Fond funciar. Sentința nr. 927/2015. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 927/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 953/218/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 927/2015
Ședința publică din 14 Iulie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Ț. I. R.
Grefier: M. R. A.
Desfășurarea procesului s-a efectuat prin mijloace tehnice audio potrivit art. 231 C.pr.civilă.
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petenta U. R. M., având CNP_, cu domiciliul procedural ales la sediul Cabinetului avocat Barothi Șarolta din Carei, ., jud. Satu M., împotriva intimatelor C. JUDEȚEANĂ SATU M. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Satu M., jud. Satu M., C. L. TIREAM DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Tiream, jud. Satu M., R. M., domiciliată în Carei, Calea Armatei Române, ., jud. Satu M. și SALAJAN A., domiciliată în D., ., ., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru petentă av. Barothi Șarolta potrivit împuternicirii avocațiale nr. 73din data de 09.04.2015 (f. 4), lipsă fiind intimatele și reprezentanții intimatelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prezenta cauză este la al doilea termen de judecată și este scutită de plata taxelor de timbru. Cauza a fost amânată pentru ca reprezentanta petentei să depună la dosarul cauzei extrasul CF actualizat.
Instanța în baza art. 219, alin. 2 C.pr.civ constată că procedura de citare este îndeplinită potrivit dispozițiilor art. 229 alin. 1 C.pr.civ conform cărora prin înmânarea citației, sub semnătura de primire, personal sau prin reprezentant, pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are în cunoștință și termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citația i-a fost înmânată.
Reprezentanta petentei depune la dosarul cauzei extrasul CF 1632 din data de 23.06.2015. Precizează că dreptul de proprietate aparține numitului R. L. iar intimata S. A. este înscrisă în acest CF cu drept de folosință și R. I. cu drept de uzufruct viager. Precizează de asemenea că potrivit DC 289/. 14.05.2003 dată în DS 1519/2003 al Tribunalului Satu M. se arată că S. A. este moștenitoarea numitului Timerman I. (fost R.) decedat la data de 09.04.1985.
Instanța pune în discuție necesitatea administrării de noi probe în baza art. 390 C.pr.civ.
Reprezentanta petentei arată că nu înțelege necesară administrarea altor probe în cauză.
În baza art. 255 raportat la art. 258 C.pr.civ. instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei apreciind că este pertinentă și concludentă justei soluționării a cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză instanța închide faza cercetărilor judecătorești. În baza art. 392 C.pr.civ. deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul în fond părților în ordinea prevăzute de art. 216 C.pr.civ.
Reprezentanta petentei, având cuvântul în fond, arată că solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris în sensul anulării titlului de proprietate atacat și înlăturarea sarcinilor din coala CF deoarece există identitate de imobile și reglementarea atribuirii terenurilor a fost soluționată în alte dosare. Precizează de asemenea că prin întâmpinare intimata arată că este de acord cu atribuirea terenului în proprietatea fiicei sale motiv pentru care nu există impedimente în admiterea acțiunii.
Instanța în baza art. 244 C.pr.civ coroborat cu art. 394 C.pr.civ declară dezbaterile închise și, față de cererea principală și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemarea în judecată înregistrată la data de 09.04.2015, sub dosar număr_ al Judecătoriei Carei petenta U. R. M., în contradictoriu cu intimatele R. M., SALAJAN A., C. LOCALA TIREAM si C. JUDEȚEANĂ SATU M., ambele de aplicare a Legii nr. 18/1991 solicită instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Titlului de Proprietate nr. 31-_ prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 750 mp teren intravilan de sub nr. top. 717/1 si 716/1 emis in favoarea lui R. L. si R. M., deoarece acest imobil reprezintă deja proprietatea exclusiva a tatălui petentei R. L., actual decedat, dobândit cu titlu de partaj in CF nr. 1632 Tiream, nr. top. 1482/96 și sa dispună radierea sarcinilor de sub C2 si 5 nemaifiind operaționale; fara cheltuieli de judecata;
În motivare arată că în fapt imobilul situat in Tiream nr. 366, jud. Satu M. a format proprietatea devalmasa a părinților săi R. L. si R. M.. Părinții au divorțat si s-a făcut partajul bunurilor comune. S-a realizat atribuirea imobilului tatălui său R. L., mama sa primind o sulta pentru casa si teren. Deși nu erau proprietari tabulari pe teren, totuși partajul s-a făcut si pentru teren, in cuantumul sultei fiind inclus si valoarea terenului. Partajul s-a realizat prin Sentința civila nr. 1467/1998, iar prin Decizia civila de recurs nr. 412/R/2000 a Curții de apel Oradea include si valoarea terenului in sulta fiind majorata, sulta cuvenita mamei sale. Nu s-a dispus intabularea dreptului de proprietate in favoarea tatălui său motiv pentru care Tribunalul Satu M. prin Decizia Civila nr. 289/. casei si a terenului in favoarea lui R. L.. Aceasta dispoziție a avut la baza dobândirea proprietății prin Titlul de proprietate nr. 31-_ emis pe ambii părinți.
