Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 154/2015. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 154/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 3090/218/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 154 /2015

Ședința publică din 02 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Ț. I. R.

GREFIER: M. R. A.

Desfășurarea procesului s-a înregistrat prin mijloace tehnice audio potrivit art. 231 alin. 2 C.pr.civilă.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect „înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității” formulată de petenta P. C. SUPUR, prin reprezentantul său legal Primar Stet V. A., cu sediul în Supuru de Jos, ., jud. Satu M. în contradictoriu cu intimatul F. V., cu domiciliul în Supuru de Jos, ., jud. Satu M..

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă intimatul, lipsă fiind reprezentanții petentei.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că cererea este la primul termen de judecată și este scutită de plata taxelor de timbru.

În temeiul art. 43 C.pr.civ. în urma verificărilor făcute de grefier pe baza dosarului cauzei, se constată că judecătorul nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41 C.pr.civ.

Conform art. 103 alin.1^1 din Hotărârea nr. 829 din 15.11.2011 pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor s-a verificat în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, dovada fiind atașată dosarului cauzei.

Instanța, în baza art. 219, alin. 2 C.pr.civ. constată că procedura de citare este îndeplinită potrivit dispozițiilor art. 229 alin. 1 C.pr.civ. conform cărora prin înmânarea citației, sub semnătura de primire, personal sau prin reprezentant, pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are în cunoștință și termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citația i-a fost înmânată.

Instanța își verifică competența în baza art. 131 alin.1 C.pr.civ. si stabilește că în baza art.126 din Constituție și art. 94 pct. 4 C.pr.civ. și art. 9, 391 din O.G. nr. 2/2001 este competentă general, material si teritorial să soluționeze această cauză.

În baza art. 238 C.pr.civ instanța estimează durata cercetării procesului în termen de 2 luni, termen optim și rezonabil raportat la obiectul cauzei și probatoriul necesar a fi administrat în cauză.

Instanța pune în discuție necesitatea administrării de noi probe în baza art. 390 C.pr.civ.

Intimatul arată că nu înțelege necesară administrarea altor probe în cauză.

În baza art. 255 raportat la art. 258 C.pr.civ. instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei apreciind că este pertinentă și concludentă justei soluționării a cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză instanța închide faza cercetărilor judecătorești. În baza art. 392 C.pr.civ. deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul în fond părților în ordinea prevăzute de art. 216 C.pr.civ.

Intimatul, având cuvântul în fond, arată că solicită respingerea acțiunii având în vedere că a achitat amenzile contravenționale în cuantum de 370 lei potrivit chitanței . SUP nr._ din data de 22.12.2014 atașată la fila 10 din dosar.

Instanța în baza art. 244 C.pr.civ coroborat cu art. 394 C.pr.civ declară dezbaterile închise și, față de cererea principală și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._ la data de 24.11.2014, petenta P. C. SUPUR, în contradictoriu cu intimatul F. V., a solicitat instanței să dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii, petenta a arătat că intimatul figurează în evidențele sale cu debite reprezentând amenzi contravenționale în sumă de 370 lei.

Petenta a mai arătat că intimatul nu realizează venituri și nu există posibilitatea executării silite a acestuia.

În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 39 indice 1 din OG 2/2001.

În susținerea cererii, petenta a depus în copie conform cu originalul somația trimisă intimatului precum și procesele verbale a căror transformare în muncă în folosul comunității se solicită.

Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare până la închiderea dezbaterilor.

A fost depusă la dosarul cauzei chitanța . SUP nr._ din data de 22.12.2014 în cuantum de 370 lei.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de petentă.

Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei instanța constată că intimatul a figurat în evidențele fiscale cu un debit în sumă totală de 370 lei reprezentând amenzi contravenționale pe anul 2013-2014.

Intimatul a depus la data de 30.12.2014 în original dovada achitării amenzilor în cuantum de 370 lei, conform chitanței nr. . SUP nr._ din data de 22.12.2014 emisă de P. Supur.

Având în vedere că intimatul a achitat întreaga sumă pretinsă de petentă, instanța va respinge cererea petentei ca fiind lipsită de obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge cererea formulată de petenta P. C. SUPUR, prin reprezentantul său legal Primar Stet V. A., cu sediul în Supuru de Jos, ., jud. Satu M. în contradictoriu cu intimatul F. V., cu domiciliul în Supuru de Jos, ., jud. Satu M. ca fiind lipsită de obiect.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Carei.

Pronunțată în ședință publică din 02 Februarie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Ț. I. R. M. R. A.

MRA. 02 Februarie 2015

Red.ȚIR

Tehnored. MRA

4 ex./02.02.2015

Emis 2 .

1 . SUPUR

1 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 154/2015. Judecătoria CAREI