Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 4559/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4559/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 4559/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C., JUDEȚUL PRAHOVA
C., ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4559
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 18 DECEMBRIE 2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
JUDECĂTOR: Ș. M. A.
GREFIER: NIȚEANU V. M.
Pe rol fiind sesizarea formulată de petentul MUNCIPIULUI C. prin primar, privind transformarea amenzii în cuantum de 500 lei aplicată intimatei D. G. D., prin procesul-verbal de contravenție . nr._/24.11.2014, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activității în folosul comunității.
Acțiune scutită de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 C. pr. civ. verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001.
În baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 C. pr. civ. instanța încuviințează petentului proba cu înscrisurile depuse la dosar, această fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 C. pr. civ. instanța declară cercetarea procesului încheiată și față de actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, se rețin următoarele:
Prin cererea nr._/16.11.2015, înregistrată la această instanță sub nr._ la data de 19.11.2015 petentul M. C. PRIN PRIMAR a înaintat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/24.11.2014, privind pe intimata D. G. D. și a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Petenta a arătat că intimata a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 500 lei, iar procesul-verbal de contravenție nu a fost atacat devenind titlu executoriu.
Se mai arată că în urma demersurilor efectuate a rezultat că intimata nu a achitat debitul, nu are bunuri mobile sau imobile care ar putea fi supuse executării silite și nu are nici un fel de venituri, astfel solicită înlocuirea amenzii cu muncă în folosul comunității.
În drept s-au invocat disp. art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 și a solicitat judecarea în lipsă.
Petenta a atașat: proces-verbal de contravenție . nr._/24.11.2014, somația nr._/05.01.2015, adeverința nr._/28.07.2015, adresa nr. 9788/26.06.2015 a ITM Prahova, adresa nr._/24.06.2015/18.09.2014 emisă de AJFP – S.F.M. C. și Hotărârea nr. 40/1999 a Consiliului Local al Municipiului C. privind stabilirea domeniilor serviciilor publice și locurilor în care contravenienții vor presta activitate în folosul comunității (f.3-10).
Prin rezoluția din 20.11.2015 instanța, în conformitate cu prev. art. 201 alin. 1 C. pr. civ., a dispus comunicarea cererii și a înscrisurilor către intimată, și întrucât aceasta nu a formulat întâmpinare, în baza disp. art. 201 alin. 4 C. pr. civ s-a dispus fixarea termenului de judecată.
Față de faptul că actele procedurale au fost restituite cu mențiunea „Destinatar mutat. Noul proprietar nu permite afișare.”, în baza disp. art. 167 C. pr. civ. intimata a fost citată prin publicitate.
În cauză s-au încuviințat și administrat probe cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 24.11.2014 de agentul constatator B. M. din cadrul Poliției mun. C., intimata D. G. D. a fost sancționată contravențional, în baza art. 2 pct. 6 din Legea nr. 61/1991, cu amendă în cuantum de 500 lei.
Conform somației și adreselor emise de ITM Prahova, de SFM C. rezultă că nu s-a putut proceda la executarea silită a intimatei.
Astfel se au în vedere prevederile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora „În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”
De asemenea văzând și disp. art. 13 din OG nr. 55/2002 ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre natura activităților ce vor fi prestate, și față de Hotărârea nr. 40/1999 a Consiliului Local al Municipiului C. privind stabilirea domeniilor serviciilor publice și locurilor în care contravenienții vor presta activitate în folosul comunității, urmează a se admite sesizarea și a se înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție cu sancțiunea prestării unor lucrări de întreținere a parcurilor și drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea municipiului, desfășurarea de activități în folosul căminelor pentru copii, orfelinatelor, spitalelor, școlilor, grădinițelor în folosul comunității pe o durată de 15 ore la dispoziția Primăriei Municipiului C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de petentul M. C. prin primar, cu sediul în mun. C., ., jud. Prahova, C._, în contradictoriu cu intimata D. G. D., CNP_, cu ultimul domiciliu cunoscut în mun. C., ., ., citată prin publicitate, și în consecință;
Înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum de 500 lei aplicată intimatei prin procesul-verbal de contravenție . nr._/24.11.2014 întocmit de I.J.P. Prahova, cu sancțiunea prestării unor lucrări de întreținere a parcurilor și drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea municipiului, desfășurarea de activități în folosul căminelor pentru copii, orfelinatelor, spitalelor, școlilor, grădinițelor, respectiv în localitatea C., pe o durată de 15 ore la dispoziția Primăriei C..
Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.12.2015.
Judecător, Grefier,
Red. ȘMA
4 ex./21.12.2015
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|