ICCJ. Decizia nr. 927/2014. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 927/2014
Dosar nr. 501/3/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 19 martie 2014
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta G.E., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4735/110/2013 al Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
La apelul nominal lipsesc petenta şi intimata Curtea de Apel Bacău.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit E. - sistemul naţional de gestiune informatică a dosarelor, dosarul a cărui strămutare se cere are termen la data de 16 aprilie 2014.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea formulată de petenta G.E., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4735/110/2013 al Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Strămută judecarea cauzei de la Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, la Curtea de Apel Iaşi.
Păstrează actele de procedură îndeplinite de instanţă înainte de strămutare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2014.
Procesat de GGC - CL
← ICCJ. Decizia nr. 925/2014. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 938/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
---|