Plângere contravenţională. Sentința nr. 02/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 02/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 30492/200/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.10.2013
INSTANTA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. B.-C.
GREFIER: G. A. – L.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta M. E. L., domiciliată în B., ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE B. - BIROUL RUTIER B., cu sediul în B., .-10, jud. B..
Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30.09.2013, consemnările au fost făcute în încheierea din acea dată, parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, 02.10.2013.
INSTANȚA
Deliberand asupra prezentei actiuni civile, reține urmatoarele:
Prin cererea introdusa la aceasta instanta la data de 07.12.2012 si inregistrata sub nr._, petenta M. E. L. a formulat plângere impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ incheiat la 26.11.2012 de intimatul I. DE POLITIE JUDETEAN BUZAU, solicitand înlocuirea amenzii contravenționale cu “Avertisment”.
In fapt, petenta a invedereat instantei ca la data de 26.11.2012, a fost sancționată contravențional cu o amendă în cuantum de 140 lei pentru că a traversat Bld. Unirii, zona Biserica Sf. S., prin loc nepermis.
A menționat că este educatoare și respectă dispozițiile legale cu privire la circulația pe drumurile publice, cu atât mai mult cu cât predă copiilor și cunoștințe despre circulație. În ziua respectivă se grăbea către casă pentru a-și lua un tratament ușor și a traversat neregulamentar . drept, nu a indicat temeiul juridic al acțiunii.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 242 C.proc.civ.
In sprijinul actiunii, petenta a depus urmatoarele inscrisuri: copia procesului de contravenție, adeverință de salariat și copie CI.
Fiind legal citat, intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE B. - BIROUL RUTIER B. nu s-a prezentat in instanta si nu a solicitat administrarea de probe.
Instanta, în conformitate cu dispozitiile art. l67 Cod pr.civ a incuviintat un probatoriu cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta va retine urmatoarea situatie de fapt si de drept:
Prin procesul verbal de contraventie . nr._ incheiat la data de 26.11.2012 de catre I.P.J.Buzau, petenta a fost sanctionată contraventional cu amenda in suma de 140 lei, pentru savarsirea contraventiei prevazuta de art. 167 alin. 1 lit. d din ROUG nr.l95/2002 R, respectiv traversarea drumului public prin alte locuri decât cele permise.
Instanța a reținut că la data de 26.11.2012, ora 14:50, petenta a fost surprinsă de către un agent constatator din cadrul IPJ B., în timp ce traversa Bld. Unirii, zona Biserica Sf. S., prin loc nepermis.
Petenta a refuzat să semneze procesul verbal de contravenție, proces care a fost încheiat în prezența unui martor asistent.
Potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001, instanta investita cu o asemenea cerere trebuie sa verifice legalitatea, temeinicia si sa hotarasca cu privire la sanctiunea aplicata, pronuntandu-se de asemenea si cu privire la sanctiunea aplicata de agentul constatator.
Asadar, sub aspectul legalitatii procesului verbal de contraventie, instanta constata ca acesta cuprinde mentiunile prevazute de art. l6 – l7 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, care in lipsa ar putea atrage nulitatea absoluta.
Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 167 alin. 1 lit. d din ROUG 195/2002 „(1) Se interzice pietonilor și persoanelor asimilate acestora: d) să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise;”.
Potrivit art. 99 alin. 1 pc.t 3 din OUG 195/2002 „Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice: 3. nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulația pe drumurile publice;”.
În speță, instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal corespunde realității, în sensul că petenta, la data de 26.11.2012, a traversat prin loc nepermis Bld. Unirii, zona Biserica Sf. S., aspect recunoscut și de aceasta.
Așadar, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 99 alin.1 pct. 3 din OUG 195/2002.
Cu toate acestea, în temeiul art.34 din OG 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională coroborat cu art.38 alin.3 din același act normativ, care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, instanța consideră că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, având în vedere împrejurările săvârșirii contravenției.
Astfel, instanța constată ca fiind adevărat faptul că petenta a traversat ., însă fapta sa are un grad de pericol social redus, în condițiile în care aceasta a recunoscut fapta și a înțeles care sunt consecințele săvârșirii acesteia.
Opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și art.7 alin.3 din OG 2/2001 potrivit cărora avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede în mod expres această sancțiune.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța urmează să admită în parte plângerea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul. De asemenea, în temeiul art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei și îi va recomanda ca pe viitor să respecte legislația în vigoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta M. E. L., domiciliată în B., ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE B. - BIROUL RUTIER B., cu sediul în B., .-10, jud. B..
Dispune transformarea amenzii contravenționale aplicate petentei prin procesul verbal . nr._/26.11.2012 întocmit de intimată, în sancțiunea „avertisment”.
Atrage atenția petentei asupra gravității faptei săvârșite și îi pune în vedere ca pe viitor să nu mai săvârșească fapte de natură contravențională.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.10.2013.
PREȘEDINTE | GREFIER |
A. B. C. | G. A.-L. |
Red. A.B.C./Tehn. G.A.L./4 ex./ 04.11.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2013.... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 2013/2013.... → |
---|