Plângere contravenţională. Sentința nr. 1688/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1688/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 13719/200/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
JUDEȚUL B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1688
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 31.01.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. S.
GREFIER: I. A. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul P. D. A., domiciliat în localitatea Venus, ., jud. C., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/31.05.2011 și . nr._/03.06.2011 întocmite de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ- CESTRIN cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petentul P. D. A. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ- CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, la dosar au fost depuse, prin intermediul compartimentului registratură, planșa foto care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție, certificat calificat, autorizație de control, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 Cod procedură civilă și teritorial în temeiul art. 32 al. 2 din OG nr. 2/2011.
Instanța, conform art. 245 Cod procedură civilă, admite cererea formulata de reclamant, avand in vedere ca si-a indeplinit obligatia de a depune un exemplar de pe plângere și înscrisurile atașate pentru a fi comunicate intimatei.
Constatând că s-a cerut judecarea cauzei și în lipsă, de către ambele parti, în temeiul art. 167 alin.1 Cod proc.civ., instanța încuviințează petentului - proba cu înscrisurile aflate la dosar, iar intimatei - proba cu planșa foto, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, instanta constată cauza în stare de judecată și, avand in vedere ca ambele parti au solicitat judecarea cauzei in lipsa, o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 30.06.2011, sub nr._, petentul P. D. A. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, anularea proceselor verbale de contravenție . nr._/31.05.2011 și respectiv . nr._/03.06.2011.
În motivarea plângerii, petentul a învederat instanței că, în fapt, la data de 09.01.2010, a vândut autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ către RESTAS I., conform contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
Petentul a solicitat judecarea cauzei in lipsa (fila 19).
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei fotocopii de pe procesele verbale de contraventie contestate, procese verbale de afisare, contract de vânzare-cumpărare certificat de atestare fiscală (filele 5-10).
Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN nu a depus la dosar întâmpinare, insa a depus la dosarul cauzei, certificate calificate, autorizații de control, planșe foto care au stat la baza întocmirii proceselor verbale de contravenție (filele 22-26).
Intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc.civ.
Instanta a incuviintat pentru petent – proba cu inscrisuri, iar intimatei – proba cu inscrisuri si plansa foto, probe considerate pertinente, concludente si utile solutionarii cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție .>R11 nr._/31.05.2011 (fila 5), încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) și sancționate de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, în data de 03.12.2010, orele 13.51, vehiculul cu nr. de înmatriculare _ aparținând petentului, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, petentul a fost obligat, la plata echivalentului în lei al sumei de 28 euro (114,13 lei) reprezentând contravaloare a tarifului de despăgubire.
Prin procesul verbal de contravenție .>R11 nr._/03.06.2011 (fila 7), încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) și sancționate de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, în data de 06.12.2010, orele 14.24, vehiculul cu nr. de înmatriculare _ aparținând petentului, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, petentul a fost obligat, la plata echivalentului în lei al sumei de 28 euro (115,38 lei) reprezentând contravaloare a tarifului de despăgubire.
Potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare (in vigoare la data savarsirii contraventiei), fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin. (2), în Anexa nr. 2, de la 250 lei la 500 lei. Potrivit art. 8 alin. (3), contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 4, fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 28 euro.
Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit. (e), acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”
Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.
Verificând legalitatea proceselor-verbale de constatare a contravenției, instanța reține ca acestea au fost întocmite cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.
Examinând în continuare temeinicia proceselor verbale instanța constată că faptele reținute în sarcina petentului nu întrunesc cumulativ elementele constitutive ale contravențiilor imputate, petentul neavând calitatea de „utilizator” în sensul O.G. nr. 15/2002, întrucât, deși la data constatării contravențiilor era înscris în certificatul de înmatriculare, nu mai avea în proprietate și nici nu folosea în baza unui drept legal vehiculul cu numărul de înmatriculare_ .
Astfel, potrivit contractului de vânzare-cumpărare din data de 09.01.2010 (fila 9), petentul a vândut la data de 09.01.2010 autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, către RESTAS I..
Contractul de vânzare-cumpărare a unui autovehicul este un contract consensual, valabil încheiat prin simplul acord de voință al părților, nefiind necesar ca manifestarea de voință a părților să îmbrace o formă specială, pentru a produce efecte juridice civile. Astfel, art. 1295 din Codul civil prevede că „vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat.”
Procedura de radiere și înmatriculare în circulație a autovehiculelor, reglementată prin O.G. nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România, H.G. nr. 610/2002 privind cartea de identitate a vehiculului, Instrucțiunile Ministerului de Interne, Finanțelor și Transporturilor de aplicare, nr._ /1993 și de Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu modificările și completările ulterioare, presupune totuși existența unui înscris constatator care să probeze transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător, în vederea operării acestuia în cartea de identitate a vehiculului. In speta, un asemenea inscris exista, fiind vorba de contractul de vanzare-cumparare incheiat intre parti, ce face dovada transferului dreptului de proprietate.
Din coroborarea dispozițiilor art. 11 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 din Instrucțiunile nr._ /1993 de aplicare a H.G. nr. 610/1992 și art. 8 alin. (1) lit. „a” din Ordinul nr. 1.501/2006, rezultă că obligația de transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul incumbă noului proprietar al autovehiculului, în speță RESTAS I., neputându-se reține vreo culpă în sarcina petentului, ca fost proprietar, în neefectuarea acestor formalități.
Întrucât răspunderea contravențională este personală, iar petenta nu a avut calitatea de utilizator al autovehiculului care a circulat pe drumul național fără rovinietă valabilă, instanța reține că procesele verbale de constatare a contravenției sunt netemeinic întocmite și, prin urmare, lovite de nulitate.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va admite plângerea contravențională și va anula procesele verbale de contravenție . nr._/31.05.2011, . nr._/03.06.2011 întocmite de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN.
Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanța hotărăște nu numai asupra sancțiunii (amenda), ci și asupra despăgubirii menționate în procesul verbal și al cărei cuantum a fost stabilit prin înștiințarea de plată.
Ca o consecință a anulării proceselor verbale de constatare a contravenției prin care acestea au fost aplicate, instanța va exonera petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de cate 250 lei și va înlătura obligația de plată a tarifului de despăgubire în valoare de cate 28 euro, aferente celor doua procese verbale contestate.
În temeiul art. 129 alin. 6 Cod proc.civ., care statuează principiul disponibilității în procesul civil, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plangerea contraventionala formulată de petentul P. D. A., domiciliat în localitatea Venus, ., jud. C., împotriva proceselor verbale de constatare a contravenției . nr._/31.05.2011 și . nr._/03.06.2011 întocmite de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Anuleaza procesele verbale de constatare a contraventiei.
Exonereaza petentul de la sanctiunea amenzii in cuantum de cate 250 lei.
Anuleaza obligatia de plata a tarifului de despagubire in valoare de cate 28 euro.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 31.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. S. I. A. C.
Red. M.S.
Tehnored. IAC
4 ex./28.02.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria BUZĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3953/2013.... → |
---|