Fond funciar. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 2798/200/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 18.06.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE – B. M. A.
GREFIER – T. C.
Pe rol soluționarea acțiunii civile având ca obiect fond funciar, formulată de reclamanții N. N. A. si N. C. N. ambii domiciliați în com. Posta Câlnău, ., în contradictoriu cu pârâții C. L. POSTA CALNAU PTR. APLICAREA LEGILOR FONDULUIFUNCIAR, ., C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR BUZAU-BUZAU, H. D.-BUZAU, .. 5, D. A., com. B., .- com. . la frate H. C.I.-., .-CAMPINA, ., nr. 24, H. C.-CAMPINA, ., nr. 24, D. A.-BUZAU, .. 11 A, .-BUZAU, .. 11 A, .-sector 6, București, .. 73B, .. 10, .-sector 6, București, .. 73B, .. 10, .-com. B., .-com. B., .
com. B., .> La apelul nominal făcut în ședință publică, reclamanții N. N. A. și N. C. N. au fost reprezentați de av. B. C., lipsă fiind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită. Reclamanții au depus dovada achitării diferenței de onorariu de expert.
Apărătorul reclamanților arată că nu mai solicită avizarea OCPI a raportului de expertiză.
Instanța deliberând, având în vedere poziția procesuală a reclamanților și faptul că judecarea cauzei este tergiversată prin revenirea cu adrese către expert pentru a solicit avizarea OCPI a raportului de expertiză, revine asupra măsurii avizării acestuia.
La întrebarea instanței, părțile arată că nu mai au cereri de formulat sau excepții de invocat.
Instanța, în temeiul art. 150 c. proc. civ. declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Pe fond, reclamanții, prin avocat, arată că solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și precizată, reiterarea concluziilor puse anterior și acordarea cheltuielilor de judecată.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._/2013 din 06.02.2013, petentii N. N A. si N. C N., au chemat în judecată pe pârâtele C. L. Calnau pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor si C. Județeană B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor si solicitând anularea titlului de proprietate nr._/67/1.11.1994, emis pe numele def. H. F..
In motivare a aratat faptul că a fost trecuta, in mod eronat suprafata de 1100 mp intravilan, din care 500 mp in Tarlaua 3 . mp in tarlaua 3, . suprafață a fost cumparatade reclamani de la fostul CAP S.,platind contravaloarea acesteia cu chitante si dispozitii de plata..
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 42 din Legea nr. 1 / 2000 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
În dovedire au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind depuse la dosar, în copie,, titlul de proprietate nr._/67/1.11.1994,, carti de identitate,certificat de casatorie, chitante.
În drept cererea nu a fost motivată.
Pârâta, C. L. Posta Calnau pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, nu a formulat întâmpinare, insa, la solicitarea instantei au depus documenatia ce a stat la baza eliberarii titlului de proprietate.
La termenul din data de 29.05.2013, instanta a apreciat necesasra introducerea in cauza a mostenitorilor def. H. F., cei care apar in titlul de proprietate a carei anulare se solicita, ulter5ior fiind introdusi in cauza si paratii H. D., H. S., H. C., D. A., D. L., G. I., H. I., H. D., H. GABRIE, D. E., D. C. si D. P..
Acestia, desi legal citati, nu au formulat intampinare si nici nu s-au prezentat in fata instanei pentru a formula aparari.
Instanta a incuviintat si administrat in cauza proba cu inscrisuri, proba testimoniala cu martorul Saftoiu I., declaratia acesteia fiind consemnata si depusa la dosarul cauzei, si proba cu expertiza ehnica de specialitate, fiind desemnat expert tehnic M. D., raportul fiind depus la dosarul cauzei.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Art. III alin. 1 li. a pct. i prevede ca sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit dispozitiilor legislatiei civile, aplicabile la data incheierii actului juridic, urmatoarele acte emise cu incalcarea prevederilor legii fondului funciar: actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, in favoarea persoanelor care nu erau indreptatite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt, actele de reconstituire in favoarea unor persoane care nu au avut niciodata teren in proprietate predat la cooperativa agricola de productie sau la stat sau care nu au mostenit asemenea terenuri.
Potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 18/ 1991, de prevederile acestui act normativ beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora.
Art. 11 alin. 1 prevede că suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori. Conform alin. 3, stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, pe baza situației terenurilor deținute de cooperativa agricolă de producție la 1 ianuarie 1990, înscrisă în sistemul de evidență a cadastrului funciar general sau a registrului agricol, corectată cu înstrăinările legal efectuate de către cooperativă până la data intrării în vigoare a legii.
Conform Art. 23 - Sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii. Suprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădină din jurul acestora sunt acelea evidențiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producție.
Prin Titlul de Proprietate nr._/67 din data de 01.11.1994 a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 4 ha si 4400 mp mp, situată în satul Zilisteanca, .. Buzau, pentru def. H. F., cu mostenitorii H. D., H. I., D. C M., G. I., N. N., H. C. I. si H. N., în viață la momentul eliberării titlului de proprietate, cuprinzând și suprafața de teren intravilan de 1100 mp, din care 500 mp categoria arabil in Tarlaua 3 . mp categoria curti constructii in tarlaua 3, . vecini la N – Saftoiu D., la E – C. N., la S – S. L., la V – Drum comunal.
