Încredinţare minor. Sentința nr. 967/2013. Judecătoria GIURGIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 967/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 15998/236/2011
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
CAUZE CU MINORI
SENTINȚA CIVILĂ NR.967
Ședința publică de la 29.01.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M. O.
Grefier M. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. C. M., pârâta B. E. V., având ca obiect stabilire domiciliu minor.
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea din data de 22.01.2013, când procesul a fost pe rol, s-au pus concluzii pe fondul cauzei, dar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.11.2011 sub nr._, reclamantul C. C. M. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta B. E. V., instanța să dispună încredințarea autorității părintești și stabilirea domiciliului minorului C. L. C., născut la data de 20.11.2009, la reclamant, obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului, precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că din relația sa de concubinaj din perioada_11 cu pârâta a rezultat minorul C. L. C., născut la data de 20.11.2009. În timpul perioadei de concubinaj, părțile au locuit la domiciliul mamei pârâtei. Întrucât pârâta a plecat de acasă împreună cu un alt bărbat, părăsindu-și copilul în grija reclamantului și al mamei pârâtei, reclamantul a părăsit-o pe pârâtă și s-a mutat împreună cu copilul la părinții reclamantului. După o perioadă de timp, profitând de lipsa reclamantului de la domiciliu, pârâta a venit la domiciliul părinților reclamantului și l-a luat pe minor la ea acasă. În această perioadă, datorită comportamentului neglijent avut de pârâtă, minorul s-a ars pe față la data de 08.10.2011, iar pârâta a refuzat să ducă minorul la spital.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 89 și urm. din Codul civil.
Reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și proba testimonială cu martori, depunând la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: certificatul de naștere al minorului (fila 5) și actul său de identitate (fila 6).
Cererea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru de 6 de lei și timbru judiciar de 0.3 lei (fila 13).
Pârâta, legal citată, asistată de mandatar convențional, a depus la dosar întâmpinare – cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată. În motivarea cererii, pârâta a arătat că reclamantul nu a mai vizitat minorul de la data despărțirii în fapt, de aproximativ 3 ani, nu i-a plătit niciodată pensie de întreținere și nu i-a cumpărat niciodată bunuri necesare minorului la grădiniță. Pe calea cererii reconvenționale, pârâta a solicitat stabilirea domiciliul minorului la domiciliul său și obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului calculate la nivelul salariului minim pe economie. Totodată, pârâta a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, pârâta – reclamantă a invocat prevederile art. 112 -115 din Codul de procedură civilă, iar în probațiune a solicitat proba cu martori, înscrisuri, interogatoriul reclamantului și proba cu ancheta socială.
Cererea reconvențională a fost legal timbrată, cu 8 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar (fila 45).
La cererea depusă, pârâta – reclamantă a depus procura de reprezentare a sa în fața instanței de judecată și înscrisuri referitoare la calitatea reprezentantului convențional.
Conform art. 167 din Codul de procedură civilă, prin încheierea de ședință de la 02.10.2012, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reciproc, proba testimonială cu doi martori pentru fiecare și proba cu anchetele psihosociale la domiciliul părților.
La același termen de judecată, doar pârâta – reclamantă a indicat numele, prenumele și domiciliul unuia dintre cei doi martori, instanța dispunând depunerea în termen de 5 zile de la încuviințare a listei cu martori, sub sancțiunea decăderii din probă.
D. reclamantul – pârât a depus lista cu numele, prenumele, domiciliul martorilor încuviințați, pârâta menționând numele celui de-al doilea martor la termenul de judecată din data de 30.10.2013.
La termenul de judecată din data de 27.11.2012, deși toți martorii au fost legali citați (martorii pârâtei - reclamante primind citația personal), s-au prezentat pentru audiere doar martorii reclamantului. În acest context, instanța a mai acordat un termen pentru ca pârâta să prezinte martorii personal și să facă dovada imposibilității prezentării acestora la termenul de judecată din data de 27.11.2012.
La termenul de judecată din data de 22.01.2013, de asemenea, s-au prezentat pentru audiere doar martorii reclamantului – pârât, în ședința publică de la aceeași dată, pârâta – reclamantă declarând că renunță la proba cu martori și la proba cu interogatoriul reclamantului – pârât, precum și la serviciile reprezentantului său convențional.
