Fond funciar. Sentința nr. 999/2015. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 999/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 1008/218/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 999/2015
Ședința publică din 07 Septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Ț. I. R.
Grefier: M. R. A.
Desfășurarea procesului s-a efectuat prin mijloace tehnice audio potrivit art. 231 C.pr.civilă.
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petenta L. M. G., având CNP_, cu domiciliul procedural ales la sediul Cabinetelor grupate de avocatură D.-Ressler, situat în municipiul Satu M., ., scara A, parter, birou nr. 2, jud. Satu M. împotriva intimatelor C. JUDEȚEANĂ SATU M. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Satu M., jud. Satu M. și C. L. CIUMEȘTI DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Ciumești, jud. Satu M., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru petentă av. Resler Ș., lipsă fiind reprezentanții intimatelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prezenta cauză este la al doilea termen de judecată și este scutită de plata taxelor de timbru. Cauza a fost amânată pentru comunicarea modificării cererii de chemare în judecată intimatelor.
Instanța în baza art. 219, alin. 2 C.pr.civ constată că procedura de citare este îndeplinită potrivit dispozițiilor art. 229 alin. 1 C.pr.civ conform cărora prin înmânarea citației, sub semnătura de primire, personal sau prin reprezentant, pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are în cunoștință și termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citația i-a fost înmânată.
Reprezentantul petentului arată că potrivit adeverințelor eliberate, respectiv adeverința eliberată de Primăria Comunei Ciumești pentru suprafața de 11,50 ha și adeverința eliberată de Primăria Sanislău pentru suprafața de 10 ha, suprafața totală la care este îndreptățită petenta este de 21,50 ha.
Instanța pune în discuție necesitatea administrării de noi probe în baza art. 390 C.pr.civ.
Reprezentantul petentei arată că nu înțelege necesară administrarea altor probe în cauză.
În baza art. 255 raportat la art. 258 C.pr.civ. instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei apreciind că este pertinentă și concludentă justei soluționării a cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză instanța închide faza cercetărilor judecătorești. În baza art. 392 C.pr.civ. deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul în fond părților în ordinea prevăzute de art. 216 C.pr.civ.
Reprezentantul petentei, având cuvântul în fond, arată că solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, în sensul obligării intimatelor la eliberarea titlului de proprietate și punerea în posesie pentru suprafața de 21,50 ha în favoarea petentei, fără cheltuieli de judecată.
Instanța în baza art. 244 C.pr.civ coroborat cu art. 394 C.pr.civ declară dezbaterile închise și, față de cererea principală și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemarea în judecată înregistrată la data de 21.04.2015, sub dosar număr_ al Judecătoriei Carei petenta L. M. G. în contradictoriu cu intimatele C. locală de fond funciar Ciumesti, și C. județeană de fond funciar Satu M. solicită instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâților la eliberarea titlului de proprietate și punerea în posesia pentru suprafața de 11,50 ha teren, cu cheltuielilor de judecată.
În motivare arată că în fapt prin adeverința nr. 1473/06.09.2011 eliberat de Primăria Comunei Ciumesti se adeverește faptul că petenta și fratele meu Czumbil Janos trebuie să fie puși în posesie pentru o suprafața: de 11,50 ha teren pe raza comunei Ciumesti.
Înțelege să precizeze faptul că în data de 29.01.2015 a solicitat în mod respectuos Comisiei locale eliberarea Titlului de proprietate și punerea în posesie pentru suprafața înscrisă în adeverința nr. 1473/06.09.2011, însă nici până la ora actuală nu s-a demarat mici o procedură. Acest din urmă fapt fiind motivul pentru care depune prezenta acțiune pe care o solicită instanței să o admită
În drept invocă disp. art. 194 și urm. din C.Pr.Civ și art. 53 din Lg. 18/1991
În probațiune, depune la dosarul cauzei adeverința sus menționată, dovada achitării taxelor locale, cererea pentru eliberare titlului de proprietate și împuternicire avocațială.
Solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și orice alte probe care ar rezulta din dezbateri.
Fiindu-i comunicată acțiunea civilă și înscrisurile însoțitoare, intimata C. L. CIUMEȘTI DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR a formulat întâmpinare (f. 13) prin care arată că în fapt, numiților Czumbil Janos și L. M. a fost reconstituită suprafața de 11,50 ha pe anexa nr. 28 la poziția 1.
