Plângere contravenţională. Sentința nr. 1618/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1618/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 5301/200/2013
DOSAR NR ._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1618
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 30.01.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – V. A. M.
GREFIER – T. D.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta . cu sediul în mun. B., ., județ B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta . și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, prin Serviciul registratură intimata CNADNR-CESTRIN a depus întâmpinare, planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator, ce fost comunicată petentei.
Instanța de judecată, conform dispozițiilor art.131 alin.1 din C.pr.civ. verifică competența și în temeiul art. 126 al.1 și al.2 din Constituția României și art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001, privind regimul contravențiilor, constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial.
Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în temeiul art. 255 C.pr.civ. raportat la 258 C.pr.civ., încuviințează ca fiind admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciază cauza în stare de judecată la prezentul termen de judecată, o reține spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 18.03.2013 petenta . a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, . nr._ din data de 26.02.2013, emis de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.
In motivarea plângerii, petenta a arătat în esență că, nu a achita taxa de utilizare a drumurilor naționale datorită unei neglijențe, deoarece nu folosește în mod permanent autovehiculul, ci numai ocazional. În continuare petenta arată că procesul verbal a fost întocmit fără respectarea dispozițiilor art.16 si 17 din OG nr.2/2001.
În subsidiar solicită înlocuirea amenzii cu avertisment.
În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr.2/2001, OG 15/2002, Legea 455/2001, Ordinul 59/2010.
La dosarul cauzei s-au depus în copie, procesul-verbal de contravenție contestat (fila 5), procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare, roviniete talon și bonuri fiscale pentru perioade scurte (filele 7-10), certificat de înregistrare (fila 11), certificat de înmatriculare (fila 12), cartea de identitate a vehiculului (filele 13 - 14), prelungire valabilitate certificat.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997, și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata a formulat întâmpinare conform prevederilor art. 205-208 C.pr.civ., în cuprinsul căreia a arătat că potrivit art.1 alin.2 din OG nr.15/2002, începând cu 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale în România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România (…). Mai susține că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de OG nr.15/2002 și OG nr.2/2001.
Totodată a depus planșa fotografică privind autoturismul în cauză și certificatul calificat a agentului constatator.
În drept au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, Legea 455/2001, Ordinul 769/2010.
În temeiul art. 255 C.pr.civ. raportat la 258 C.pr.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt admisibile potrivit legii și duc la soluționarea cauzei.
Analizând cererea dedusă judecății, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 26.02.2013, petenta . a fost sancționată cu amenda de 1250 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă, pe DN10 km 5+500, Vernești, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ .
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate ale procesului verbal de contravenție atacat, invocate de petent instanța le apreciază neîntemeiate pentru următoarele aspecte:
Din cuprinsul procesului verbal rezultă suficiente împrejurări de fapt pentru a se putea aprecia asupra gravității faptei astfel fiind respectate dispozițiile art. 16 din OG 2/2001.
Instanța nu va reține ca întemeiat nici motivul de nulitate a procesului verbal invocat de petent referitor la lipsirea acesteia de posibilitatea formulării obiecțiunilor întrucât, chiar dacă acestea ar fi reale, nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 atrage sancțiunea nulității, care, potrivit dispozițiilor art. 150 alin. 2 Cod procedură civilă (aplicabile și în procedura contravențională potrivit art. 47 din O.G. nr. 2/2001), intervine numai cu condiția dovedirii unei vătămări. Cum petentul și-a valorificat dreptul la apărare prin formularea plângerii contravenționale în fața instanței de judecată, unde a avut posibilitatea să supună analizei legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, cu menționarea tuturor obiecțiunilor la procesul-verbal de contravenție, nu poate fi justificată o vătămare a intereselor procesuale ale petentului, astfel încât nu intervine sancțiunea nulității procesului verbal de contravenție.
În legătură cu lipsa semnăturii agentului constatator, instanța constată că în cuprinsul procesului-verbal apare ștampila organului constatator, precum și mențiunea că acest document a fost generat și semnat electronic, conform prevederilor Legii 455/2001 și HG 1259/2001 de către R. G. R., care deține certificat de semnătura electronică. Potrivit art.5 din Legea semnăturii electronice nr. 455/2001 înscrisul în forma electronica, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătura privată.
Instanța apreciază astfel că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001).
In plângerea sa petentul nu contestă situația de fapt reținută în procesul verbal, arătând numai că din eroare nu a achitat taxa de utilizare a drumurilor naționale.
Din planșa fotografică depusă la dosar de intimată reiese că autovehiculul cu număr de înmatriculare_ a fost înregistrat cu mijloacele tehnice, la data de 26.02.2013, pe DN10 km 5+500, Vernești, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deținea rovinietă valabilă.
În cauza de față, intimata a făcut dovada existentei faptei contravenționale reținute prin procesul-verbal în discuție, așa cum s-a reținut mai sus prin prezentarea planșei fotografice, iar contestatorul nu a făcut în nici un fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținuta în procesul verbal de contravenție, condiție în care instanța constată că forța probanta a acestuia nu a fost înlăturată.
Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar potrivit art. 1, alin. 21, din același act normativ tariful de utilizare se aplică doar pentru rețeaua de drumuri naționale din România.
Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentei care era proprietara autovehiculului.
Așadar, este evident faptul că pentru autoturismul proprietatea petentei la momentul săvârșirii contravenției, nu exista achiziționată o rovinietă pentru autovehiculul înmatriculat sub nr._ și că acesta a circulat pe DN10 km 5+500, pe raza localității Vernești, așa cum rezultă din planșa foto.
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv roviniete talon și bonuri fiscale pentru perioade scurte (filele 7-10), reiese că petenta a achitat contravaloarea rovinietei pentru perioade scurte atunci când a folosit drumurile naționale, omițând achiziționarea acesteia la data controlului.
Verificând sancțiunea aplicată, instanța are în vedere dispozițiile art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, întrucât aceasta a achitat contravaloarea rovinietei pentru perioade scurte, pentru autovehiculul în cauză, astfel că ar fi excesivă obligarea acestuia la plata altor tarife de utilizare.
In consecință, în raport de considerentele arătate, instanța va admite în parte plângerea, va înlocui amenda contravențională cu avertisment, exonerând petentul de la plata amenzii aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea formulată de petenta . cu sediul în mun. B., ., județ B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 26.02.2013, cu sancțiunea avertisment.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 ianuarie 2014.
Președinte, Grefier,
V. A. M. T. D.
Red. V.A.M/Tehnored. T.D/06.02.2014/4 ex
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 30/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








