lămurire cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului sentinţei instanţei de fond, motivele invocate de recurentă nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate enumerate limitativ de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. de la 1865.
Recurenta nu critică soluţia instanţei de apel (care constată că motivele de apel invocate nu au legătură cu încheierea apelată, nefiind criticate argumentele juridice reţinute de instanţa de fond în pronunţarea încheierii din 5 decembrie 2013).
De fapt, şi în recurs, recurenta expune motivele sale din cererea de lămurire, necriticând soluţia de respingere a apelului.
Faţă de faptul că motivele invocate nu constituie critici de nelegalitate ci motive de fapt şi de drept care susţin cererea de lămurire, cerere care a fost respinsă de prima instanţă cu argumentul ca hotărârea sa a fost schimbată de instanţa de control judiciar şi că această din urma hotărâre se execută, Curtea va constata nul recursul reclamantei, în temeiul dispoziţiilor art. 3021 C. proc. civ. de la 1865.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanta G.M.E. împotriva Deciziei nr. 279A din 25 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3365/2014. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 3400/2014. Civil. Despăgubire. Recurs → |
|---|
