Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2470/2014. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2470/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 2571/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA Nr. 2470/2014
Ședința Camerei de Consiliu de la 09 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE JACLY MIHĂIESCU
Grefier M.-C. B.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta S.C.GDF S. ENERGY ROMANIAN S.A. în contradictoriu cu pârâta N. G. având ca obiect – cerere de valoare redusă.
Cererea a fost timbrată cu 50 lei conform chitanței depusă la fila 3 dosar.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că pârâta nu a restituit formularul de răspuns .
Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 N. C. pr. civ. verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art.1027 rap la art 107 C.p.c; estimează – potrivit art.238 alin.1 NCPC durata de soluționare a cauzei la un singur termen, respectiv termenul de azi
În baza art. 258 rap. la art.255 ,237 alin.2, pct. 7 NCPC instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar ca legale, concludente și pertinente soluționării cauzei.
Constatând terminată cercetarea judecătorească rămâne în deliberare.
INSTANTA,
Asupra cauzei civile de față,
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanta . ROMANIA SA a chemat în judecată pe pârâta N. G. pentru ca în temeiul art. 1025 din noul cod de procedură civilă pârâta să fie obligat la plata sumei de 538,80 lei reprezentând contravaloare gaze naturale furnizate pârâtei și care au fost facturate cu mai multe facturi fiscale,a sumei de 38.60 lei reprezentând majorări de întârziere și la plata cheltuielilor de judecata, reprezentând taxa de timbru.
Reclamanta a completat potrivit disp. art. 1028 alin. 2 din codul de procedură civilă, formularul de cerere, iar la rubrica motivele de fapt și de drept ale cererii reclamanta a arătat că între părți s-au desfășurat relații comerciale ce au constat în furnizarea de gaze naturale către pârâtă și care au fost facturate cu mai multe facturi fiscale.
Cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1025-1032 din codul de procedură civilă.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar: notificarea emisă prin B. C. V. și M. A. D. către pârâtă (f.10-11),contractul cadru pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici nr ._ din 11.11.2009 (f.13) facturi fiscale (f.14-24), fișa de calcul a majorărilor de întârziere (f.25-27) și extras de cont(f.29).
Prin Rezoluția din 20.05.2014,în baza art 1029 al.3 C. constatând că sunt îndeplinite condițiile prev de art 1028 al.1-3 c.p.c instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecata, și a înscrisurilor atașate, precum și a formularului de răspuns, acesta din urmă în două exemplare pârâtei, cu mențiunea că poate răspunde pretențiilor reclamantului prin restituirea formularului de răspuns completat corespunzător sau prin orice alt mijloc adecvat, în două exemplare,însoțit de copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească ,certificate pentru conformitate cu originalul, în două exemplare, în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor menționate în condițiile art 165 c.p.c.(f.35)
Pârâta a primit aceste acte procedurale la data de 27.05.2014 potrivit dovezii de înmânare(f.35), însă aceasta nu a completat formularul de răspuns, astfel că prin rezoluția din 03.07.2014 (f.33) s-a fixat termen de judecată la data de 09.09.2014, fără citarea părților.
În cauză s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri .
La termenul acordat în ședința camerei de consiliu pârâta nu s-a prezentat in instanță.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată în fapt următoarele:
In baza contractului cadru pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici nr ._ din 11.11.2009 (f.13) reclamanta a furnizat pârâtei gaze naturale conform facturilor fiscale depuse la dosar (f.14-24), , urmând ca aceasta să achite contravaloarea acestora la termenul scadent menționat în cuprinsul facturilor fiscale.
Având în vedere înscrisurile depuse la dosar coroborate cu împrejurarea că pârâta nu a completat formularul de răspuns și nu a propus probatorii instanța apreciază că prin această atitudine procesuală pârâta recunoaște pretențiile reclamantei, achiesând la acestea, astfel că urmează să admită cererea în temeiul disp. art .1028 Cod de procedură civilă rap. la art.969 cod civil și să oblige pârâta să plătească reclamantei suma de 538,80 lei reprezentând contravaloarea gazelor naturale și suma de 38,60 lei majorări de întârziere
In baza art.453 alin. 1 din codul de procedură civilă, urmează a obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta . ROMANIA SA cu sediul social in București, Sector 4, .-6, corp A, CUI_ înregistrată la O:R.C. sub nr J_ , cu sediul ales în București, . 9 sector 1 in contradictoriu cu pârâta N. G. ,CNP_ domiciliată în . . ,jud. Prahova și în consecință;
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 538,80 lei reprezentând contravaloare gaze naturale și suma de 38,60 lei reprezentând majorări de întârziere.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9.09.2014.
Președinte, Grefier,
M. J. B. M. C.
Red. MJ/BMC
4 ex./3.10.2014
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|