Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2065/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2065/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 14462/193/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
SECȚIA CIVILĂ
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25 FEBRUARIE 2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE – B. A. E.
GREFIER –S. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2065
La ordine judecarea acțiunii în răspundere contractuală formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 58 B., în contradictoriu cu pârâta . B..
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Verificându-și competența în temeiul art. 131 Noul Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
În temeiul art. 238 Noul Cod procedură civilă, instanța estimează că cercetarea procesului se va finaliza la prezentul termen de judecată.
În temeiul art. 258 Noul Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse de reclamantă la dosar.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 alin. 1 Noul Cod procedură civilă instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, la data de 08.10.2014, reclamanta Asociația de P. nr.58 B. a solicitat obligarea pârâtei . B. la plata sumei de 1154,98 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere pentru perioada noiembrie 2011 – august 2014.
În motivare, reclamanta a arătat că listele cheltuielilor de întreținere au fost afișate lunar, însă pârâta, deși nu a contestat cuantumul acestora, nu a achitat aceste cheltuieli.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 230/2007 și dispozițiile Codului de Procedură Civilă.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtei i s-a comunicat cererea de chemare în judecată dar aceasta nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:
Pârâta . B. este membră a Asociației de P. nr. 58 B.. În această calitate, potrivit art. 3 lit. j, art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, si art. 32 din Normele Metodologice de aplicarea a Legii nr. 230/2007, aprobate prin HG nr. 1588/2007, este obligată la achitarea cheltuielilor comune de întreținere.
În perioada noiembrie 2011 – august 2014 pârâta a înregistrat datorii în cuantum total de 1154,98 lei la cheltuielile comune de întreținere a imobilului, acestea fiind evidențiate în listele de plată lunare depuse la dosar de reclamantă.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată în care sunt menționate cheltuielile asociației de proprietari, cota aferentă de contribuție la aceste cheltuieli. Potrivit art. 25 din Norme metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, o atare reglementare a obligației de plată a proprietarului fiind cuprinsă și în art. 25 alin. 1 si art. 23 pct A lit. b din HG nr. 400/2003, dispoziții aplicabile anterior Legii nr. 230/2007.
Instanța reține în primul rând, existența certă a unei creanțe principale în favoarea reclamantei, în cuantum total de 1154,98 lei. Totodată, se reține împrejurarea că această creanță nu s-a stins prin plată, debitorul nefăcând dovada achitării acestei datorii. Astfel, în lumina art. 1082 C.civ, sub aspect probatoriu creditorul este obligat să facă dovada creanței sale, iar apoi, fiind satisfăcută această cerință, îi revine debitorului obligația de a dovedi executarea obligației corespunzătoare. În cauză însă, debitorul nu a făcut nici o dovadă în acest sens, astfel că, neexecutarea obligației de către acesta rezultă cu certitudine, și îi este imputabilă.
Coroborând atitudinea procesuală a pârâtei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, văzând și disp. art. 46, 49 si 50 din Legea nr. 230/2007 și art. 25 si 32 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, urmează a admite cererea reclamantei și a dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 1154,98 lei reprezentând contravaloarea cotelor de contribuție aferente perioadei noiembrie 2011 – august 2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de ASOCIAȚIA DE P. NR.58 B., cu sediul în B., ., jud. B. în contradictoriu cu pârâta . B., cu sediul în B., . V., nr. 1, ., jud. B..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1154,98 lei cu titlu de cheltuieli comune datorate pentru perioada noiembrie 2011 – august 2014.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică azi, 25 februarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. A.E./ Tehnored. S.A../4 ex / 24.03.2015
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2134/2015.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








