Evacuare. Hotărâre din 12-03-2015, Judecătoria FĂUREI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 320/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂUREI
FAUREI
Operator de date cu caracter personal/autorizația nr.4903
H O T A R A R E A NR.320
Ședința publică de la 12.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. F.
GREFIER: T. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul D. V., domiciliat în B., ., ., ., M. R. C., domiciliat în București, sector 3, ., nr.44, . V., domiciliată în București, ..4 și pe pârâta . cu sediul în B., ., ., jud..B., având ca obiect evacuare.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 03.03.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făurei sub nr._ reclamanții D. V., M. R. C. și C. V. au solicitat în contradictoriu cu pârâta ..:
-evacuarea pârâtei de pe terenurile proprietatea reclamanților față de rezilierea de drept a contractelor încheiate de reclamanți cu pârâta având nr. 210/2008, 211/2008 și nr. 212/2008;
-constatarea de instanță ca reziliate a contractelor nr. 210/2008, 211/2008 și nr. 212/2008, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt reclamanții au arătat că au avut contracte de arendă încheiate cu pârâta în anul 2008, contracte ce au fost reziliate de drept începând cu data de 30.10.2014 prin notificări, aspect comunicat și la Primăria Comunei Dudești pentru radierea din registrul special. Ca urmare a rezilierii de drept au fost încheiate contracte de arendă cu I.I. S. C. I. ce au fost înregistrate la Primăria Comunei Dudești sub nr. 324, 325 și 326 din 03.11.2014. În baza procurii judiciare reclamantul D. V. a notificat pârâta pentru predarea-primirea terenurilor menționate în contractele de arendă și s-a prezentat la data de 03.11.2014 împreună cu noul arendaș și un martor la data și ora stabilite, fără ca pârâta să fie prezentă prin reprezentant legal, situație în care s-a încheiat proces verbal privind cele constatate.
Reclamanții au mai arătat în cerere că s-a purtat corespondență cu pârâta și s-a luat legătura cu aceasta pentru rezolvarea litigiului existent, situație în care apreciază că prejudiciile se reflectă în tulburarea de posesie precum și prin pierderea unor drepturi ce s-ar păgubi prin întârziere privind folosința imobilului, pârâta dispunând abuziv de terenurile în cauză, consecința fiind obținerea unor venituri care nu i se cuvin.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1321 din Codul Civil, art. 1033 și 453 din Codul de Procedură Civilă.
Au fost anexate de reclamanți în copie înscrisuri la cererea de chemare în judecată.
Pârâta nu a formulat întâmpinare deși cauza a fost repusă pe rol în acest scop.
A fost încuviințată reclamanților proba cu înscrisurile depuse la dosar potrivit dispozițiilor art. 258 din Codul de Procedură Civilă.
Analizând probatoriile administrate în cauză și susținerile părților instanța constată că între fiecare reclamant și pârâtă au fost încheiate la nivelul anului 2008 contracte de arendă.
Potrivit prevederilor art. 6 din Codul Civil intrat în vigoare la data de 01 octombrie 2011 legea civilă nu retroactivează și este aplicabilă actelor juridice încheiate după ..
Cât timp cele trei contracte de arendă, la care se va face referire în continuare, sunt încheiate anterior datei de 01 octombrie 2011, acestora le sunt aplicabile prevederile dreptului material în vigoare în anul 2008 reprezentat de Legea arendei nr. 16/1994 ca drept special derogatoriu și Codul Civil de la 1864 ca drept material-normă de ordin general.
În continuare vor fi analizate în mod distinct relațiile contractuale dintre fiecare reclamant și pârâtă.
