Validare poprire. Sentința nr. 5150/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 5150/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 601/200/2013
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA BUZAU – SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR.5150
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 27 martie 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
P.: A. C.
GREFIER: F. L.
Pe rol fiind judecarea cererii având ca obiect validare poprire, formulată de petentul B.E.J. P. A., cu sediul în mun. B., ., ., jud. B. în contradictoriu cu creditoarea . – AGENȚIA B., cu sediul în B., . – 31, județul B., cu terțul poprit . SRL cu sediul în mun. B., ..3, jud. B. și debitorul S. T. G. domiciliat în B., ., județul B.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, au lipsit petentul B.E.J. P. A.,creditoarea . – AGENȚIA B.,terțul poprit . SRL și debitorul S. T. G..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza este la primul termen de judecată, cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 12 lei și a fost aplicat timbru judiciar de 0,30 lei.
Față de lipsa părților la primul apel al cauzei, în temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată, cauza este lăsată la o nouă strigare, la sfârșitul ședinței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit petentul B.E.J. P. A., creditoarea . – AGENȚIA B.,terțul poprit . SRL și debitorul S. T. G..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza este la primul termen de judecată, cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 12 lei și a fost aplicat timbru judiciar de 0,30 lei.
În temeiul art. 1591 alin. 4 C. pr. civ., instanța constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial, potrivit art. 460 și art. 373 alin. 2 C. pr. civ.
Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în temeiul art. 167 al. 1 C.pr.civ, încuviințează ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Intrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față,reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 16.01.2013, petentul Biroul Executorului Judecătoresc P. A., a formulat în contradictoriu cu terțul poprit . SRL,debitorul S. T. G. și creditoarea GROUPAMA ASIGURĂRI SA – AGENȚIA B. o cerere de validare poprire, până la concurența sumei de 19.999,28 lei.
De asemenea,a solicitat amendarea terțului poprit cu suma de 1.000 lei,pentru neîndeplinirea, cu rea credință,a obligațiilor legale.
În motivarea acțiunii, petentul a arătat că, la data de 08.11.2012 terțul poprit . SRL,a primit dispoziția de poprire emisă în dosarul de executare nr. 29/2012, conform dovezii de comunicare și avea obligația să înființeze poprire pe veniturile debitorului S. T. G.,până la concurența sumei de 19.999,28 lei cu titlu de debit și cheltuieli de executare,conform prevederilor art. 456 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă.
În drept, petentul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 460 alin. 2 Cod procedură civilă.
În probațiune, petentul a depus înscrisuri.
Legal citată, creditoarea nu s-a prezentat la judecată și nici nu a formulat întâmpinare, în termenul prevăzut de art. 1141 alin. 2 Cod procedură civilă.
Legal citată, debitoarea nu s-a prezentat la judecată și nici nu a formulat întâmpinare, în termenul prevăzut de art. 1141 alin. 2 Cod procedură civilă.
Terțul poprit nu s-a prezentat la judecată și nici nu a formulat întâmpinare, în termenul prevăzut de art. 1141 alin. 2 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt,prin Încheierea pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, la data de 19.01.2012 (fila 9) a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc P. A. la cererea creditoarei GROUPAMA ASIGURĂRI SA – AGENȚIA B., în dosarul de executare nr. 29/2012, al Biroul executorului judecătoresc, dispunându-se încuviințarea executării silite a debitorului S. T. G. în baza titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr. RQ_70/23.07.2008.
Prin adresa emisă în dosarul de executare la data de 01.11.2012, comunicată cu confirmare de primire terțului poprit-, s-a procedat la înființarea popririi asupra veniturilor pe care debitorul le încasează de la terțul poprit . SRL,pentru suma de 19.999,28 lei.
În drept, potrivit art. 456 alin. 1 lit. a) Cod procedură civilă, în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului.
Conform art.460 alin. 1 Cod procedură civilă, dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi (art. 460 alin 2 Cod procedură civilă).
Conform alin. 3,dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente.
Pe de altă parte, art.409 alin. 1 lit. b prevede că,salariile și alte venituri periodice realizate din muncă, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum și alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia pot fi urmărite până la 1/3 din venitul lunar net, pentru orice alte datorii decât obligațiile de întreținere sau de alocație pentru copii.
Potrivit regulilor generale în materia probei plății,creditorul trebuie să facă dovada creanței sale, după care se prezumă neexecutarea, revenind debitorului sarcina de a face dovada stingerii creanței prin plată sau prin orice mod admis de lege.
Petentul a dovedit existența în patrimoniul creditoarei a unei creanțe certe, lichide și exigibile corespunzătoare obligației terțului poprit de a plăti suma de 19.999,28 lei în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate debitorului în viitor, de la scadența acestora.
