Curatelă. Încheierea nr. 2550/2015. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 2550/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 2550/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE NR.2550

Ședința camerei de consiliu din 30.04.2015

Președinte: P. N.

Grefier: A. M.

S-a luat în examinare cererea formulată de petentul B. I. N. I. B. G. în contradictoriu cu intimații S. I., B. V. și M. I., pentru instituire curatelă.

La apelul nominal se prezintă intimații, lipsă fiind petentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art.29 lit.e din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată depus la dosar referatul de anchetă socială întocmit de Primăria municipiului A.. Intimatul B. V. depune la dosar declarație autentificată a intimatei M. I., certificat de încadrare de handicap a intimatului S. I. și dispoziția nr. 90/10.02.1994 emisă de Primarul Municipiului A..

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul pe fondul cererii.

Intimatul B. V. și intimata M. I. solicită admiterea cererii.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data 02.02.2015, petentul B. I. N. I. B. G. în contradictoriu cu intimații S. I., B. V. și M. I. a solicitat să se dispună numirea unui curator pentru reprezentarea intereselor interzisului S. I., cetățean român, domiciliat în A., ., ., posesor al CI, . nr._/2010 emis de SPCLEP A., având CNP._, având în vedere că pe rolul petentului se află cererea de încheiere a unui contract de schimb prin care se transmite dreptul de nudă proprietate a intimatului S. I. către intimatul B. V., cetățean român, având CNP._, privind imobilul situat în municipiul A., ., . A., înscris în CF nr._-C1-U1-A., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._, având nr. topografic (cadastral) de sub A.1. CAD:_ C1-U2, constând din apartament, în suprafață de 40,37, în schimbul altui imobil.

Totodată s-a solicitat să se dispună numirea curatorului în persoana intimatului B. V., cetățean român, domiciliat în municipiul A., ., . A., identificat prin CI ., nr._/2012, eliberat de SPCLEP A., având CNP._, urmând ca pentru încuviințarea actului juridic să se adreseze Autorității Tutelare, conform art. 229 din Legea 71/2011.

De asemenea s-a mai solicitat numirea altei persoane decât cea din dispoziția emisă de Primăria municipiului A. cu nr. 90 din data de 10.02.1994 prin care a fost numită curator intimata M. I., cetățean român, având CNP._, deoarece aceasta este titulară a dreptului de uzufruct viager asupra imobilului descris mai sus iar pentru apărarea dreptului interzisului consideră că se impune numirea unui alt curator pentru operațiunea de mai sus, având în vedere că schimbul se va concretiza în întabularea nudei proprietăți pe intimatul S. I. și a uzufructului pe intimata M. I., cetățean român, având CNP_, dispoziția de curatelă fiind emisă înainte de apariția codului civil.

În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 178, litera a și art. 179 litera a Codul Civil.

La dosar s-au depus: copia cărții de identitate a intimaților, adeverință medicală pentru intimatul B. V., dispoziția emisă de Primăria municipiului A. nr. 90/10.01.1994, certificat de cazier judiciar, referatul de anchetă socială întocmit de Primăria municipiului A., certificat de încadrare în grad de handicap a intimatului S. I. și declarații autentificate.

Din actele depuse la dosar, instanța reține că intimatul S. I. a fost pus sub interdicție prin sentința civilă nr. 1381/2006 pronunțată de Judecătoria A., fiind numit tutore mama acestuia, intimata M. I..

Din referatul de anchetă socială se reține că intimatul S. I. beneficiază de îngrijre corespunzătoare și supraveghere permanentă din partea celor apropiați, locuind cu mama lui, intimata M. I.. Intimatul S. I. este proprietarul unui apartament compus dintr-o cameră și bucătărie. În curtea imobilului, unde locuiește intimatul S. locuiește și sora intimatei M. I., iar într-un alt apartament din aceeași curte locuiește și intimatul B. V. împreună cu familia acestuia.

Din aceste motive, intimatul S. I. nu poate să-și exercite și să-și apere interesele, motiv pentru care se impune reprezentarea acestuia de un curator avându-se în vedere că se dorește încheierea unui contract contract de schimb.

Intimatul B. V. este de acord să fie numit ca și curator pe seama intimatului S. I., dând o declarație autentificată în acest sens.

Intimatul B. V. îndeplinește condițiile pentru a fi numit curator.

Potrivit referatului de anchetă socială intimatul S. I. este incapabil să se ocupe de activitățile curente de întreținere a gospodăriei și să-și gestioneze veniturile, depinzând de alții în activitățile zilnice, iar mama acestuia, intimata M. I. a dat o declarație autentificată prin care a arătat că este de acord ca intimatul B. V. să îl reprezinte pe fiul ei în calitate de curator, în vederea încheierii contractului de schimb.

În baza art.182 alin 2 Cod civil, persoana ce urmează a fi reprezentată nu și-a dat consimțământul, pentru a fi reprezentată de intimatul B. V..

Constatând că intimatul S. I., din cauza bolii, nu se poate reprezenta și nu își poate apăra singur interesele, aflându-se în situația prevăzută la art.178 lit. a) Cod civil, pentru care este necesară instituirea curatelei, văzând că intimatul B. V. îndeplinește cerințele de a fi numit curator, în temeiul art. 179, 182 Cod civil, instanța va încuviința cererea și va numi pe petentul B. V. cetățean român, domiciliat în municipiul A., ., . A., identificat prin CI ., nr._/2012, eliberat de SPCLEP A., având CNP._, să fie numit curator pe seama intimatului S. I., cetățean român, domiciliat în A., ., ., posesor al CI, . nr._/2010 emis de SPCLEP A., având CNP._, pus sub interdicție prin sentința civilă nr. 1381/2006 pronunțată de Judecătoria A., în vederea încheierii unui contract de schimb, după încuviințarea acestuia de către Serviciul Autorității Tutelare A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul B. I. N. I. B. G. în contradictoriu cu intimații S. I.,_, B. V. CNP._ și M. I., CNP._, toți cu domiciliul în municipiul A., ., . A., pentru instituire curatelă și în consecință:

Numește pe petentul B. V. cetățean român, domiciliat în municipiul A., ., . A., identificat prin CI ., nr._/2012, eliberat de SPCLEP A., având CNP._, să fie numit curator pe seama intimatului S. I., cetățean român, domiciliat în A., ., ., posesor al CI, . nr._/2010 emis de SPCLEP A., având CNP._, pus sub interdicție prin sentința civilă nr. 1381/2006 pronunțată de Judecătoria A., în vederea încheierii unui contract de schimb, după încuviințarea acestuia de către Serviciul Autorității Tutelare A..

Executorie.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicarea prezentei prin depunerea cererii de apel la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din data de 30.04.2015.

Președinte, Grefier,

N. P. M. A.

Red./Dact./NP/ MA

5 ex./3 .

Se comunică la: petent B. I. N. I. B. G. cu sediul în A., Bld. N. T., ., județul A..

curator B. V., domiciliat în municipiul A., ., . A..

intimata M. I., cu domiciliul în municipiul A., ., . A..

În temeiul art.182 alin.3 Cod civil, încheierea va fi comunicată la sediul instanței și al Primăriei municipiului A., județul A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Încheierea nr. 2550/2015. Judecătoria ARAD