I.Prin Contractul de arendare nr. 1/26.04.2008 înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Dudești sub nr. 210/06.05.2008 reclamantul D. V., în calitate de arendator, a arendat pârâtei .., în calitate de arendaș, suprafața totală de 32,5 ha situată în extravilanul localității Dudești, termenul de arendare fiind stabilit la art. 5 din contract pe o durată de 6 ani în perioada 26.04._14. (fila nr. 9 din dosar)
Dreptul de proprietate al reclamantului D. V. privind suprafața de 32,5 ha rezultă din cuprinsul Contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 8725/14.11.2000 de Biroul Notarilor Publici Asociați „V. V., A. M. P. și C. G.” și respectiv sub nr. 9960/13._ de același birou notarial, contracte depuse la dosar în copie. (filele nr. 65-67 din dosar)
Ulterior, prin Actul adițional la acest contract înregistrat la Consiliul Local al Comunei Dudești sub nr. 471/22.10.2013, părțile contractante-reclamantul D. V. și pârâta, au convenit prelungirea duratei de arendare până la data de 30.09.2018. (fila nr. 12 din dosar)
Prin prevederile art. 10 pct. 5 din acest contract înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Dudești sub nr. 210/06.05.2008 părțile contractante au prevăzut posibilitatea încetării de drept a contractului și la cererea unei singure părți, dar nu mai târziu de 30 octombrie a fiecărui an, condiționat de comunicarea de către partea interesată în scris către cealaltă parte a intenției exprimată în acest sens cu cel puțin 3 luni înainte de 30 octombrie a fiecărui an.
Aceste prevederi contractuale sunt legale, fiind în concordanță cu dispozițiile art. 12 alin. 2 din Legea nr. 16/1994 care prevăd obligația părții de înștiințare în scris a celeilalte părți cu privire la intenția de a se reînnoi sau a nu se reînnoi contractul de arendă, cu cel puțin 3 luni înainte de expirarea contractului, precum și cu cele de la alin. 3 a aceeași norme legale ce prevede posibilitatea ca, contractul de arendă să înceteze și înainte de ajungerea la termen prin acordul părților. Părțile au prevăzut posibilitatea încetării contractului prin însăși conținutul acestuia, prevedere ce constituie în cauză legea părților, potrivit art. 969 din Codul Civil de la 1864 în vigoare în anul 2008.
În considerarea prevederilor art. 10 pct. 5 din contractul părților reclamantul D. V. a notificat pârâta la data de 24.07.2014 cu privire la intenția sa expresă de reziliere de drept a contractului de arendă înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Dudești sub nr. 210/06.05.2008. A solicitat și punerea la dispoziția noului arendaș a terenului de 32,5 ha ce face obiectul contractului. (fila nr. 31 din dosar) Notificarea a fost primită de pârâtă la data de 28.07.2014, conform dovezii de comunicare depusă la dosar. (fila nr. 33 din dosar)
Se constată că reclamantul D. V. a notificat pârâta cu privire la intenția sa unilaterală de reziliere a contractului de arendă încheiat cu pârâta având nr. 210/06.05.2008 în interiorul termenului contractual de 3 luni anterior datei de 30 octombrie a anului 2014.
Pentru aceste motive instanța va constata ca reziliat contractul de arendă nr. 1/26.04.2008 înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Dudești sub nr. 210/06.05.2008 între reclamantul D. V. și pârâta ..
II.Prin Contractul de arendare nr. 5/26.04.2008 înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Dudești sub nr. 211/06.05.2008 reclamantul M. R. C., în calitate de arendator, a arendat pârâtei .., în calitate de arendaș, suprafața totală de 41,78 ha situată în extravilanul localității Dudești, termenul de arendare fiind stabilit la art. 5 din contract pe o durată de 6 ani în perioada 26.04._14. (fila nr. 9 din dosar)
Dreptul de proprietate al reclamantului M. R. C. privind suprafața de 13,5 ha rezultă din cuprinsul Certificatului de Moștenitor nr. 138/27.05.2005 emis de Biroul Notarilor Publici Asociați C. A.-S. A., fără ca părțile în cauză să conteste dreptul de proprietate al reclamantului privind întreaga suprafață. (fila nr. 68 din dosar)
Prin prevederile art. 10 pct. 5 din acest contract înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Dudești sub nr. 211/06.05.2008 părțile contractante au prevăzut posibilitatea încetării de drept a contractului și la cererea unei singure părți, dar nu mai târziu de 30 octombrie a fiecărui an, condiționat de comunicarea de către partea interesată în scris către cealaltă parte a intenției exprimată în acest sens cu cel puțin 3 luni înainte de 30 octombrie a fiecărui an.
