Actiune in regres. Sentința nr. 5464/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5464/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 5464/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Sentința civilă Nr. 5464
Ședința publică de la 11 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. Tășcan
Grefier G. M. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . și pe pârât . REASIGURARE SA, intervenient S. N. I., având ca obiect actiune in regres.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 11.09.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 15.01.2014, sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pârâta . Reasigurare SA solicitând instantei, ca prin hotarârea pe care o va pronunta în cauză, să oblige pârâta în solidar cu intervenientul fortat la plata sumei de_,77 lei reprezentând contravaloarea indemnizației achitate de reclamantă asiguratului său CASCO pentru autoturismul cu nr._ si la plata penalitătilor de întârziere de 0,1% pe zi calculate de la scadentă, 26.05.2013 până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 21.11.2012, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă, a fost avariat într-un accident de circulație produs din culpa asiguratului RCA al pârâtei, S. N. I..
În baza politei CASCO, reclamanta a plătit asiguratului sau despăgubirea în cuantum de_,77 lei.
La data de 10.05.2013 reclamanta a convocat pârâta la conciliere, comunicandu-i valoarea pretentiilor și actele justificative, însă pârâta nu a achitat debitul în termen de 15 zile de la avizare si nici nu a contestat cuantumul despăgubirii.
Prin cererea precizatoare depusa la data de 08.04.2015 reclamanta a aratat ca parata a achitat partial debitul, respectiv suma de 9151,92 lei la data de 03.06.2014, reclamanta intelegand sa-si restranga pretentiile la diferenta de despagubire, penalitati si cheltuieli de judecata.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 2210 Cod civil, art. 42 si 49 din Legea nr. 136/1995, art. 64 din Ordinul CSA nr. 14/2011.
A mai solicitat reclamanta, în temeiul dispozitiilor art. 54 alin.2 din Legea nr. 136/1995, citarea în calitate de intervenient fortat a persoanei responsabile de producerea accidentului.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus în cadrul probei cu înscrisuri, în copie: dovada platii, cerere de despagubire, constatare amiabila de accident, polita CASCO, polita RCA, deviz de reparatii, factura fiscala, convocare la conciliere, alte înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrata cu suma de 369,01 lei, conform ordinului de plata depus la dosar (f.56-57).
Pârâta nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
În fapt, la data de 21.11.2012, intervenientul fortat S. N. I., conducând autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, cu asigurare de răspundere civilă obligatorie emisă de parată, a produs din culpa sa un accident de circulație, în care a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă.
În baza politei CASCO, reclamanta a plătit despăgubirea în cuantum de_,77 lei.
La data de 10.05.2013 reclamanta a convocat pârâta la conciliere, comunicându-i valoarea pretențiilor si actele justificative (fila 11), însă pârâta nu a achitat debitul în termen de 15 zile de la avizare si nici nu a contestat cuantumul despăgubirii.
În drept, potrivit dispozițiilor art.1357 C.civ. orice faptă care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind atrasă răspunderea nu numai pentru prejudiciul cauzat cu intenție, dar și pentru cel produs din culpă.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, în limitele indemnizației plătite asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
Asigurarea de raspundere civila pentru prejudiciile produse prin accidente de autovehicule (RCA) este, potrivit art. 4 din Legea 136/1995, o asigurare obligatorie. Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatricularii/ înregistrarii în R. au obligatia legala sa încheie o astfel de asigurare, iar raporturile dintre asigurat si asigurator, drepturile si obligatiile fiecarei parti sunt stabilite prin lege (art.3).
Asigurarea de raspundere civila auto este un contract fortat prin care asiguratorul se obliga, corelativ incasarii primelor de asigurare, sa acorde despagubiri pentru prejudiciile de care asiguratii raspund fata de terte persoane pagubite prin accidente de vehicule.
Despăgubirea se plăteste de catre asigurător si atunci cand accidentul este produs de o altă persoana decat asiguratul, necesară fiind implicarea în accident a autovehiculului asigurat, nu si a persoanei asigurate (art.51 alin. 1).
Prin urmare, în cazul asigurarilor de răspundere civilă, plata despăgubirilor se face in temeiul contractului de asigurare, temeiul răspunderii asiguratorului fiind conventional, iar cel al răspunderii asiguratului, delictual.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, acesta este în legătură directă cu fapta ilicită, prejudiciul fiind produs ca urmare a accidentului auto cauzat din culpa intervenientului fortat si a asiguratului CASCO.
Avand în vedere că sunt întrunite conditiile răspunderii civile delictuale, retinand si precizarea de actiune depusă de reclamanta, prin care aceasta si-a restrans cuantumul pretentiilor, instanta va admite cererea reclamantei astfel cum a fost precizată si va obliga pârâta la plata diferentei de despăgubire în cuantum de 2190,85 lei, a penalităților de întârziere si a cheltuielilor de judecată.
Potrivit dispozitiilor art. 54 din Legea nr. 136/1995, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.
Prin urmare, persoana responsabila de producerea accidentului nu poate fi obligata în solidar cu asiguratorul, fiind citata doar pentru opozabilitate, în calitate de intervenient forțat si nu în calitate de parat, motiv pentru care instanta va respinge, ca neintemeiata, cererea de obligare a asiguratorului în solidar cu intervenientul forțat la plata sumelor care fac obiectul cererii de chemare în judecata.
Cu privire la penalități, potrivit art.64 alin.4 din Normele de aplicare ale Ordinului CSA 14/2011, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termen sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
Având în vedere că despăgubirea nu a fost achitată de asiguratorul RCA în 15 zile de la data avizării scrise, instanța urmează a obligă pârâta la plata penalitatilor de întarziere aferente debitului initial de_ lei de la data de 17.09.2013 pană la data achitarii partiale, 03.06.2014 si penalităti de 0,1% pe zi de întarziere aferente diferentei de debit de 2190,85 lei, în continuare, pana la plata integrala plătii.
De asemenea, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, instanta o va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru, 369,01 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea precizată formulată de reclamanta . cu sediul ales în București, ., ., ., sector 3 în contradictoriu cu pârâta . Reasigurare SA cu sediul în Voluntari, . City Business Park, Clădirea O23, ..
Obligă pârâta . Reasigurare SA la plata către reclamantă a sumei de 2190,85 lei reprezentând contravaloare rest despăgubire achitată de reclamantă asiguratului său, la care se adaugă penalități de 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului inițial de_ lei de la data de 17.09.2013 până la data achitării parțiale, 03.06.2014 si penalități de 0,1% pe zi de întârziere aferente diferenței de debit de 2190,85 lei, în continuare, până la plata integrală.
Respinge cererea de obligare a intervenientului forțat în solidar cu pârâta la plata sumelor menționate.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru în cuantum de 369,01 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.09.2015.
Președinte, A. Tășcan | ||
Grefier, G. M. G. |
Red. T.A.- Tehnored. G.G-14.09.2015
Comunicat 3 exemplare
← Actiune in regres. Sentința nr. 5591/2015. Judecătoria BUFTEA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5419/2015. Judecătoria... → |
---|