Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5015/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 5015/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 8683/231/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

Judecătoria Focșani – Județul V.

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta civila nr. 5015

Ședința publică din data de 05 DECEMBRIE 2013

Instanța constituită din:

Președinte – M. P.-judecator

Grefier – N. P.

Ministerul P. a fost reprezentat de procuror Rasca A. D.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamantul A. E., cu domiciliul in ., in contradictoriu cu parata A. E. N., cu domiciliul ales in Focsani, .. 1, ., si Autoritatile Tutelare din cadrul Primariei S., cu sediul in ., si Serviciu P. Local de Asistenta Sociala Focsani, cu sediul in Focsani, jud, V., având ca obiect ordonanta presedintiala.

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 04.12.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța in vederea deliberarii, a amânat pronunțarea pentru astăzi 05.12.2013, cand,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de fată, retine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 17.07.2013 sub nr._, reclamantul A. E. a chemat în judecată pe pârâta A. E. N. solicitând instantei ca, pe cale de ordonantă presedintială, să stabilească un program de vizitare a minorelor A. T. si A. S. S. la domiciliul său conform programului propus.

În motivarea cererii, a arătat, în esentă, că a fost căsătorit cu pârâta, în prezent fiind despărtiti în fapt, iar pe rolul Judecătoriei Focsani există dosarul nr._ având ca obiect divort. A mai arătat că sunt despărtiti în fapt de mai multe luni, perioadă în care nu a văzut decât foarte rar fetitele, care îi iubesc deopotrivă pe amândoi părintii si care ar trebui să suporte cel mai putin consecintele divortului.

În drept, a invocat prev. art. 996 Cod civil, art.919 Cod proc.civilă.

În probatiune, s-au depus la dosar înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului-pârât prin care solicită stabilirea unui program de vizitare minor la domiciliul acestuia, precum si cerere reconventională prin care a solicitat emiterea unui ordin de protectie fată de persoana sa si a celor două minore care să fie pus în executare fără somatie sau trecerea unui termen, iar pe cale de ordonantă presedintială, exercitarea autoritătii părintesti fată de minore de către pârâta-reclamantă si obligarea reclamantului –pârât la plata unei pensii de întretinere în favoarea minorelor.

În motivare, a arătat, în esentă, că s-au despărtit în fapt în luna martie a acestui an datorită problemelor grave provocate de alcoolismul cronic de care reclamantul-pârât suferea încă de la data debutului relatiei de căsătorie, că reclamantul-pârât întelegea să-si gestioneze viata într-un mod violent, iar gelozia maladivă a acestuia corelată cu consumul sistematic de alcool au transformat viata de familie într-un infern, fiind nevoită să caute adăpost la cunoscuti sau chiar să fugă din localitate, pentru a se feri de furia la băutură, iar când nu avea timp să fugă, o bătea fără milă în prezenta fetelor, că a luat fetitele si a cerut protectie la Centrul Maternal Focsani. A mai arătat că în timpul căsătoriei pârâtul nu a manifestat interes fată de cei doi copii minori, iar de la separarea în fapt nu a contribuit în niciun mod la cheltuielile de întretinere prilejuite de cresterea celor minore.

În drept, a invocat dispozitiile art.23-35 din Legea nr. 217/2003, art. 396 alin.1, art. 398, art.402, 499 alin.1, 529 alin.2, art. 531 alin.2 cod civil si art. 919 Cod proc.civilă.

În probatiune, a depus la dosar înscrisuri.

Cererea reconventională a fost legal timbrată.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri si proba cu martorii C. N. si N. M., ale căror declaratii au fost consemnate si atasate la dosar.

S-au efectuat anchete sociale la locuinta părtilor, referatele întocmite fiind atasate la dosar. La dosar s-au depus si rapoarte de evaluare a situatiei psihosociale a minorelor întocmite de S. de Interventie în Regim de Urgentă din cadrul D.G.A.S.P.C. V..

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanta retine următoarele:

Din căsătoria părtilor au rezultat minorele A. S.-S., ns. la data de 28.05.2010 si A. T., ns. la data de 05.12.2008, asa cum rezultă din certificatele de nastere depuse la dosar.

Din fisa dosarului listată din programul Ecris rezultă că pe rolul Judecătoriei Focsani se află dosarul nr._ având ca obiect divortul dintre părti.