Aceste prevederi contractuale sunt legale, fiind în concordanță cu dispozițiile art. 12 alin. 2 din Legea nr. 16/1994 care prevăd obligația părții de înștiințare în scris a celeilalte părți cu privire la intenția de a se reînnoi sau a nu se reînnoi contractul de arendă, cu cel puțin 3 luni înainte de expirarea contractului, precum și cu cele de la alin. 3 a aceeași norme legale ce prevede posibilitatea ca, contractul de arendă să înceteze și înainte de ajungerea la termen prin acordul părților. Părțile au prevăzut posibilitatea încetării contractului prin însăși conținutul acestuia, prevedere ce constituie în cauză legea părților, potrivit art. 969 din Codul Civil de la 1864 în vigoare în anul 2008.
În considerarea prevederilor art. 10 pct. 5 din contractul părților reclamantul M. R. C. a notificat pârâta la data de 29.07.2014 cu privire la intenția sa expresă de reziliere de drept a contractului de arendă înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Dudești sub nr. 211/06.05.2008. A solicitat și punerea la dispoziția noului arendaș a terenului de 41,78 ha ce face obiectul contractului. (fila nr. 36 din dosar) Este real că notificarea face trimitere la art. 1 pct. 5 capitolul 8 din contract dar eroarea materială este evidență și lipsită de consecințe juridice cât timp la capitolul 8 din contract nu există art. 1 ci art. 10 iar art. 1 din contract nu se referă la reziliere, având ca obiect temeiul legal de încheiere a contractului și are un singur aliniat. Intenția exprimată de reclamant în această situație este clară și nu lasă loc de interpretări.
Notificarea nu a fost primită de pârâtă, rezultând din conținutul plicului în care a fost comunicată că nu a fost ridicată de pârâtă de la oficiul poștal, existând în acest sens mențiunea „expirat termenul de păstrare. (filele nr. 37-39 din dosar)
Acest aspect nu este de natură a impieta în privința manifestării de voință a reclamantului, prevederile art. 10 pct. 5 din contractul părților nr. 211/06.05.2008 menționând condiția comunicării în scris a intenției astfel exprimată. Reclamantul și-a exprimat în scris intenția, comunicând-o la 29.07.2014, nefiind imputabilă acestuia atitudinea pârâtei ce a refuzat ridicarea corespondenței de la oficiul poștal. (fila nr. 37 din dosar)
Ulterior, reclamantul M. R. C. a notificat în acest sens pârâta și prin executor judecătoresc la 14.08.2014, notificarea fiind înregistrată la Biroul Eecutorului Judecătoresc S. S. sub nr. 95/11.08.2014 și comunicată la 14.08.2014, conform notificării executorului depusă la dosar în copie. (filele nr. 41, 42 din dosar)
Se constată că reclamantul D. V. a notificat pârâta cu privire la intenția sa unilaterală de reziliere a contractului de arendă încheiat cu pârâta având nr. 211/06.05.2008 în interiorul termenului contractual de 3 luni anterior datei de 30 octombrie a anului 2014.
Pentru aceste motive instanța va constata ca reziliat contractul de arendă nr. 5/26.04.2008 înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Dudești sub nr. 211/06.05.2008 între reclamantul M. R. C. și pârâta ..
