Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 230/2015. Judecătoria FĂUREI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 230/2015 pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 230/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂUREI- JUDEȚUL B.
Operator de date cu caracter personal /Autorizația nr. 4903
SENTINȚA CIVILĂ NR.230
Ședința publică din 24 Februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. M. F.
Grefier: H. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect înlocuire amendă contravențională cu muncă în folosul comunității formulată de petentul I.P.J.B. cu sediul în B., ..10-12, jud.B. privind amenda contravențională în sumă de 2.000 lei ce i-a fost aplicată intimatului P. S. I. domiciliat în ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petentul I.P.J.B. și intimatul P. S. I..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura prealabilă a fost parcursă, procedura pentru acest termen de judecată este îndeplinită, acțiunea fiind scutită de plată taxei judiciare de timbru, cauza se află la primul termen de judecată, după care:
Instanța, procedând din oficiu la verificarea competentei potrivit prevederilor art.9 al.3 din O.G.2/2001, constatată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
În temeiul art.258 c.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisuri depuse de petentă la dosar.
Instanța din oficiu invocă excepția lipsei calității procesuale active a petentului.
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făurei la data de 08.10.2014 sub numărul_ petentul Inspectoratul de Poliție al Județului B. a sesizat instanța în vederea înlocuirii amenzii aplicate intimatului P. S. I. prin procesul verbal de sancționare contravențională . nr._/01.04.2014 încheiat de un agent constatator din cadrul instituției petente cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând prioritar excepția lipsei calității procesuale active a petentului invocată din oficiu instanța constată că sesizarea a fost înregistrată la data de 08.10.2014 pe rolul Judecătoriei Făurei.
Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, așa cum au fost modificate prin art. I din OG nr. 17/2004, în astfel de cazuri sesizarea instanței se efectuează de organul de specialitate din cadrul unității administrativ-teritoriale în a căror rază domiciliază contravenientul. OG nr. 17/2014 a intrat în vigoare din data de 30.08.2014. Conform art. II din OG nr. 17/2014 acestor norme legale procesele începute și aflate pe rolul instanței la data de 30 august 2014 se judecă în conformitate cu prevederile legale anterior existente în care sesizarea se efectua de unitatea din care face parte agentul constatator.
Se constată față de cele reținute că în cauză, raportat la data sesizării instanței din 08.10.2014, petentul Inspectoratul de Poliție al Județului B. nu are calitate procesuală activă, o astfel de calitate revenind în fapt Primăriei Comunei Șuțești dacă se dorește formularea unei astfel de cereri.
Pentru aceste motive excepția lipsei calității procesuale active invocată din oficiu se constată că este fondată, va fi admisă iar cererea petentului va fi respinsă ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția lipsei calității procesuale active a petentului invocată de instanță din oficiu.
Respinge cererea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă în cauză.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Făurei.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. M. F. H. C.
Red.C.M.F.
Dact.H.C.
Ex.4/12.03.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