Conform art. 23 alin.1 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combatarea violentei în familie, Republicată, cu modificările si completările ulterioare, persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie, prin care sa se dispuna, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre urmatoarele masuri – obligatii sau interdictii:

a) evacuarea temporara a agresorului din locuinta familiei, indiferent daca acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei si, dupa caz, a copiilor, in locuinta familiei;

c) limitarea dreptului de folosinta al agresorului numai asupra unei parti a locuintei comune atunci cand aceasta poate fi astfel partajata incat agresorul sa nu vina in contact cu victima;

d) obligarea agresorului la pastrarea unei distante minime determinate fata de victima, fata de copiii acesteia sau fata de alte rude ale acesteia ori fata de resedinta, locul de munca sau unitatea de invatamant a persoanei protejate;

e) interdictia pentru agresor de a se deplasa in anumite localitati sau zone determinate pe care persoana protejata le frecventeaza ori le viziteaza periodic;

f) interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod cu victima;

g) obligarea agresorului de a preda politiei armele detinute;

h) incredintarea copiilor minori sau stabilirea resedintei acestora.

Rezultă din aceste dispozitii legale că, pentru a se emite ordinul de protectie, este necesar să se dovedească existenta unei stări de pericol pentru viata, integritatea fizică sau psihică ori libertatea unei persoane, stare de pericol care să fie creată printr-un act de violentă din partea unui membru al familiei.

Conform art.27 din acelasi act normativ, cererea privind emiterea ordinului de protectie se judecă de urgentă, însă urgenta cerută de lege nu exonerează victima de obligatia de a face dovada situatiei de fapt invocată.

În spetă, din probele administrate nu rezultă existenta unei stări de pericol pentru viata, integritatea fizică sau psihică ori libertatea pârâtei-reclamante ori a minorelor A. S.-S. si A. T..

Se retine în acest sens că martorii audiati în cauză au arătat că nu l-au văzut pe reclamantul-pârât lovind sau agresând fetitele si nici nu l-au auzit pe reclamantul-pârât vorbind urât acestora si că afirmatia martorei C. N. în sensul că reclamantul-pârât a împins-o, a îmbrâncit-o si a fortat-o pe pârâta-reclamantă în Piata Moldovei din Focsani, că i-a luat telefonul, l-a aruncat pe jos si l-a spart nu este confirmată de alte probe administrate în cauză, pârâta-reclamantă nedepunând la dosar niciun certificat medico-legal care să ateste comiterea unor fapte de violentă si producerea unor leziuni ori vreo dovadă că s-a adresat autoritătilor pentru a sesiza vreun comportament violent al reclamantului-pârât fată de ea si fată de minore.

În ceea ce priveste sustinerea în sensul că reclamantul-pârât suferă de o formă severă de alcoolism, se retine că martora C. N. a arătat că l-a văzut pe reclamantul-pârât în stare de ebrietate de foarte multe ori, însă această afirmatie a martorei nu este suficientă pentru ca instanta să retină că reclamantul-pârât suferă de alcoolism cronic, fiind necesară si prezentarea unor acte medicale din care să rezulte un astfel de diagnostic.

Fată de considerentele expuse, apreciind că din probele administrate în cauză nu rezultă că reclamantul-pârât prezintă un real pericol pentru viata, integritatea fizică sau psihică ori libertatea pârâtei-reclamante si a minorelor si că, în aceste conditii, nu se justifică emiterea unui ordin de protectie împotriva reclamantului-pârât, instanta va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere al cererii reconventionale privind emiterea ordinului de protectie.

În ceea ce priveste capătul de cerere privind exercitarea autoritătii părintesti numai de către pârâta-reclamantă si obligarea reclamantului-pârât la plata pensiei de întretinere în favoarea minorelor până la solutionarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Focsani, având ca obiect divort, instanta retine următoarele:

Potrivit art. 996 alin.1 NCPC, instanta de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenta de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, iar potrivit art. 996 alin.5 NCPC, pe cale de ordonantă presedintială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond si nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situatiei de fapt.

Din aceste texte de lege rezultă că pentru admisibilitatea cererii de ordonantă presedintială, se impun a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: urgenta, caracterul vremelnic al măsurii solicitate pe această cale, neprejudecarea fondului si aparenta de drept, conditii care sunt îndeplinite în spetă.

Urgenta măsurii solicitate este justificată în conditiile în care părtile sunt despărtite în fapt si se află în proces de divort, interesul superior al minorelor impunând reglementarea modalitătii de exercitare a drepturilor si de îndeplinire a obligatiilor părintesti până la solutionarea dosarului de divort, deci în mod vremelnic, fără a se prejudeca fondul cererii de divort si al cererilor accesorii acestuia.