III.Prin Contractul de arendare nr. 4/26.04.2008 înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Dudești sub nr. 212/06.05.2008 reclamanta C. V., în calitate de arendator, a arendat pârâtei .., în calitate de arendaș, suprafața totală de 37 ha situată în extravilanul localității Dudești, termenul de arendare fiind stabilit la art. 5 din contract pe o durată de 6 ani în perioada 26.04._14. (fila nr. 9 din dosar)
Dreptul de proprietate al reclamantei C. V. privind suprafața de 37 ha rezultă din cuprinsul Actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 635/10.06.2008 de Biroul Notarului Public S. M. din municipiul București. (fila nr. 70 din dosar)
Prin prevederile art. 10 pct. 5 din acest contract înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Dudești sub nr. 210/06.05.2008 părțile contractante au prevăzut posibilitatea încetării de drept a contractului și la cererea unei singure părți, dar nu mai târziu de 30 octombrie a fiecărui an, condiționat de comunicarea de către partea interesată în scris către cealaltă parte a intenției exprimată în acest sens cu cel puțin 3 luni înainte de 30 octombrie a fiecărui an.
Aceste prevederi contractuale sunt legale, fiind în concordanță cu dispozițiile art. 12 alin. 2 din Legea nr. 16/1994 care prevăd obligația părții de înștiințare în scris a celeilalte părți cu privire la intenția de a se reînnoi sau a nu se reînnoi contractul de arendă, cu cel puțin 3 luni înainte de expirarea contractului, precum și cu cele de la alin. 3 a aceeași norme legale ce prevede posibilitatea ca, contractul de arendă să înceteze și înainte de ajungerea la termen prin acordul părților. Părțile au prevăzut posibilitatea încetării contractului prin însăși conținutul acestuia, prevedere ce constituie în cauză legea părților, potrivit art. 969 din Codul Civil de la 1864 în vigoare în anul 2008.
În considerarea prevederilor art. 10 pct. 5 din contractul părților reclamanta C. V. a notificat pârâta la data de 22.07.2014 cu privire la intenția sa expresă de reziliere de drept a contractului de arendă înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Dudești sub nr. 212/06.05.2008. A solicitat și punerea la dispoziția noului arendaș a terenului de 37 ha ce face obiectul contractului. (filele nr. 43-44 din dosar) Notificarea a fost primită de pârâtă la data de 24.07.2014, conform dovezii de comunicare depusă la dosar. (fila nr. 45 din dosar)
Se constată că reclamanta C. V. a notificat pârâta cu privire la intenția sa unilaterală de reziliere a contractului de arendă încheiat cu pârâta având nr. 212/06.05.2008 în interiorul termenului contractual de 3 luni anterior datei de 30 octombrie a anului 2014.
Pentru aceste motive instanța va constata ca reziliat contractul de arendă nr. 4/26.04.2008 înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Dudești sub nr. 212/06.05.2008 între reclamanta C. V. și pârâta ..
Se constată că, în aceste condiții, pârâta nu mai deține niciun titlu în privința suprafețelor ce au făcut obiectul celor trei contracte de arendă care la acest moment sunt reziliate potrivit clauzelor contractuale convenite de părți.
Procedura evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără drept prevăzută de art. 1033-1048 din codul de procedură civilă este derogatorie de la procedura de drept comun și instituie, la art. 1038 obligația notificării în scris a ocupantului pentru a i se pune în vedere că elibereze imobilul ocupat fără drept în termen de 5 zile de la comunicarea notificării. Sunt instituite la art. 1037 și obligații în cazul locațiunii dar sunt inaplicabile în prezenta cauză în care relațiile contractuale dintre părți au vizat un drept de arendă reglementat prin norme speciale derogatorii de la dreptul comun și nu un drept de locațiune.
Reclamanții au îndeplinit această exigență legală de la art. 1038 din Codul de Procedură Civilă. Aceștia au notificat reclamanta pe acest temei legal să elibereze terenurile ce au făcut obiectul celor trei contracte de arendă, conform înscrisurilor depuse la dosar, notificarea fiind primită de pârâtă la data de 12.12.2014 conform dovezii de comunicare depusă la dosar. (filele nr. 122-124 din dosar)
Pentru aceste motive instanța va dispune evacuarea pârâtei de pe suprafețele de teren ce au făcut obiectul celor trei contracte de arendă constatate ca reziliate de instanță.