Cum,terțul poprit nu a făcut proba stingerii obligației sale iar, de la data înființării popririi a efectuat plăți în valoarea sumei poprite,rezultă că aceasta nu s-a conformat obligației impuse de art. 456 alin. 1 lit. a) Cod procedură civilă, încălcând obligațiile ce-i reveneau pentru efectuarea popririi, motiv pentru care are obligația popririi sumei de 19.999,28 lei, pentru debitorul ce este salariatul său,cum rezultă neechivoc din cuprinsul înscrisului depus în copie la fila 16 dosar.
Cu toate acestea, deși a trecut termenul de 15 zile de la comunicarea popririi, terțul poprit . SRL B. nu a consemnat suma de bani la dispoziția petentului, drept pentru care acesta a sesizat instanța de judecată cu prezenta cerere la data de 16.01.2013, cu respectarea termenului de 3 luni impus de lege.
Față de cele de mai sus, instanța reține că, în baza contractului de muncă, terțul poprit datorează debitorului sumele reprezentând salariul acestuia, astfel încât era obligat să dea curs adresei de înființare a popririi.
Pentru aceste motive instanța constată că, prin neconsemnarea sumelor pe care terțul poprit le-a datorat debitorului, în termenul de 15 zile de la scadență, acesta nu a respectat dispozițiile imperative ale legii, impunându-se validarea popririi în limita sumei de 19.999,28 lei.
În aceeași măsură, cum sumele pe care le datorează și pe care le va datora în viitor terțul poprit . SRL. B. debitorului S. T. G. sunt de natură salarială, obligația de plată în beneficiul creditoarei se va întinde până la cota de 1/3 din venitul lunar net.
Pentru toate aceste considerente, instanța constată că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, drept pentru care, în temeiul dispozițiilor legale expuse, va admite, în parte, cererea de chemare în judecată și va valida poprirea infiintată de BIEJ ROROJNICU A. prin adresa emisă la data de 01.11.2012 în dosarul execuțional nr.29/2012, la cererea creditoarei . AGENȚIA B., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.RQ_ din 23.07.2008 încheiat cu CEC BANK și procesul verbal nr.29/06.02.2012,asupra unei treimi din veniturile pe care debitorul S. T. G. le încasează lunar de la terțul poprit . SRL, până la concurența sumei de 19.999,28 lei cu titlu de debit și cheltuieli de executare.
În ceea ce priveste solicitarea petentului de amendare a terțului poprit pentru refuzarea cu rea-credință de a-si îndeplini obligatiile privind efectuarea popririi, instanta reține că este atributul său suveran aprecierea asupra necesitătii luării unei astfel de măsuri, în temeiul art. 460 alin. 2 teza finala C. proc. civ., independent de existența sau inexistența unei cereri în acest sens din partea uneia dintre părti.
Mai mult,în cauză nu s-a probat reaua credință a terțului poprit,simplul fapt al neconformării dispozițiilor adresei de poprire neconstituind o dovadă în acest sens.
Nefiind dovedit faptul că,neexecutarea obligațiilor ce revin terțului poprit potrivit art. 456 alin. 1 lit. a) Cod procedură civilă, se datorează relei credințe a terțului poprit, instanța va respinge cererea formulată de petent în sensul de a amenda terțul poprit.
Totuși,instanța atrage atenția terțul poprit . SRL asupra prevederilor art. 460 alin. 2 teza finală Cod procedură civilă, potrivit cărora în cazul în care cu rea-credință refuză să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi, va putea fi amendat cu o sumă cuprinsă între 2.000.000 lei și 10.000.000 lei.
În conformitate cu art.460 alin. 4 Cod procedură civilă, hotărârea de validare constituie titlu executoriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite,în parte,cererea formulata de BIEJ P. A. cu sediul în mun. B., ., . în contradictoriu cu creditoarea . – AGENȚIA B., cu sediul în B., . – 31, județul B., cu terțul poprit . SRL cu sediul în mun. B., ..3, jud. B. și debitorul S. T. G. domiciliat în B., ., județul B.
Validează poprirea infiintata de BIEJ ROROJNICU A. prin adresa emisă la data de 01.11.2012 în dosarul execuțional nr.29/2012, la cererea creditoarei . AGENȚIA B., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.RQ_ din 23.07.2008 încheiat cu CEC BANK și procesul verbal nr.29/06.02.2012,asupra unei treimi din veniturile pe care debitorul S. T. G. le încasează lunar de la terțul poprit . SRL ,până la concurența sumei de 19.999,28 lei cu titlu de debit și cheltuieli de executare.
Respinge petitul cu privire la amendarea terțului poprit.
Executorie de drept.
Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică,astăzi 27.03.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. A. L. F.
Red. A.C
Tehnored. F.L
Exempl 4/15.04.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 29/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3787/2013.... → |
---|