Pensie întreţinere. Sentința nr. 518/2015. Judecătoria FĂUREI

Sentința nr. 518/2015 pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 682/228/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂUREI- JUDEȚUL B.

Operator de date cu caracter personal /Autorizația nr. 4903

SENTINȚA CIVILĂ NR. 518DOSAR NR._

Ședința publică din 13 MAI 2015

Instanța constituită din:

Președinte: I. D. A.

Grefier: N. C.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect reducere pensie întreținere minor formulată de reclamanta B. P. A., domiciliat în .,oraș I.,jud.B. în contradictoriu cu pârâta G. I. C., domiciliată în . ,oraș I.,jud.B..

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 29.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 13.05.2015, hotărând următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.06.2014 cu nr._, reclamantul B. P. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul G. I. C. , reducerea pensiei de întreținere stabilită prin convenția autentificată cu nr. 4795/26.09.2013 de către Biroul Notarial Societatea Civilă R.& R..

În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin convenția menționată și-a asumat obligația de a achita lunar, cu titlu de pensie de întreținere, minorei B. D. G. suma de 500 lei întrucât la data încheierii convenției era angajat la . B. în funcția de șofer. Ulterior a încetat relația de muncă cu această societate iar în prezent nu realizează venituri.

În drept a invocat dispozițiile art. 516.art.529 și art.531 C.Civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

În dovedirea cererii reclamantul a depus la dosar în xerocopie C.I. . nr._, adeverința nr.5/31.03.-2014 emisă de . B., convenția autentificată cu nr. 4795/26.09.2013,certificatul de naștere al minorei B. D. G. . nr._, adeverința nr. 40/09.07.2014 emisă de . G.,adeverința nr._/30.05.2014 emisă de Primăria oraș I.,decizia nr.4/9.10.2014,adeverința de vechime nr. 12/9.10.2014,adeverința nr.91/06.10.2014, eliberate de . G.,contractul individual de muncă nr, 172/08.09.2014 încheiat de ..R.L.

Pârâta nu a formulat întâmpinare .

Analizând cererea formulată de reclamant, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:

Minora B. D. G. s-a născut la data de 01.02.2008, fiind fiica reclamantului și a pârâtei, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar în copie (inclusiv certificatul de naștere al minorei). În consecință, instanța reține ca fiind îndeplinite cerințele art. 499 alin. 1 și art. 525 alin. 1 C.civ., fiica reclamantului fiind în continuare minoră, cu drept la întreținere.

Prin convenția încheiată la notarul public R. S. D., autentificată prin încheierea nr. 4795/26.09.2013, părțile au convenit ca reclamantul să achite pensia de întreținere lunară de 500 lei în favoarea minorei căreia i-au stabilit locuința la mamă, adică la pârâtă.

La soluționarea prezentei cereri, instanța are în vedere prevederile art. 531 alin. 1 C.civ., în sensul că va putea micșora pensia de întreținere, potrivit împrejurărilor, după cum s-au schimbat mijloacele celui care prestează întreținerea sau nevoia celui care o primește, avute în vedere la data stabilirii acestei obligații.

Astfel, prin prisma înscrisurilor de la dosar, instanța va ține cont de faptul că în prezent reclamantul este angajat la . G., având un salariu lunar brut de 225 lei, conform contractului individual de muncă depus la dosar.

În aceste condiții, la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere instanța va avea drept reper venitul minim pe economie (în cuantumul net), având în vedere că nu s-a dovedit imposibilitatea dobândirii de către reclamant a acestor mijloace (art. 527 C.civ.).

Conform HG nr. 871/2013, începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată s-a stabilit la 900 lei lunar (salariul net aferent fiind 670 lei), iar potrivit HG nr. 1091/2014, începând cu 01 ianuarie 2015, la 975 lei lunar (salariul net aferent fiind 724 lei).

În conformitate cu dispozițiile art. 529 C.civ., alin. 1 și 2, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii, respectiv o jumătate pentru trei sau mai mulți copii (indiferent că sunt minori sau majori). Se observă că nu s-a făcut dovada că reclamantul ar mai avea alți copii sau alte persoane față de care să existe obligația legală de întreținere.

Având în vedere toate cele expuse, instanța va admite cererea și va reduce pensia de întreținere lunară datorată de reclamant către pârâtă, pentru minora B. D. G., născută la data de 01.02.2008, de la suma de 500 lei (conform convenției părților, menționată mai sus) la procentul de 25% din salariul de bază minim pe țară garantat în plată (în cuantumul net), începând cu data de 23.06.2014 (data introducerii acțiunii, potrivit art. 532 alin. 1 C.civ.) și până la majoratul minorei.

La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, instanța are în vedere nevoile de întreținere și educare ale copilului minor, cuantumul net al salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, raportând toate acestea la nivelul legal maxim stabilit conform art. 529 alin. 2 C.civ. (până la o pătrime pentru un copil).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

ADMITE cererea formulată de reclamantul B. P. A. ,domiciliat în .,oraș I.,jud.B.,CNP-_ în contradictoriu cu pârâta G. I. C., domiciliată în . ,oraș I.,jud.B.,CNP-_.

Reduce pensia de întreținere lunară datorată de reclamant către pârâtă, pentru minora B. D. G., născută la data de 01.02.2008, de la suma de 500 lei la cuantumul de 25% din salariul de bază minim net pe țară garantat în plată, începând cu data de 23.06.2014 și până la majoratul minorei.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Făurei.

Pronunțată azi, 13.05.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTE, GREFIER

I. D. A. N. C.

Red.I.D.A.

Dact.N.C.-5 ex.-19.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 518/2015. Judecătoria FĂUREI