Potrivit prevederilor art. 1041 alin. 5 din Codul de Procedură Civilă sunt executorii doar dispozițiile privind evacuarea pârâtei.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanți se constată de instanță că, potrivit dispozițiilor art. 453 din Codul de Procedură Civilă, partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Prin nota de cheltuieli depusă la dosar se solicită obligarea pârâtei în prezenta cauză la plata sumei de 1880 lei.
Din această sumă, cea de 200 lei este dovedită, reprezentând taxe judiciare de timbru achitate în cauză de reclamanți. (filele nr. 4, 5 și 84 din dosar) Onorariul executorului judecătoresc pretins de 80 lei este dovedit prin factura nr. 7 din 06.10.2014 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc P. G. și chitanța nr. 6/06.10.2014 emise de același birou și depuse în original la dosar. (filele nr. 97 și 98 din dosar)
Este dovedit și onorariul apărătorului ales al reclamanților de 1500 lei potrivit chitanței nr. 27/13.11.2014 depusă la dosar în original. (fila nr. 96 din dosar) Instanța apreciază că este rezonabil raportat la obiectul cauzei și gradul său de complexitate.
Se solicită și suma de 100 lei reprezentând contravaloare transport B.-Făurei. Se are în vedere în acest sens că s-a depus un singur bon de carburant aferent termenului din 06.01.2015, bonul nr. 23/06.01.2015 fiind emis la această dată iar prețul unui litru de carburant este de 5,17 lei. Față de distanța de 125 km dus-întors între municipiul B. și orașul Făurei și având în vedere cantitatea de 7,5 litri/100 km care se decontează în mod uzual de instituțiile publice rezultă suma de 48,46 lei aferentă cheltuielilor de transport la termenul pentru care s-a făcut dovada acestor cheltuieli.
Cumulând toate aceste cheltuieli efectuate de reclamanți rezultă suma totală de 1828,46 lei reprezentând cheltuieli de judecată la care pârâta va fi obligată să o plătească reclamanților.
Pentru aceste motive cererea reclamanților va fi admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanții D. V. domiciliat în municipiul B., ., blocul D, scara 4, apt. 57, județul B., CNP_, M. R. C., domiciliat în municipiul București, . nr. 44, scara C, apt. 42, sectorul 3, CNP_ și C. V., domiciliată în municipiul București, .. 4, sectorul 2, CNP_ în contradictoriu cu pârâta .. cu sediul în municipiul B., ., blocul C2, apt. 16, județul B., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_ și având CUI RO_.
Constată reziliate contractele de arendă:
-nr. 1/26.04.2008 încheiat între reclamantul D. V. și pârâta .., înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Dudești sub nr. 210/06.05.2008;
-nr. 5/26.04.2008 încheiat între reclamantul M. R. C. și pârâta .., înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Dudești sub nr. 211/06.05.2008;
-nr. 4/26.04.2008 încheiat între reclamanta C. V. și pârâta .., înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Dudești sub nr. 212/06.05.2008.
Dispune evacuarea pârâtei de pe suprafața de 32,5 ha menționată în contractul nr. 1/26.04.2008 încheiat între reclamantul D. V. și pârâta .., contract înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Dudești sub nr. 210/06.05.2008.
Dispune evacuarea pârâtei de pe suprafața de 41,78 ha menționată în contractul nr. 5/26.04.2008 încheiat între reclamantul M. R. C. și pârâta .., contract înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Dudești sub nr. 211/06.05.2008;
Dispune evacuarea pârâtei de pe suprafața de 37 ha menționată în contractul nr. 4/26.04.2008 încheiat între reclamanta C. V. și pârâta .., contract înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Dudești sub nr. 212/06.05.2008.
Obligă pârâta să plătească reclamanților suma de 1828,46 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Executorie doar în privința măsurilor dispuse privind evacuarea pârâtei.
Cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare în privința măsurilor dispuse privind evacuarea pârâtei.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare în privința măsurilor dispuse privind constatarea rezilierii celor trei contracte de arendă.
Apelul se depune la Judecătoria Făurei.
Pronunțată în ședință publică azi 12 martie 2015.
P., GREFIER,
C. M. FLORENTINTOTH M.
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








