Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 231/2015. Judecătoria FĂUREI

Sentința nr. 231/2015 pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 1344/228/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂUREI- JUDEȚUL B.

Operator de date cu caracter personal /Autorizația nr. 4903

SENTINȚA CIVILĂ NR.231

Ședința publică din 24 Februarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. M. F.

Grefier: H. C.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect înlocuire amendă contravențională cu muncă în folosul comunității formulată de petenta P. . sediul în . privind amenda contravențională în sumă de 360 lei ce i-a fost aplicată intimatului I. I. domiciliat în com.Dudești, ..61, jud.B..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petenta P. . I. I..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura prealabilă a fost parcursă, procedura de citare este legal îndeplinită, acțiunea fiind scutită de plată taxei judiciare de timbru, cauza se află la primul termen de judecată, după care:

Instanța, procedând din oficiu la verificarea competentei potrivit prevederilor art.9 al.3 din O.G.2/2001, constatată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

În temeiul art.258 c.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisuri depuse de petentă la dosar.

Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare;

INSTANȚA ,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făurei cu numărul_ /07.10.2014 petenta P. . sesizat instanța în vederea înlocuirii amenzii aplicate intimatului I. I. prin procesul verbal de sancționare contravențională . nr._/20.10.2009 încheiat de un agent constatator din cadrul I.P.J.B.-Postul de Poliție oraș Făurei cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

În dovedirea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost admisă pentru petentă conform prevederilor art. 258 din codul de procedură civilă proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Intimatul legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la termenul de judecată din data de 24.02.2015..

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de sancționare contravențională . nr._/20.10.2009 încheiat de un agent constatator din cadrul I.P.J.B.-Postul de Poliție oraș Făurei, intimatul a fost sancționat cu amendă în sumă de 360 lei.

Intimatul a fost somat să achite debitul datorat, fiind emis în acest sens titlul executoriu nr. 90/15.12.2011.

Potrivit prevederilor art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 în vigoare la data sesizării instanței „în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”

Constatând că intimatul nu a achitat amenda în sumă de 360 lei stabilită prin procesul verbal de sancționare contravențională . nr._/20.10.2009 încheiat de un agent constatator din cadrul I.P.J.B.-Postul de Poliție oraș Făurei în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, fiind îndeplinite condițiile art. 9 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite cererea și va înlocui amenda în sumă de 360 lei cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 72 de ore, sancțiune proporțională cu nivelul pecuniar al amenzii stabilită în sarcina intimatului, activitate care se va desfășura pe raza comunei Dudești, jud.B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

ADMITE cererea formulată de petenta P. . sediul în . în contradictoriu cu intimatul I. I. domiciliat în com.Dudești, ..61, jud.B., CNP_.

Înlocuiește amenda de 360 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de sancționare contravențională . nr._/20.10.2009 cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 72 de ore, activitate ce se va desfășura pe raza comunei Dudești, județul B..

CU APEL în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Făurei.

Pronunțată în ședință publică azi, 24 februarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. M. F. H. C.

Red.C.M.F.

Dact.H.C.

Ex.4/24.03.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 231/2015. Judecătoria FĂUREI