Potrivit art. 398 alin.1 Cod civil, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanta hotărăste ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinti.

Rezultă din aceste dispozitii legale că, de regulă, autoritatea părintescă se exercită în comun de ambii părinti si numai pentru motive temeinice si dacă interesul superior al minorului o impune, instanta poate dispune ca autoritatea părintescă să fie exercitată numai de către unul dintre părinti.

Din ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că reclamantul-pârât a pus în pericol, prin comportamentul său fată de minore, viata si sănătatea acestora.

Rezultă însă din acelasi material probator că între părintii minorelor există neîntelegeri si o comunicare disfunctională, care au în mod evident un impact negativ asupra relatiilor afective dintre minore si părintii lor.

Exercitarea autoritătii părintesti în comun presupune ca ambii părinti să decidă de comun acord cu privire la exercitarea drepturilor si îndeplinirea îndatoririlor părintesti, eventualele neîntelegeri între părinti putând fi sesizate instantei de tutelă conform art. 486 Cod civil.

Cu toate acestea, în conditiile existentei în spetă a unor conflicte intraparentale evidente, instanta apreciază că interesul superior al minorelor ar putea fi afectat dacă părintii nu ar putea ajunge, datorită neîntelegerilor existente deja între acestia, la un acord în tot ceea ce priveste persoana si bunurile minorelor.

Prin urmare, instanta apreciază că interesul superior al minorelor impune ca, pentru moment, până la solutionarea definitivă a dosarului de divort, autoritatea părintească să fie exercitată în mod exclusiv de către pârâta-reclamantă, reclamantul-pârât păstrând, conform art. 398 alin.2 Cod civil, dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a minorelor.

Dispunând astfel si având în vedere dispozitiile art.919 Cod proc.civilă care prezumă urgenta măsurii provizorii cu privire la obligatia de întretinere pe tot timpul procesului de divort, instanta va dispune si obligarea reclamantului-pârâta la plata unei pensii de întretinere în favoarea minorelor.

Sub aspectul mijloacelor reclamantului-pârât, instanta retine că din probele administrate în cauză nu rezultă că acesta obtine venituri.

Cu toate acestea, notiunea de “mijloace” la care se referă Codul civil are în vedere nu numai mijloacele materiale, ci si aptitudinea de a munci a celui obligat la întretinere, care este izvorul obtinerii mijloacelor materiale.

Prin urmare, în lipsa informatiilor privind existenta unor venituri, instanta trebuie să se raporteze, în vederea stabilirii pensiei de întretinere, la venitul minim pe economia natională la nivelul actual, reclamanul-pârât având obligatia de întretinere a minorelor chiar si atunci când nu obtine venituri, întrucât, pe de o parte, are îndatorirea legală si morală de a contribui la cheltuielile legate de cresterea si educarea copiilor, iar pe de altă parte, în acest scop, trebuie să-si creeze posibilitatea de a realiza veniturile necesare.

În prezent, venitul minim pe economia natională este, conform H.G. nr. 23/2013, în sumă de 800 lei, instanta putând fixa pensia de întretinere pentru doi copii, până la o treime din această sumă, deci maxim suma de 266 lei lunar.

Prin urmare, tinând cont de necesitatea de a asigura minorelor un nivel de trai corespunzător vârstei si nevoilor acestora si retinând totodată că nu s-a făcut dovada că reclamantul-pârât prestează întretinere si altor persoane fată de care să fie în mod legal obligat, instanta va obliga provizoriu pe reclamantul-pârât să plătească pârâtei-reclamante si în favoarea minorelor A. S.-S. si A. T., o pensie de întretinere în cuantum total de 266 lei lunar, câte 133 lei lunar pentru fiecare minoră, cu începere de la data introducerii cererii reconventionale – 13.09.2013 si până la solutionarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Focsani, având ca obiect divort.

În ceea ce priveste cererea principală, instanta retine că potrivit art. 401 Cod civil, părintele sau, după caz, părintii separati de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. În caz de neîntelegere între părinti, instanta de tutelă decide cu privire la modalitătile de exercitare a acestui drept.

În temeiul acestor dispozitii legale, instanta va stabili provizoriu ca reclamantul-pârât să aibă legături personale cu minorele A. S.-S. si A. T., până la solutionarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Focsani, având ca obiect divort.

