Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4549/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4549/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 4549/2015
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
Sentință civilă Nr. 4549/2015
Ședință din camera de consiliu de la 26.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. V. B.
Grefier: B. S. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . SECURITATE SRL, pârât N. M. S., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dezbaterile au avut loc în ședință din camera de consiliu din data de 19.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuțarea la data de 26.11.2015, când în aceeași constituire a reținut următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.08.2015, sub nr._, reclamanta . Securitate SRL a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, pe calea procedurii cererii cu valoare redusă, să fie obligat pârâtul N. M. S. la plata sumei de 1.054 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de supraveghere electronică a imobilului pârâtului, cu cheltuieli de judecată.
În fapt s-a arătat că între părți au avut loc relații comerciale ce au constat în prestarea serviciilor de supraveghere electronică a imobilului pârâtului. Contravaloarea acestor servicii se găsește în facturile anexate.
În drept, cererea se întemeiază pe art.1026-1033 NCPC.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei, potrivit art.6, alin.1 din OUG nr.80/2013.
Pârâtul, legal citat, nu a depus la dosar formularul de răspuns comunicat de instanță și nici nu a răspuns prin alt mijloc, însă la data de 16.10.2015 reclamanta a depus la dosar o precizare arătând că pârâtul a achitat în data de 12.10.2015 debitul solicitat, solicitând, în continuare, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de reclamantă.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Procedura cu privire la cererile de valoare redusă reprezintă un nou mijloc procesual, introdus prin art.1026-1033 din C.pr.civ. (Legea nr.134/2010 republicată în Monitorul Oficial nr.247 din 10 aprilie 2015) ca o alternativă la procedura de drept comun și la cea a ordonanței de plată pentru soluționarea cu celeritate a litigiilor patrimoniale, atunci când valoarea obiectului acestora nu depășește 10.000 lei și nu vizează materiile exceptate de lege (art.1026 alin.2 și 3 C.pr.civ.). Aceasta reprezintă o preluare a dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului nr.861/2007 privind stabilirea unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă.
Având în vedere că reclamanta a optat pentru aplicarea acestei proceduri (art.1027, alin.1 C.pr.civ.) instanța va avea în vedere și normele speciale pe care le conține.
Instanța, față de precizarea depusă la dosar în data de 16.10.2015, din care rezultă că pârâtul a achitat integral debitul solicitat de reclamantă, va respinge cererea ca fiind rămasă fără obiect.
De asemenea, instanța va respinge cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art.454 C.pr.civ. coroborate cu dispozițiile art.1522, alin.5 C.civ., întrucât nu s-a făcut dovada punerii în întârziere a pârâtului, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, iar acesta și-a executat obligația într-un termen rezonabil de la data primirii cererii de chemare în judecată, care este 15.09.2015, conform dovezii de comunicare aflată la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge cererea privind pe reclamanta . SECURITATE SRL, cu sediul în București, .. 1, .. 4, ., sector 3 și cu sediul ales pentru comunicare în Calea V. nr. 293, Sector 3, în contradictoriu cu pârâtul N. M. S., cu domiciliul în Popesti Leordeni, ., Județul Ilfov, ca fiind rămasă fără obiect.
Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cornetu.
Dată în camera de consiliu.
Pronunțată în ședința publică de la 26 noiembrie 2015.
Președinte, Grefier,
M. V. B. B. S. G.
Red./Tehnored.: MVB/BSG
4 ex. / 25.02.2016
..02.2016
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4551/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 957/2015.... → |
|---|