Procedând la judecarea cauzei, a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar următoarele înscrisuri: referatul de anchetă socială nr. 5650/21.11.2012 întocmit de Primăria comunei Izvoarele, jud. G. la domiciliul ambelor părți, fotografia minorului. De asemenea, a fost administrată proba cu interogatoriul pârâtei – reclamante și proba cu 2 martori – C. I. și S. M. C., declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererilor și a apărărilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
Din interogatoriul pârâtei – reclamante, din declarațiile martorilor și din referatul de anchetă psihosocială, rezultă că părțile au trăit în uniune consensuală din anul 2007 și până la data de 5.06.2011, când părțile s-au despărțit definitiv. Din concubinajul acestora a rezultat minorul C. L. C., născut la data de 20.11.2009. În perioada concubinajului, părțile au locuit o perioadă la părinții pârâtei – reclamante, iar ulterior, până la data despărțirii în fapt, la părinții reclamantului – pârât. Până la data separării, de creșterea și educarea minorului s-a ocupat preponderent pârâta – reclamantă, aceasta neavând serviciu la acea dată, ajutat fiind de bunica paternă a minorului. Pârâta – reclamantă mai are un copil dintr-o relație anterioară (cu paternitate nestabilită în prezent), care, în perioada în care părțile au locuit la domiciliul părinților reclamantului – pârât, locuia la domiciliul părinților pârâtei – reclamante, fără ca pârâta – reclamantă să facă demersuri în instanța de judecată pentru stabilirea situației juridice a acesteia în sensul să se stabilească paternitatea acesteia pe cale judecătorească, astfel cum rezultă din răspunsurile acesteia la interogatoriul administrat.
Față de cererea de exercitare a autorității părintești asupra minorului C. L. C., născut la data de 20.11.2009, și de stabilire a domiciliului acestora la domiciliul reclamantului, formulată de reclamant, instanța are în vedere dispozițiile Codului civil intrat în vigoare la 01.10.2011. Astfel, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere. În acest context, având în vedere că cererea formulată de reclamant a fost depusă la data de 21.11.2011, vor fi avute în vedere dispozițiile Codului civil intrat în vigoare la 01.10.2011.
Astfel, instanța arată că, potrivit art. 397 și următoarele din Codul civil, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul când instanța decide altfel. Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul din părinți, celălalt părinte păstrând dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului. Potrivit art. 483 alin. (1) din Codul civil, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți.
De asemenea, în conformitate cu art. 396 din Codul civil, instanța de tutelă hotărăște, odată cu pronunțarea divorțului, asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, interes care reprezintă criteriul principal în astfel de cazuri, potrivit art. 263 din Codul civil, precum și potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, potrivit art. 400 alin. (1) teza a I-a din Codul civil, în lipsa înțelegerii părinților cu privire la locuința copilului după divorț, dacă această înțelegere este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă va stabili domiciliul la părintele cu care locuiește în mod statornic sau, potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, la unul dintre părinți, ținând seama de interesul superior al copilului.
Potrivit art. 505 alin. (2) din Codul civil, în situația copilului din afara căsătoriei, dacă părinții acestuia nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.
În stabilirea interesului superior al minorului sunt avute în vedere atât condițiile materiale pe care le oferă părinții, cât și comportamentul lor față de minor, vârsta minorului și atașamentul acestuia față de fiecare din părinți. Se va ține seama, totodată, de profesia soților, de profilul lor socio-moral, de comportamentul acestora față de copii înainte și după despărțirea în fapt, precum și de orice alte date care ar putea influența soluția instanței.
Din referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul părților, rezultă faptul că ambele au un spațiu în care să locuiască împreună cu minorul, au un venit net lunar din care să asigure traiul zilnic al familiei și pot fi ajutați de mama fiecăruia în creșterea și educarea minorului, astfel încât, din punct de vedere al condițiilor materiale pe care părțile le pot oferi minorului, ambii prezintă suficiente garanții materiale pentru creșterea minorului.
De asemenea, din declarațiile celor doi martori ai reclamantului - pârât, în perioada în care părțile erau împreună, ambii se ocupau în mod corespunzător de creșterea și educarea minorului. Totodată, din declarațiile martorilor a reieșit un comportament inadecvat al pârâtei – reclamante în ceea ce privește relațiile acesteia cu alți bărbați. Deși instanța reține că fiecare persoană este liberă să aleagă propriul stil de viață, reține în același timp că un anumit comportament al mamei poate afecta într-o oarecare măsură minorul în ceea ce privește dezvoltarea sa psihică.
De asemenea, din probele administrate – declarațiile martorilor, fotografia prezentată înfățișându-l pe minor, precum și din răspunsurile pârâtei – reclamante la interogatoriu, a reieșit, într-un anumit moment, o lipsă de supraveghere în mod corespunzător a minorului în vârstă de numai 3 ani și 2 luni de către pârâta – reclamantă, lipsă de supraveghere care a condus la vătămarea copilului – s-a ars cu ulei încins pe față. Deși acest eveniment poate fi apreciat de instanță ca fiind un nefericit accident care poate apărea într-un moment de neatenție, instanța reține că nepăsarea mamei față de rănile destul de grave (așa cum rezultă din fotografia prezentată), în sensul că nu a mers de urgență cu minorul la un medic în vederea vindecării acestora (mai ales că rănile erau în zona feței, unde nu toate medicamentele sunt indicate a fi folosite) și mai ales în vederea diminuării sau chiar eliminării efectelor negative ale acestui eveniment, este în măsură să determine instanța de judecată să aprecieze că reclamantul – pârât beneficiază de garanții morale suficiente pentru a asigura creșterea, educarea și îngrijirea minorului, spre deosebire de pârâta – reclamantă.