Pentru alegerea modalitătii concrete de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul, instanta are în vedere vârsta minorelor, interesul acestora si necesitatea relationării acestora pe cât posibil în egală măsură cu tatăl, precum si faptul că adoptarea unei solutii de vizitare a minorelor numai în prezenta mamei, ar lipsi de continut dreptul reclamantului-pârât de a mentine relatii personale cu copiii săi, întrucât acesta ar fi nevoit să petreacă timpul cu minorele fără a se asigura intimitatea necesară desfăsurării unor relatii personale dintre tată si copiii săi si nu ar fi de natură să contribuie la stabilirea unei apropieri reale, efective între tată si copii si la dezvoltarea unor legături de atasament între acestia, care este absolut necesară în spetă, în conditiile în care relatiile firesti dintre acestia au fost afectate de neîntelegerile dintre părti.

În consecintă, instanta va încuviinta provizoriu ca reclamantul-pârât să aibă legături personale cu minorele A. S.-S., ns. la data de 28.05.2010 si A. T., ns. la data de 05.12.2008, până la solutionarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Focsani având ca obiect divort, în următoarea formulă:

- în fiecare sâmbătă si duminică, între orele 11.00 – 14.00, în locuri publice din Mun. Focsani, jud. V., cu obligatia pentru reclamantul-pârât de a înapoia minorele pârâtei-reclamante la expirarea intervalului orar mentionat, la locul stabilit de pârâta-reclamantă.

- reclamantul-pârât poate să vorbească la telefon cu minorele în fiecare zi de marti si joi, între orele 19.00-20.00, apreciind pe baza rapoartelor de evaluare a situatiei psihosociale a minorelor, că pentru moment, nu se impune ca reclamantul-pârât să ia minorele la domiciliul său.

Fată de considerentele arătate, instanta va admite în parte atât cererea principală, cât si cererea reconventională si va dispune conform celor anterior mentionate.

În temeiul art.453 alin.1 Cod proc.civilă, având în vedere solutia pronuntată cu privire la capătul de cerere al cererii reconventionale privind emiterea ordinului de protectie, instanta va obliga pe pârâta-reclamantă să plătească către stat suma de 200 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu asigurat reclamantului-pârât, onorariu care va fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARAȘTE:

Admite în parte cererea principală formulata de formulate de reclamantul –parat A. E., cu domiciliul in ., in contradictoriu cu parata –reclamanta A. E. N., cu domiciliul ales in Focsani, .. 1, ., si Autoritatile Tutelare din cadrul Primariei S., cu sediul in ., si Serviciu P. Local de Asistenta Sociala Focsani, cu sediul in Focsani, jud, V., având ca obiect ordonanta presedintiala.

Încuviintează provizoriu ca reclamantul-pârât să aibă legături personale cu minorele A. S.-S., ns. la data de 28.05.2010 si A. T., ns. la data de 05.12.2008, până la solutionarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Focsani având ca obiect divort, în următoarea formulă: - în fiecare sâmbătă si duminică, între orele 11.00 – 14.00, în locuri publice din Mun. Focsani, jud. V., cu obligatia pentru reclamantul-pârât de a înapoia minorele pârâtei-reclamante la expirarea intervalului orar mentionat, la locul stabilit de pârâta-reclamantă. - reclamantul-pârât poate să vorbească la telefon cu minorele în fiecare zi de marti si joi, între orele 19.00-20.00.

Admite în parte cererea reconventională formulata de reclamanta –parata A. E. N., cu domiciliul ales in Focsani, .. 1, ., formulata in contradictoriu cu paratul-reclamant A. E., cu domiciliul in ..

Dispune provizoriu ca autoritatea părintească fată de minorele A. S.-S., ns. la data de 28.05.2010 si A. T., ns. la data de 05.12.2008, să fie exercitată de către pârâta-reclamantă, până la solutionarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Focsani, având ca obiect divort.

Obligă provizoriu pe reclamantul-pârât să plătească pârâtei-reclamante si în favoarea minorelor A. S.-S. si A. T., o pensie de întretinere în cuantum total de 266 lei lunar, câte 133 lei lunar pentru fiecare minoră, cu începere de la data introducerii cererii reconventionale – 13.09.2013 si până la solutionarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Focsani, având ca obiect divort.

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere al cererii reconventionale privind emiterea ordinului de protectie. Obligă pe pârâta-reclamantă să plătească către stat suma de 200 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu C. A., onorariu care va fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei.

Cu drept de a formula cerere de apel în termen de 3 zile de la pronuntare, care se depune la Judecătoria Focsani.

Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 05.12.2013.

Președinte, Grefier,

M. P. N. P.

Red./Tehn.M.P.

09.12.2013-5 expl.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5015/2013. Judecătoria FOCŞANI