Prin intabularea proprietății exclusive a lui R. L. in CF nr. 1632 Tiream s-a creat o evidenta dubla pentru acest imobil pentru prevenirea suprapunerii se impune anularea titlului de proprietate deoarece in CF nr. 1632 Tiream s-a dispus deja intabularea proprietății lui R. L. atât cu privire la casa cat si cu privire la teren. In CF vechi a rămas uzufructul lui R. I., care este decedat si folosința asupra terenului pentru Salajan A., care iarăși nu mai este operativa, fiind chemata in judecata in dosar nr. 1519/2003, unde s-a clarificat deja dreptul de proprietate al lui R. L., motiv pentru care solicita radierea sarcinilor.
In drept invocă disp. art. 94, 98, 194 NCPC; disp. Legii nr. 18/1991, disp. Legii nr. 7/1996.
In probațiune solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune la dosarul cauzei extras CF, Titlu de Proprietate, Decizia Civila nr. 289/. Tribunalului Satu M..
Solicită atașarea dosarului nr. 1215/2002 al Judecătoriei Carei.
Solicit încuviințarea probelor cu interogatoriul paratei, martori in caz de opunere și orice alte probe la nevoie.
Fiindu-i comunicată acțiunea civilă și înscrisurile însoțitoare, intimata R. M. a formulat întâmpinare (f. 28) prin care arată că nedreptățile și abuzurile comise în dosarul de partaj pentru a fi favorizat fostul ei soț încep să iasă la iveală.
Deși vinovat de desfacerea căsătoriei i se atribuie aproape totul: mașină, casă, teren, animale, partajul făcându-se în părți inegale iar sulta atribuită a fost una modică dar cel mai grav lucru făcut de judecător a fost să despartă copii de mama lor.
Menționează că intimata C. Județeană a emis titlu de proprietate constatând abuzurile săvârșite atât de intimata C. L. cât și de instanțele judecătorești afirmând că tot răul care i s-a făcut este o „mare mârșăvie”.
Menționează că nu a beneficiat niciodată de dreptul său de proprietate asupra terenurilor pentru că a fost împiedicată.
Cu toate acestea arată că cedează dreptul său de proprietate asupra terenului în favoarea fiicei sale U. (R.) R. M. cu următoarea condiție: ca întăbularea dreptului de proprietate asupra terenului aferent casei de locui cât și asupra casei să se facă exclusiv pe numele acesteia și nu și pe numele soțului acesteia fiind exclusiv dreptul ei în calitate de moștenitoare a părinților ei R. L. și R. M..
Fiindu-le comunicată acțiunea civilă și înscrisurile însoțitoare, intimatele persoane juridice și Șălăjan A. nu au formulat întâmpinare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei instanța constată următoarele:
Defunctului R. L. și intimate R. M., părinții petentei li s-a eliberat TP nr. 31-_ din 21.06.2002 pentru suprafața de 750 mp teren intravilan, parcelele A717/1 de 142 mp și CC 716/1 de 608 mp.
Potrivit DC 289/. dată în DS 1519/2003 al Tribunalului Satu M. a fost admis apelul împotriva . Judecătoriei Carei dispunându-se înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului R. L. asupra terenului în suprafață de 1439 mp înscris în CF 1632 Tiream, nr. top 1482/96 ci titlu juridic de ieșire din devălmășie.