Prin urmare, reținând și faptul că minorul a locuit pentru o perioadă și la domiciliul reclamantului – pârât, fiind obișnuit cu acest mediu și cu familia, rudele și prietenii din zonă, instanța consideră că, ducând minorul în acest mediu, nu se schimbă sub nicio formă coordonatele vieții minorului, de natură crea dezechilibre în structura emoțională a acestuia.
În consecință, instanța, în baza art. 496 alin. (3) din Codul civil, va admite, sub acest aspect, cererea reclamantului – pârât și va respinge cererea reconvențională, stabilind domiciliul minorului C. L. C., născut la data de 20.11.2009 la locuința reclamantului - pârât din ..
În ceea ce privește modalitatea de exercitare a autorității părintești, instanța, având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada unor situații excepționale pentru a deveni incidente dispozițiile art. 398 din Codul civil, conform cărora, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul din părinți, celălalt părinte păstrând dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, instanța, în temeiul art. 505 alin. (2) din Codul civil va dispune ca autoritatea părintească asupra minorului C. L. C., născut la data de 20.11.2009, să fie exercitată de către ambii părinți.
În ceea ce privește cererea de stabilire a pensiei de întreținere formulată prin cererea principală, instanța arată că, potrivit art. 499 alin. (1) din Codul civil, tatăl și mama sunt obligați în solidar să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională. De asemenea, legea stabilește în art. 525 alin. (1) din Codul civil faptul că minorul se află în nevoie dacă acesta nu se poate întreține din munca sa.
În conformitate cu art. 529 din Codul civil, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere (beneficiar fiind minorul) și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil și până la o treime din venitul său net lunar pentru 2 copii.
Întrucât domiciliul minorului se va stabili la locuința reclamantului - pârât, instanța consideră contribuția acestuia ca realizându-se în natură, potrivit art. 530 alin. (1) din Codul civil, pârâtă - reclamantă urmând să fie obligată la plata unei sume de bani lunar, reprezentând contravaloarea contribuției acesteia la creșterea minorului.
Având în vedere faptul că din răspunsurile pârâtei – reclamante la interogatoriu s-a făcut dovada faptului că pârâta realizează venituri în cuantum de 700 lei venit net lunar, instanța va stabili pensia lunară de întreținere, conform art. 529 alin. (2) din Codul civil, prin raportare la acest venit. Având în vedere faptul că pârâta – reclamantă mai are în întreținere un copil minor, conform concluziilor referatului de anchetă psihosocială de la domiciliul său, plafonul maxim la care se poate raporta instanța de judecată în stabilirea unei pensii de întreținere este de 116,66 lei.
Față de vârsta minorului, având în vedere cheltuielile zilnice ale acestuia în legătură cu educația, precum și cele privind nevoi esențiale precum îmbrăcămintea și hrana, instanța apreciază că suma de 116 lei este de natură a se apropia de suma necesară lunar minorului, motiv pentru care instanța va obliga pârâta – reclamantă la plata sumei de 116 lei cu titlu de pensie de întreținere lunară, în favoarea minorului C. L. C., născut la data de 20.11.2009, începând cu data introducerii acțiunii – 21.11.2011 și până la majoratul acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul-pârât C. C. M., domiciliat în ., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. E. V., domiciliată în com. Izvoarele, ..
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă B. E. V., în contradictoriu cu reclamantul-pârât C. C. M..
În temeiul art. 397 din Codul civil dispune ca autoritatea părintească asupra minorului C. L. C., născut la data de 20.11.2009, să fie exercitată de către ambii părinți.
În baza art. 496 alin. (3) din Codul civil stabilește domiciliul minorului C. L. C., născut la data de 20.11.2009, la locuința reclamantului-pârât C. C. M. din ..
Obligă pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 116 lei lunar, cu titlu de pensie de întreținere lunară în favoarea minorului C. L. C., născut la data de 20.11.2009, de la data introducerii cererii, respectiv 21.11.2011, și până la majoratul minorului.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2013.
Președinte,
Pentru grefier de ședință
aflat în concediu de odihnă,
semnează
Grefier desemnat de președinte,
Grefier P. V.
Tehnored. Jud. OMM
4 exemplare/12.08.2013
| ← Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 7840/2013.... | Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 8126/2013.... → |
|---|
