Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 3936/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3936/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 11734/193/2014
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 21.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. A.-M.
GREFIER: H. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3936
Pe rol judecarea cauzei ce are ca obiect ,,pretenții”, formulată de reclamanta . Group SA., în contradictoriu cu pârâtul A. I..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 07.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 14.04.2015 și apoi pentru astăzi, 21.04.2015 când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data 13.08.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanta . Group SA. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. I., obligarea acesteia la plata sumei de 164,06 lei cu titlu contravaloare diferență onorariu avocat suportat în dosarul nr._/301/2010, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr._/29.09.2011 pronunțată în dosarul nr._/301/2010 de Judecătoria Sectorului 3 București, s-a admis acțiunea formulată de reclamantă, pârâtul A. I. fiind obligată la plata sumei de 4039,65 lei reprezentând despăgubiri, la dobânzi legale aferente calculate de la data de 25.10.2007 și până la plata integrală a despăgubirilor; a sumei de 919,94 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă de timbru și onorariu avocat.
Reclamanta arată că prin prezenta acțiune se solicită onorariu de avocat pentru dosarul nr._/301/2010 întrucât hotărârea în baza căreia pârâta se află în culpă procesuală a devenit definitivă și irevocabilă prin nerecurare la data de 24.02.2012. Cu privire la cheltuielile de judecată reprezentate de onorariu avocat, arată că fundamentul juridic al acordării acestora este reprezentat de culpa procesuală a părții care cade în pretenții. Astfel, a solcitat a se constata că sunt întrunite toate condițiile privind răspunderea civilă delictuală a pârâtei, iar onorariul avocațial în cuantum total de 164,06 lei achitat de reclamantă, pentru reprezentarea în dosarul nr._/301/2010 a fost stabilit prin contractul de asistență juridică nr._/30.06.2010.
În drept, au fost indicate disp. art. 1349, 1523 al.2 lit. e NCC, art. 31 din Legea nr.51/1995.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
În dovedire, au fost depuse la dosar înscrisuri.
Pârâta, a fost legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
În fapt, prinSentința civilă nr._ din data de 29.09.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2010, pârâtul A. I. a fost obligat să plătească reclamantei duma de 4039,65 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor și dobânda legală aferentă debitului calculată de 25.10.2007 până la achitare, precum și suma de 919,94 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Ulterior pronunțării acestei soluții, în baza contractului de asistență juridică nr._ din data de 30.06.2010, reclamanta a achitat cu titlu de onorariu avocațial S.C.A. C. & Asociații suma de 164,06 lei, conform facturii fiscale . nr._/16.05.2014 (filA 10 ds.).
În drept, conform art. 453 NCPC, partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câstigat procesul, să îi platească acesteia cheltuielile de judecată.
În baza considerentelor de fapt și de drept expuse anterior, instanța urmează a admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. O. V. Insurance Group S.A în contradictoriu cu pârâtul A. N. și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 164,06 lei, reprezentând contravaloare diferență onorariu de avocat, achitată pentru reprezentarea în dosarul nr._/301/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 București, în care s-a pronunțat sentința civilă nr._/29.09.2011.
De asemnea, în temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, ca parte căzută în pretenții, instanța urmează a obliga pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată pentru prezenta acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. (fosta denumire: S.C. BCR ASIGURARI V. INSURANCE GROUP S.A.), cu sediul în București, ., sector 1, cu sediul pentru comunicarea actelor de procedurĂ la Societatea de Avocați “C.&Asociații” din București, ., ., Mezanin, sector 3, Bucureștiîn contradictoriu cu pârâtul A. I., cu domiciliul în .. Vorona, jud. B..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 164,06 lei, reprezentând contravaloare diferență onorariu de avocat, achitată pentru reprezentarea în dosarul nr._/301/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 București, în care s-a pronunțat sentința civilă nr._/29.09.2011.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 20 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.04.2015..
Președinte,Grefier,
C. A.-M.H. A.
Aflată în C.O., semnează
președintele instanței
Red. C.A.
Tehnodact. H.A.
Ex. 4/29.06.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3982/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3535/2015. Judecătoria... → |
|---|








