Pretenţii. Sentința nr. 441/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 441/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 7407/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C., JUDEȚUL PRAHOVA

C., ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr. _

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 441/2015

Ședința publică de la 05 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE ELENA STĂNESCU

Grefier L. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamantul M. C., prin primar, și pe pârâta G. M., având ca obiect pretenții și evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la 2.02.2015 reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată (f.22).

Instanța în temeiul art. 131 alin.1 NCPC verificându-și competența constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, conform art.94 alin.1 lit. j, d rap. la art.107 alin.1 NCPC; estimează – potrivit art. 238 alin. 1 NCPC - că cercetarea procesului se va finaliza azi, față de cererea de renunțare la judecată depusă de reclamantă, rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamantul M. C., prin primar, a chemat în judecată pe pârâta G. M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.232,96 lei, conform contractului de închiriere nr._/21.10.2009, din care: 937,62 lei reprezentând contravaloare facturi de chirie emise în perioada 28.02.2014 – 31.10.2014, iar 295,34 lei reprezentând majorări de întârziere, la plata în continuare a chiriei prevăzută în contract până la evacuarea din spațiu, cât și evacuarea pârâtei din spațiul pe care-l ocupă; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a susținut că pârâta ocupă spațiul în baza contractului de închiriere a cărei reziliere o solicită pentru care se emit facturi de chirie, conform legislației în vigoare. Prin notificarea nr._/5.09.2014 a solicitat pârâtei să-și achite restanțele, fiind invitată la Direcția Economică din cadrul Primăriei mun. C., în termen de 10 zile de la primirea notificării, în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului, însă pârâta nu s-a prezentat și nu a achitat datoriile.

În drept a invocat dispozițiile art. 1796 și urm. Cod civil, art. 1549 Cod civil, art. 1817 cod civil și clauzele contractuale, iar în caz de neprezentare a solicitat, în temeiul disp. art. 223 alin. 3 C.pr.civ., judecarea cauzei și în lipsă.

În dovedirea cererii a anexat, în copie: adresa nr._/5.09.2014, calcul chirie conform contractului, contractul de închiriere pentru suprafețe cu destinația de locuință nr._/21.10.2009 și actul de identitate al pârâtei (f. 4-9).

Deși prin rezoluția din 19.11.2014 s-a dispus comunicarea către pârâtă a cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate, aceasta nu a formulat în apărare întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.

La 2.02.2015 s-a înregistrat la dosar cererea reclamantului de renunțare la judecată (f. 22-23) motivat de faptul că pârâta a achitat integral debitul.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin prezenta acțiune reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 1.232,96 lei, conform contractului de închiriere nr._/21.10.2009, din care: 937,62 lei reprezentând contravaloare facturi de chirie emise în perioada 28.02.2014 – 31.10.2014, iar 295,34 lei reprezentând majorări de întârziere, la plata în continuare a chiriei prevăzută în contract până la evacuarea din spațiu, cât și evacuarea pârâtei din spațiul pe care-l ocupă, însă după comunicarea acțiunii pârâtei, prin cererea depusă la 2.02.2015 (f. 22-23), a declarat că renunță la judecată.

Potrivit art. 406 alin. 1 N.C.P.C., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă, iar conform alin. 3 din aceeași normă, dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

Față de cele ce preced, urmează a lua act prin prezenta hotărâre de renunțarea reclamantei la judecarea prezentei cauze.

Văzând și disp. art. 406 alin. 6 N.C.P.C.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea reclamantului M. C., prin primar, cu sediul în mun. C., ., jud. Prahova, la judecarea prezentei cauze formulată împotriva pârâtei G. M., CNP_, domiciliată în mun. C., .. 45, jud. Prahova.

Cu drept de recurs, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. S. M. L.

Red. ES/ES

4 ex./16.02.2015

2 comunicări/…………………

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 441/2015. Judecătoria CÂMPINA