Stare civila. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 11611/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 14 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. R.
GREFIER: E. A. P.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public prin
Procuror: I. D.
Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect stare civilă, acțiune formulată de reclamanta D. A. (CNP_) cu domiciliul în C., .. 191, ., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA S. – SERVICIUL DE STARE CIVILĂ cu sediul în S., jud. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta personal, care se legitimează cu C.I. . nr._, CNP_, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța în conformitate cu dispozițiile art. 255 Cod procedură civilă, apreciază proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei ca fiind admisibilă și concludentă, și o încuviințează în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod procedură civilă.
Instanța, potrivit art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, constatând că nu mai sunt cereri, excepții procesuale, apărări sau alte incidente care nu au fost soluționate în cursul procesului, constată cercetarea judecătorească încheiată și deschide dezbaterile în fond.
Reclamanta depune la dosarul cauzei copie C.I. și solicită completarea certificatului de căsătorie, respectiv solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu admiterea acțiunii.
Instanța, consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, astfel că în temeiul art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă închide dezbaterile în fond și reține cauza pentru soluționarea fondului.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 21.05.2015 sub numarul_ reclamanta D. A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună completarea certificatului de casatorie, . nr_ eliberat de Primăria S. județul Constanta la data de 05.06.1949 in sensul completării datei de naștere a soțului D. G. si a datei de naștere a soției D. A..
Nu s-a indicat temeiul de drept material al acțiunii.
S-au depus de către reclamata înscrisuri in dovedirea cererii constând in acte de stare civila.
Analizând cauza in raport cu probele administrate instanța retine următoarele:
Potrivit art 57 din legea numarul 119/1996 (1)Anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
(2)În cazul anulării, completării și modificării actelor de stare civilă, sesizarea instanței judecătorești se face de către persoana interesată, de structurile de stare civilă din cadrul serviciilor publice comunitare locale sau județene de evidență a persoanelor ori de către parchet. Cererea se soluționează de judecătoria în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul acestora, pe baza verificărilor efectuate de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor și a concluziilor procurorului.
(3)Soluționarea cererilor de anulare, completare și modificare a actelor de stare civilă formulate de cetățenii români cu domiciliul în străinătate și de străini este de competența Judecătoriei Sectorului 1 al Municipiului București.
(4)Hotărârea judecătorească prevăzută la alin. (1), precum și înregistrarea făcută în temeiul acesteia sunt opozabile oricărei alte persoane, atâta timp cât printr-o nouă hotărâre nu s-a stabilit contrariul.
Examinand certificatul de casatorie . nr_ eliberat de Sfatul Popular al Comunei S., casatorie înregistrata sub numarul 18/05.06.1949, se retine ca la rubricile destinate datei nasterii sotilor nu s-a facut nicio mentiune.
Prin urmare avand in vedere prevederile art 57 din legea 119/1996 si cele mai sus retinute, in raport de data nasterii fiecarui sot rezultata din actele de stare civila depuse in cauza instanta va admite acțiunea si va dispune completarea certificatului de casatorie . nr_ eliberat de Sfatul Popular Al Comunei S., casatorie înregistrata sub numarul 18/05.06.1949, in sensul ca la rubrica destinata datei nașterii soțului se va completa 19.07.1924 si la rubrica destinata datei nașterii soției se va completa 06.10.1929.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta D. A. (CNP_) cu domiciliul în C., .. 191, ., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA S. – SERVICIUL DE STARE CIVILĂ cu sediul în S., jud. C..
Dispune completarea certificatului de casatorie . nr_ eliberat de Sfatul Popular Al Comunei S., casatorie înregistrata sub numarul 18/05.06.1949, in sensul ca la rubrica destinata datei nașterii soțului se va completa 19.07.1924 si la rubrica destinata datei nașterii soției se va completa 06.10.1929.
Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica azi 14.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. R. E. A. P.
Red.thred. Jud.M.R./15.10.2015
Tehnored. Gref. E.A.P./4ex/30.10.2015
← Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 09/2015.... | Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 9/2015.... → |
---|