ICCJ. Decizia nr. 2356/2014. Civil. Strămutare. Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 2356/2014

Dosar nr. 2625/1/2014

Şedinţa din camera de consiliu de la 24 septembrie 2014

S-a luat în examinare cererea formulată de petenţii F.E.E., F.S.L. şi H.I.I. prin care au solicitat strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 1044/83/2014 al Tribunalului Satu Mare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petenta F.E.E., personal, şi asistată de avocat T.L., care îi reprezintă şi pe petenţii F.S.L. şi H.I.I., lipsind intimaţii Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Satu Mare, Comisia Judeţeană de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Satu Mare, L.N., S.E., G.I.J., K.V., N.I., V.E.V., G.A., G.I., I.M., S.G., J.A., G.E. şi F.A.

Ministerul Public este reprezentat de procuror L.N., din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de magistratul asistent asupra faptului că cererea de strămutare este legal timbrată şi că a fost comunicată intimaţilor.

Magistratul asistent mai referă că intimaţii L.N. şi G.I. au depus întâmpinări la 17 septembrie 2014 şi, respectiv, la 23 septembrie 2014, prin care au solicitat respingerea cererii de strămutare.

Se mai referă că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită se află pe rolul Tribunalului Satu Mare şi are termen de judecată la data de 21 octombrie 2014.

Avocat T.L. solicită admiterea cererii de strămutare conform motivelor formulate în scris şi prezentate verbal.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.

Analizând cererea,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenţii F.E.E., F.S.L. şi H.I.I., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1044/83/2014 al Tribunalului Satu Mare.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2356/2014. Civil. Strămutare. Fond