În motivarea acestei hotărâri se arată că acest teren a fost proprietatea comună a apelantului reclamant și a intimatei pârâte R. M., dobândit în timpul căsătoriei, iar această situație juridică a terenului a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin Decizia 412/R/2000 a Curții de Apel Oradea.
În considerentele acestei decizii se reține că în masa bunurilor de împărțit trebuia inclusă valoarea terenului deoarece prin . Judecătoriei Carei s-a reținut coproprietatea părților asupra 1000 mp. Ca urmare a acestei . ce a pronunțat DC 412/R/2000 a Curții de Apel Oradea a reținut „În mod indubitabil îndreptățirea acestora la întreaga suprafață de 1439 mp” . Prin această hotărâre în lotul de bunuri atribuit apelantului reclamant au fost incluse în totalitate terenul înscris în CF 1632 Tiream și a fost obligat să plătească intimatei pârâte R. M. sulta recalculată dar prin această DC nu s-a dispus întăbularea dreptului de proprietate în favoarea apelantului reclamant asupra terenului deoarece nu exista un capăt de cerere în acest sens astfel că cererea de întăbulare formulată în prezentul dosar este justificată.
Instanța de apel mai reține că deși între timp s-a eliberat TP asupra acestei suprafețe de teren acest titlu a fost eliberat în anul 2002 ori decizia a fost pronunțată în anul 2000 iar la eliberarea TP C. de Aplicare a L. 18/1991 trebuia să aibă în vedere hotărârea Curții de Apel Oradea.
Această hotărârea a fost operată în CF 1632 Tiream unde R. L. figurează ca și proprietar asupra casei de la nr. 366 și asupra terenului aferent de 1439 mp. Așadar titlul de proprietate atacat nu reflectă situația reală a proprietarului fost codevălmaș cu intimata R. M. și nici întinderea efectivă a terenului aferent casei fiind nul absolut potrivit art. III alin. a lit. a din L 169/1997.
În DC mai sus arătată se rețină că Ț. I. fost R., uzufructuar asupra cotei de ½ parte din casă în CF 1632 Tiream a decedat la 09.04.1995. instanța reținând că intimata S. A. nu a formulat opoziție la cererea de radiere a dreptului de folosință asupra cotei de 42/1439 mp parte din aceeași caret funciară.
În consecință cererea de radiere a sarcinilor de sub C2 și C5 sunt întemeiate potrivit art. 746 alin. 1 lit. a C.civ.
În consecință instanța va admite plângerea petentei U. R. M., având CNP_, cu domiciliul procedural ales la sediul Cabinetului avocat Barothi Șarolta din Carei, ., jud. Satu M., împotriva intimatelor C. JUDEȚEANĂ SATU M. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Satu M., jud. Satu M., C. L. TIREAM DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Tiream, jud. Satu M., R. M., domiciliată în Carei, Calea Armatei Române, ., jud. Satu M. și SALAJAN A., domiciliată în D., ., ., va constata nulitatea absolută a TP nr. 31-_ din 21.06.2002 și va dispune radierea sarcinilor de sub C2 și C5 din CF 1632 Tiream.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea petentei U. R. M., având CNP_, cu domiciliul procedural ales la sediul Cabinetului avocat Barothi Șarolta din Carei, ., jud. Satu M., împotriva intimatelor C. JUDEȚEANĂ SATU M. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Satu M., jud. Satu M., C. L. TIREAM DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Tiream, jud. Satu M., R. M., domiciliată în Carei, Calea Armatei Române, ., jud. Satu M. și SALAJAN A., domiciliată în D., ., ., prin urmare:
- constată nulitatea absolută a TP nr. 31-_ din 21.06.2002
- dispune radierea sarcinilor de sub C2 și C5 din CF 1632 Tiream.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Carei.
Pronunțată în ședința publică din 14 Iulie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Ț. I. R. M. R. A.
MRA 14 Iulie 2015
Red.Ț.I.R.
Tehnored. MRA
7 ex./15.07.2015
emis 5 .
1 .
1 . SATU M. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR
1 . TIREAM DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR
1 .
1 .
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 834/2015.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|