ICCJ. Decizia nr. 447/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 447/2014
Dosar nr. 722/1/2013*
Şedinţa din 11 februarie 2014
Asupra competenţei funcţionale referitor la soluţionarea recursurilor, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 18 din 14 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a dispus scoaterea de pe rol a recursurilor declarate de reclamanţii O.I., S.I. şi de pârâta SN Aeroportul Internaţional Timişoara SA Ghiroda împotriva deciziei nr. 200 din 01 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, şi trimiterea acestora spre competentă soluţionare secţiei I civile a instanţei supreme.
Pentru a dispune această măsură, secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în esenţă, că prezentul litigiu se situează în limitele unei acţiuni civile întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică şi că soluţionarea recursurilor declarate în prezenta cauză este de competenţa secţiei I civilă, care are competenţă specializată în materia exproprierii.
Ulterior scoaterii cauzei de pe rolul secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dosarul a fost trimis secţiei I civile a instanţei supreme, fiind repartizat acesteia din urmă ca având obiect expropriere.
În raport de cererea de chemare în judecată care are ca obiect, potrivit petitelor din cererea introductivă de instanţă, obligarea pârâţilor Ministerul Transporturilor şi Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, la ridicarea gardului împrejmuitor de pe proprietatea reclamanţilor, sub sancţiunea unor daune cominatorii; obligarea în solidar a pârâţilor la plata unei despăgubiri pentru lipsa de folosinţă în perioada 2005-până la eliberarea imobilelor şi (petitul subsidiar), în cazul în care, din motive obiective, acest gard nu poate fi ridicat de pe proprietatea reclamanţilor, să se constate că aceştia au fost expropriaţi de facto şi să fie obligaţi pârâţii, în solidar, la plata unei despăgubiri juste la valoarea de circulaţie a imobilului, în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii, se constată că pricina are doar ca obiect subsidiar exproprierea, iar în principal obligaţia de a face şi pretenţii.
De altfel, prin decizia nr. 2319 din 07 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul nr. 10397/325/2008, s-a stabilit, cu caracter irevocabil, că pricina este de competenţa instanţei comerciale, iar hotărârea instanţei supreme are putere de lucru judecat cu privire la competenţă.
Ca atare, s-a reţinut în considerentele hotărârii că „în raport de prezumţia de comercialitate instituită de art. 4, vor constitui fapte de comerţ nu numai obligaţiile contractuale, ci şi obligaţiile derivând din fapte licite sau din săvârşirea unor fapte ilicite în legătură cu activitatea comercială a comerciantului, cum este cazul în speţă, unde răspunderea pe care reclamanţii o atribuie societăţii pârâte are un caracter vădit comercial”.
În atare condiţii, stabilirea unor competenţe specializate aparţinând completelor de judecată care funcţionează la nivelul celor două secţii civile ale Înaltei Curţi, în raport de dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, cu modificările şi completările ulterioare, este în sarcina Colegiului de conducere al instanţei supreme.
Alocarea unor astfel de competenţe specializate, distinct de competenţele comune, s-a realizat prin Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, în Anexa 1 la Hotărârea Colegiului de conducere nr. 8 din 05 aprilie 2012, s-a stabilit că în cadrul secţiei a II-a civilă funcţionează 7 complete specializate pentru soluţionarea dosarelor având ca obiect raporturile juridice privind societăţile comerciale, pretenţii şi obligaţia de a face, aşa încât secţia I civilă nu are în competenţă specializată soluţionarea acestor litigii.
Potrivit Anexei 1 a hotărârii menţionate, în cadrul secţiei I civilă funcţionează complete specializate pentru soluţionarea dosarelor având ca obiect cererile formulate în materia Legii nr. 10/2001, în materia revendicării şi în materia exproprierii, dintre care două complete specializate şi în soluţionarea dosarelor având ca obiect cererile în materia proprietăţii intelectuale.
Cât priveşte dosarele având ca obiect cereri în pretenţii, se constată că acestea, alături de alte cereri, sunt date în competenţa completelor specializate care funcţionează la nivelul secţiei a II-a civilă.
Or, în speţă, se constată că obiectul dosarului a fost calificat eronat ca fiind o expropriere, cerere care se circumscrie competenţelor specializate alocate completelor de judecată ce funcţionează la nivelul secţiei I civilă.
În realitate, obiectul dosarului îl constituie o cerere în pretenţii şi obligaţie de a face, care se circumscrie competenţelor specializate alocate în mod exclusiv completelor de judecată ale secţiei a II-a civile.
În atare condiţii, secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va scoate de pe rol cauza şi va înainta dosarul spre competentă soluţionare completelor specializate ale secţiei a II -a civilă.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Scoate de pe rol cauza, având ca obiect recursurile declarate de reclamanţii O.I. şi S.I., precum şi de pârâta SN Aeroportul Internaţional Timişoara SA Ghiroda împotriva deciziei nr. 200 din 01 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a Il-a civilă, şi înaintează dosarul, spre competentă soluţionare, secţiei a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 463/2014. Civil. Hotarâre care sa tina loc de... | ICCJ. Decizia nr. 446/2014. Civil → |
|---|
