ICCJ. Decizia nr. 2390/2014. Civil



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Încheierea nr. 2390/2014

Dosar nr. 2315/1/2014

Şedinţa din camera de consiliu de la 25 septembrie 2014

S-a luat în examinare cererea formulată de petenţii N.P, N.S. şi B.M. prin care s-a solicitat strămutarea pricinii care face obiectul dosarului nr. 34680/300/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

La apelul nominal se prezintă petentul N.P. personal şi asistat de avocat V.D. în baza împuternicirii avocaţiale pe care o depune la dosar şi intimata S.M. personal, lipsă fiind petenţii N.S. şi B.M. şi intimatul N.D.

Ministerul Public este reprezentat de procurorul de şedinţă Ş.S.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul asistent face referatul cauzei şi arată că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită a fost soluţionat la data de 17 iunie 2014. Mai referă că cererea de strămutare este netimbrată.

Avocat V.D. pentru petent, depune chitanţa privind taxa judiciară de timbru de 4 RON şi timbru judiciar de 0,3 RON şi solicită amânarea cauzei pentru pregătirea apărării, motivat de faptul că a fost angajat înainte de şedinţă.

Intimata S.M. arată că nu este de acord cu amânarea cauzei.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de amânare a cauzei.

Înalta Curte deliberând, respinge cererea de amânare a cauzei având în vedere că nu e temeinic justificată, în sensul dispoziţiilor art. 156 C. proc. civ. şi acordă cuvântul părţilor asupra cererii de strămutare.

Avocat V.D. pentru petent arată că cererea de strămutare a fost formulată înainte de soluţionarea dosarului tribunalului şi nu poate pune concluzii şi asigură o apărare calificată pentru că a fost angajat la acest termen.

Potentul având cuvântul în susţinerea cererii de strămutare solicită admiterea acesteia.

Intimata S.M. arată că nu e de acord cu cererea de strămutare.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare ca rămasă fără obiect,

Analizând cererea,

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petenţii N.P., N.S. şi B.M. privind strămutarea pricinii care face obiectul dosarului nr. 34680/300/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2390/2014. Civil