În motivare, având în vedere faptul că la nivelul instituției nu au angajat specialist topografic, respectiv dorința numitului Czumbil Janos ca punerea în posesie să se facă în prezența sa, solicită acordarea unui termen în vederea punerii în posesie, respectiv persoanelor în cauză să se prezinte la comisia locală în vederea punerii în posesie.
Pe cale de consecință, având în vedere cele relatate mai sus, precizează că se vor conforma dispoziție instanței de judecată.
Fiindu-i comunicată acțiunea civilă și înscrisurile însoțitoare, intimata C. JUDEȚEANĂ SATU M. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR nu a formulat întâmpinare.
În ședința publică din data de 22.06.2015 petenta a depus modificare a cererii de chemare în judecată (f. 25-26) prin care solicită instanței să dispună obligarea intimatelor la eliberarea titlului de proprietate și punerea în posesia pentru suprafața de 21,50 hectare de teren.
În motivare arată că în fapt în momentul depunerii cererii de chemare în judecată nu a avut în vedere adeverința nr. 873 din 1 octombrie 1991 emisă în acea vreme de comisia Sanislău, prin care s-au reconstituit 10 hectare de teren în favoarea petentei și nici pentru aceste suprafețe nu s-a eliberat titlu de proprietate.
Deoarece suprafața de teren, conform înscrisurilor pe care le depune la dosarul cauzei este în total de 21,50 hectare depune cerere de modificare a acțiunii introductive.
În drept invocă prevederile art. 204 din Codul de Procedură Civilă.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei instanța constată următoarele:
Potrivit adeverinței nr. 1463 din 06.09.2011 Primăria Comunei Ciumești adeverește că în anexa 28/2002 a fost validată suprafața de 11,50 ha teren arabil în favoarea petentei și a lui Czumbil Janos, fratele petentei.
Prin întâmpinarea depusă, intimata de ordin 2 confirmă această reconstituire și motivează nepunerea în posesie datorită lipsei specialistului topograf invitând în același timp pe numitul Czumbil Janos să se prezinte în vederea punerii în posesie, aspect ce demonstrează pe de o parte existența de teren în rezervă, precum și disponibilitatea intimatei pentru soluționarea litigiului.
Acelorași persoane li s-a eliberat și adeverința de proprietate nr. 873 din 01.10.1991 de către C. L. Sanislău De Aplicare A Legilor Fondului Funciar (la acel moment satul Ciumești fiind aparținător Comunei Sanislău) pentru suprafața de 10 ha arabil în tabelul anexă nr. 3, poz. 199 potrivit hotărârii intimatei de ordin 1 nr. 50 din 26.09.1991.
Intimatele nu au făcut opoziție la precizarea plângerii cu privire la solicitarea de punere în posesie și eliberarea TP și cu privire la această suprafață de 10 ha teren.
În consecință în baza art. 54 rap. la art. 8-11, 13 din L. 18/1991 repub. instanța va admite plângerea petentei L. M. G., având CNP_, cu domiciliul procedural ales la sediul Cabinetelor grupate de avocatură D.-Ressler, situat în municipiul Satu M., ., scara A, parter, birou nr. 2, jud. Satu M. împotriva intimatelor C. JUDEȚEANĂ SATU M. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Satu M., jud. Satu M. și C. L. CIUMEȘTI DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Ciumești, jud. Satu M. și va obliga intimatele la punerea în posesie și eliberarea TP în favoarea petentei și a fratelui acesteia Czumbil Janos cu privire la suprafața de 21,50 ha teren arabil extravilan pe raza UAT .>
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea petentei L. M. G., având CNP_, cu domiciliul procedural ales la sediul Cabinetelor grupate de avocatură D.-Ressler, situat în municipiul Satu M., ., scara A, parter, birou nr. 2, jud. Satu M. împotriva intimatelor C. JUDEȚEANĂ SATU M. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Satu M., jud. Satu M. și C. L. CIUMEȘTI DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Ciumești, jud. Satu M., prin urmare:
- obligă intimatele la punerea în posesie și eliberarea TP în favoarea petentei și a fratelui acesteia Czumbil Janos cu privire la suprafața de 21,50 ha teren arabil extravilan pe raza UAT .> Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Carei.
Pronunțată în ședința publică din 07 Septembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Ț. I. R. M. R. A.
MRA 08 Septembrie 2015
Red.Ț.I.R.
Tehnored. MRA
5 ex./10.09.2015
emis 3 .
1 . G.
1 . SATU M. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR
1 . CIUMEȘTI DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 983/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1009/2015.... → |
---|