ICCJ. Decizia nr. 282/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 282/2015
Dosar nr. 9445/3/2005
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2015
Asupra cauzei constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Sentinţa nr. 349 din 14 martie 2003 a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de L.S.D.M. în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia nr. 119 A din 22 februarie 2007, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatoare împotriva sentinţei tribunalului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta L.S.(căsătorită I.) D.M., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la data de 25 iulie 2007.
La 25 iunie 2008, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea Dosarului nr. 15735/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, care s-a realizat prin Decizia nr. 4629 din 21 octombrie 2013, pronunţată de instanţa supremă în Dosarul nr. 10447/2/2010.
Dosarul a fost repus pe rol, din oficiu, la 14 ianuarie 2015, în vederea discutării perimării.
Înalta Curte constată aplicabile în cauză dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Din redactarea textului de lege menţionat, care sancţionează pasivitatea procedurală a părţilor, reiese caracterul imperativ al excepţiei invocate, instanţa având îndrituirea şi corelativ obligaţia de a veghea asupra respectării dispoziţiilor de ordine publică care au drept efect stingerea, dintr-o împrejurare culpabilă părţii, a procesului civil.
Perimarea se înfăţişează însă nu numai ca o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege dar şi ca o prezumţie tacită de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată, având astfel un caracter mixt.
Ca atare, cum în cauză dosarul a rămas în nelucrare de la 21 octombrie 2013, data pronunţării de către Înalta Curte a Deciziei nr. 4629, în dosarul până la a cărui soluţionare irevocabilă fusese suspendată judecata recursului şi până la 14 ianuarie 2015, data repunerii din oficiu cauzei pe rol, perioadă în care, din vina părţilor, nu a fost întocmit niciun act de procedură în termenul legal prevăzut, prin aplicarea art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamanta L.S.(căsătorită I.) D.M. împotriva Deciziei nr. 119 A din 22 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2015.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 281/2015. Civil. Strămutare. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 292/2015. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
