Plângere contravenţională. Sentința nr. 4477/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4477/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 5320/200/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.-SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 4477
Ședința publică din data de 12.03. 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. P.
GREFIER: C. M.
Pe rol judecarea plângerii contravetionale formulata de petenta S.C. E. D. S.R.L. cu sediul in .. 22, jud. Suceava impotriva procesului verbal de contraventie . nr._/01.03.2013 intocmit de intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR cu sediul in Bucuresti, .. 38, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit partile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar ;intimatul a depus la dosar intampinare comunicata petentei .
Procedura de citare este legal indeplinita, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 alin. 4 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 C. proc. civ și teritorial în temeiul art. 32 alin.2 din OG nr. 2/2001.
Instanta in temeiul art. 255 Cod proc civila incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisurile aflate la dosar ca utile, pertinente si concludente in solutionarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat instanta in baza art. 394 Cod proc civila constata terminata cercetarea judecatoreasca si retine cauza spre solutionare.
I N S T A N T A
Deliberand asupra prezentei plangeri contraventionale.
Prin plangerea inregistrata la aceasta instanta sub nr._ /18.03.2013, petenta S.C. E. D. S.R.L. a solicitat in contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER –I. TERITORIAL 7, pronuntarea unei sentinte prin care sa se dispuna anularea procesului verbal ., nr._/01.03.2013 incheiat de intimat, cat si a masurilor dispuse prin acesta, iar in subsidiar inlocuirea sanctiunii amenzii cu sanctiunea Avertisment.
In motivarea in fapt a plangerii, petenta arata ca in temeiul art. 8 alin 2 pct 5 din OG 37/2007 completata, a fost sanctionata cu amenda in suma de 4.000 lei pentru savarsirea contraventiei constand in aceea ca timpul de odihna al conducatorului auto M. E., a fost de 9 ore si 5 min. mai scurt cu o ora si 55 min. fata de perioada minima de odihna zilnica de 11 ore, la controlul efectuat la data de 01.03.2013 cu auto_ /_ proprietatea petentei. .
Petenta sustine ca se afla la prima abatere ,ca nu i s-a dat posibilitatea sa formuleze obiectiuni, si ca pericolul social este redus ,avand in vedere ca au fost efectuate curse in zona Suceava –Bistrita pe drum de iarna, fiind acoperite refugiile de parcare, si potrivit Regulamentului Parlamentului European nr. 561/2006, transpuse in OG 21/2009, fapta se incadreaza in categoria incalcari minore.
În drept sunt invocate dispozitiile OG 2/2001 si Regulamentului CE 561/2006 si se solicita judecarea in lipsa .
In dovedirea plangerii, petenta solicita ca probe inscrisurile depuse..
In sustinerea plangerii au fost depuse procesul verbal de contraventie ,imputernicire avocatiala.
Legal citata, intimata nu a depus intampinare.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma sustinerilor partilor si a probatoriului administrat, constand in inscrisuri instanta va retine urmatoarea situatie de fapt si de drept.
Potrivit disp. art. 34 din OG 2/2001, instanta investita cu solutionarea plangerii, verifica legalitatea si temeinicia procesului verbal si hotaraste asupra sanctiunii.
In ceea ce priveste legalitatea procesului verbal instanta retine ca acesta a fost incheiat potrivit art. 16 si 17 din OG 2/2001 cuprinzand toate mentiunile prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute.
In ceea ce priveste temeinicia procesului verbal instanta constata ca prezenta cauza trebuie sa ofere garantiile procesuale recunoscute si garantate de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care face parte din dreptul intern si are prioritate in temeiul art. 20 alin 2 din Constitutie.
Ca urmare petentei ii sunt recunoscute si garantiile specifice in materie penala din art. 6 al Conventiei printre care si prezumtia de nevinovatie, astfel ca sarcina probei revine intimatei, iar de o eventuala situatie indoielnica beneficieaza persoana acuzata.
In speta dedusa judecatii instanta retine ca petenta a fost sanctionata contraventional cu suma de 4.000 lei in temeiul art. 8 alin 2 pct 5 din OG 37/2007 completata, pentru savarsirea contraventiei constand in aceea ca timpul de odihna al conducatorului auto M. E., a fost de 9 ore si 5 min. mai scurt cu o ora si 55 min. fata de perioada minima de odihna zilnica de 11 ore, la controlul efectuat la data de 01.03.2013 cu auto_ /_ proprietatea petentei. .
In mod cert legea trebuie respectata de toti cetatenii ,savarsirea faptelor care constituie contraventii trebuie constatate si sanctionate, insa nu cu neglijarea drepturilor si libertatilor persoanei, care reprezinta valori supreme si sunt garantate potrivit art. 1 alin 3 din Constitutia Romaniei.
Potrivit disp. art. 21 din OG 2/2001, sanctiunea se aplica in limitele prevazute a actul ormativ, si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului. Instanta, aprecieaza ca gravitatea faptei savarsita de petenta, este redusa, putand da eficienta disp. art. 7 alin 1 din OG 2/2001, retinand si recunoasterea sincera a petentei.
Pentru toate aceste considerente ,instanta aprecieaza ca intimata a dovedit temeinicia procesului verbal ,fiind rasturnata prezumtia de nevinovatie de care beneficieaza petentul ,intrucat nu s-a creat nici o stare de indoiala asupra veridicitatii constatarii, insa gravitatea faptei este redusa .
Pe cale de consecinta ,instanta urmeaza sa admita in parte plangerea.
Va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 4000 lei, aplicată petentei, prin procesul verbal de contravenție . nr._ /01.03.2013 ,cu sancțiunea AVERTISMENT.
În temeiul art.7alin1 din OG 2/2001 va atrage atenția petentei, asupra pericolului social al faptei, cu recomandarea de a respecta dispozițiile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite in parte plangerea petenta S.C. E. D. S.R.L. cu sediul in .. 22, jud. Suceava impotriva procesului verbal de contraventie . nr._/01.03.2013 intocmit de intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR cu sediul in Bucuresti, .. 38, sector 1.
Dispune inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale in suma de 4.000 lei aplicata petentei prin procesul verbal de contraventie . nr._ /01.03.2013 cu sanctiunea avertisment .
Atrage atentia petentei asupra pericolului social al faptei savarsite si ii recomanda ca pe viitor sa respecte dispozitiile legale in vigoare .
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare .
Pronuntata in sedinta publica astazi 12.03.2014.
PRESEDINTEGREFIER
red. D.P.
TEHNORED. C.M./4 ex/
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4501/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5972/2014.... → |
|---|