Din chitantele de la dosarul cauzei si din declaratia martorului Saftoiu I., reiese ca recamantii au cumparat in timpul casatoriei o suprafata de teren de la CAP S., teren pentru care reclamantii au platit impozit inca din anii 1970.
Martorul a sustinut ca reclamantii au cumparat in anul 1963 teren de la CAP S., in satul Coconari, iar acest teren nu a apartinut parintilor reclamantei, iar pe acest teren reclamantii au construit casa, garaj si alte anexe.
Din declaraia acesteia reiese ca terenul in cauza este cel cumparata de la CAP, deoarece si ea a cumparat teren in aceeasi modalitate, odata cu reclamantii, atuncii fiind facute masuratorile, reclamantii luand jumatate si martora cealalta jumatate.
De asemenea, din adresa inaintata de Primaria . ca reclamantul N. A. figureaza inscris in CAP cu S. cu suprafata de 0,83 ha teren din care 0,75 ha teren arabil si 0,08 ha teren curti, teren ce i se cuvenea de la H. F., teren situat in punctul L., .>
De asemenea din aceasta adresa reiese ca terenul pe care reclamantii si-au edificat locuinta nu a fost revendicat.
Din raportul de expertiza tehnica efectua de expert M. D., reiese ca numita H. F. a fost inscrisa in CAP cu erenuri, din care si lotul de 800 mp categoria curti consructii situat in satul Posta Calnau, pc. L., aceasta a figurat doar cu 0,10 ha teren curti constructii in Registrul agricol, iar prin Titlul de proprietate_/67 din 01.11.1994 emis pe numele most. Def. H. F. apar terenurile cu suprafata totala de 2000 mp, din care 1100 mp teren situat in intravilanul satului Coconari.
Expertul a retinut ca terenul din Titlul de proprietate a carei anulare se solicita, este unul si acelasi cu terenul cumparat de reclamanti de la CAP S. in anul 1962, fiind situat pe raza administrativ teritoriala a satului Coconari, . 3, parcelele 53 si 54, iar pe raza satului Zilisteanca este situat doar terenul din titlul de proprietate inscris in tarlaua 8, parc. 503, 504, 505, 506.
Pe baza acestor probe, instanța constată că, pe numele defunctei H. F., s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de teren care apartine in fapt reclamantilor, aceasta fiind persoana neidreptatita la reconstituire cu privire la erenul in lititgiu.
Având în vedere acestea, instanța urmează să admită cererea de chemare în judecată și să dispună anularea partiala a titlului de proprietate nr._/67 din data de 1.01.1994 emis pe numele def. H. F., mostenitorii H. D., D. A., H. I., D. C M., G. I.,N. N., H. C I., H. C N., cu privire la suprafata de teren de 1100 mp intravilan, situat pe raza . care 500 mp, categoria arabil, situat în tarlaua 3, . mp, categoria curți, construcții, în tarlaua 3, . vecini la N – Saftoiu D., la E – C. N., la S – S. L., la V – Drum comunal si va dispune modificarea acestuia, in sensul excluderii din cest titlu de proprietate a suprafeței de 1100 mp teren intravilan, situat pe raza . care 500 mp, categoria arabil, situat în tarlaua 3, . mp, categoria curți, construcții, în tarlaua 3, . vecini la N – Saftoiu D., la E – C. N., la S – S. L., la V – Drum comunal.
Totodată, având în vedere principiul disponibilității procesului civil, va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanții N. N. A. si N. C. N. ambii domiciliați în com. Posta Câlnău, ., în contradictoriu cu pârâții C. L. POSTA CALNAU PTR. APLICAREA LEGILOR FONDULUIFUNCIAR, ., C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR BUZAU-BUZAU, H. D.-BUZAU, .. 5, D. A., com. B., .- com. . la frate H. C.I.-., .-CAMPINA, ., nr. 24, H. C.-CAMPINA, ., nr. 24, D. A.-BUZAU, .. 11 A, .-BUZAU, .. 11 A, .-sector 6, București, .. 73B, .. 10, .-sector 6, București, .. 73B, ., D. E.-com. B., .-.
com. B., . a fost precizata.
Constata nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/67 din data de 1.01.1994 emis pe numele def. H. F., mostenitorii H. D., D. A., H. I., D. C M., G. I.,N. N., H. C I., H. C N., cu privire la suprafata de teren de 1100 mp intravilan, situat pe raza . care 500 mp, categoria arabil, situat în tarlaua 3, . mp, categoria curți, construcții, în tarlaua 3, . vecini la N – Saftoiu D., la E – C. N., la S – S. L., la V – Drum comunal.
Dispune modificarea titlului de proprietate nr._/67 din data de 1.01.1994 emis pe numele def. H. F., mostenitorii H. D., D. A., H. I., D. C M., G. I.,N. N., H. C I., H. C N., in sensul excluderii din cest titlu de proprietate a suprafeței de 1100 mp teren intravilan, situat pe raza . care 500 mp, categoria arabil, situat în tarlaua 3, . mp, categoria curți, construcții, în tarlaua 3, . vecini la N – Saftoiu D., la E – C. N., la S – S. L., la V – Drum comunal.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept la recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.06.2014.
PREȘEDINTE: GREFIER:
M. A. B. T. C.
Red .BMA, 03.07.2014,
TEHNORED .TC, 19 EX.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 24/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 20/2014.... → |
|---|








