Filiaţie. Sentința nr. 363/2015. Judecătoria HÂRŞOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 363/2015 pronunțată de Judecătoria HÂRŞOVA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 363/2015
DOSAR CIVIL NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA HÂRȘOVA
JUDEȚUL C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 363
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 21.05.2015
PREȘEDINTE: P. M.
GREFIER: S. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect – stabilire filiație față de tată, formulată de reclamanții : B. G., CNP-_, domiciliată în comuna T., ., județul C., B. M. – M. , CNP-_, domiciliat în ., județul C., B. C., CNP-_, domiciliată în comuna T., ., județul C. și domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat C. D. A. din orașul Hârșova, ., .,apartament 2, jud.C. în contradictoriu cu pârâții: M. T., domiciliat în comuna T., ., județul C., M. F., domiciliat în comuna T., ., județul C., L. ANIȘOARA, domiciliat în loc. Peștera, ., județul C., D. F., domiciliată în comuna C., ., ., jud.C., M. V., domiciliat în orașul Cernavodă, ., județul Constanta, M. D., domiciliat în ., ., județul C., N. ( M. ) M., domiciliată în loc. Gălbinași, ., jud.Călărași.
La apelul nominal făcut în ședința publică potrivit art. 219 C.pr.civ. răspund reclamanții prezenți personal și asistați de av. C. A. D. în baza împuternicirii avocațiale nr. 6/20.02.2015, lipsă fiind pârâții.
Procedura este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 155 si urm. C.pr.civ.
Acțiunea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in suma de 20 lei cu chit. . nr. 423/27.02.2015 conform OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, s-au făcut mențiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Întrebați fiind reclamanții arată că insistă în acțiunea formulată.
Instanța acordă cuvântul pe probe.
Apărătorul reclamanților solicită în susținerea acțiunii încuviințarea probei cu înscrisurile existente la dosarul cauzei și a probei cu martorii indicați în acțiune, respectiv G. R., mama reclamanților, J. G. și I. Andriana.
Instanța constată că probele solicitate de reclamanți prin apărător, respectiv proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii J. G. și I. Andriana sunt probe ce întrunesc condițiile de admisibilitate în baza art. 255 C.pr.civ. rap. la art. 258 C.pr.civ. le încuviințează.
Cu privire la martora G. R., mama reclamanților, instanța va proroga discuția cu privire la admisibilitatea acesteia după audierea martorilor J. G. și I. Andriana, întrucât este o persoană implicată iar poziția sa poate fi subiectivă.
În baza art. 318 și urm. C.pr.civ. se procedează la audierea martorilor J. G. și I. Andriana, cele declarate fiind consemnate în procesul verbal atașate la dosarul cauzei.
Instanța constată că nu se impune audierea martorei G. R. apreciind că au fost administrate probe suficiente.
Întrebat fiind aparatorul reclamanților precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.
În temeiul art. 244 C.pr.civ. președintele declară cercetarea procesului și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședință publică, respectiv în această zi .
Președintele, în baza disp. art. 392 C.pr.civilă declară dezbaterile asupra fondului cauzei deschise și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul reclamanților având cuvântul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv să se constate că M. M. P. este tatăl natural al reclamanților și să se dispună schimbarea numelui de familie din "B." în "M.", apreciind că a fost dovedită cu probele administrate în cauză.
În baza art. 394 C.pr.civ. instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.02.2015, sub nr._, reclamanții : B. G., CNP-_, domiciliată în comuna T., ., județul C., B. M. – M. , CNP-_, domiciliat în ., județul C., B. C., CNP-_, domiciliată în comuna T., ., județul C. și domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat C. D. A. din orașul Hârșova, ., .,apartament 2, jud.C. în contradictoriu cu pârâții: M. T., domiciliat în comuna T., ., județul C., M. F., domiciliat în comuna T., ., județul C., L. ANIȘOARA, domiciliat în loc. Peștera, ., județul C., D. F., domiciliată în comuna C., ., ., jud.C., M. V., domiciliat în orașul Cernavodă, ., județul Constanta, M. D., domiciliat în ., ., județul C., N. ( M. ) M., domiciliată în loc. Gălbinași, ., jud.Călărași au solicitat să se constate faptul că M. M. P. este tatăl lor natural, precum și schimbarea numelui lor de familie din ”B.” în ”M.”.
În motivare, reclamanții au arătat că, la momentul concepției și nașterii lor, mama lor G. R. era căsătorită legal din anul 1984 cu numitul B. M., căsătorie care a fost desfăcută prin divorț prin Sentința civilă nr. 148 din 22.04.2004, pronunțată de Judecătoria Hârșova.
De asemenea, au mai arătat că, mama lor, G. R. la momentul concepției și nașterii lor era despărțită în fapt, încă din anul 1985, de soțul său B. mitică și a trăit în concubinaj cu numitul M. M. P., decedat din anul 2004, și care este tatăl lor natural.
Față de fostul soț B. M., mama lor G. R. a promovat acțiune de tăgadă paternitate, întrucât în virtutea prezumției legale, acesta figura în actele de stare civilă ca fiind tatăl lor. Acțiunea a fost admisă prin Sentința civilă nr. 235 din 24.06.2004, pronunțată de Judecătoria Hârșova, constatându-se prin aceasta că numitul B. M. nu este tatăl lor.
Solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se stabilească filiația lor față de M. M. P., în prezent decedat și schimbarea numelui lor de familie din ”B.” în ”M.”.
În dovedirea cererii legal timbrate, reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale, prezumții.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 424-440 Codul civil.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri în copii: sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale de pe urma defunctului M. M. P., sentința civilă nr. 235 din data 24.06.2004 pronunțată de Judecătoria Hârșova în dosarul nr. 182/2004 având ca obiect tăgadă de paternitate, sentința civilă nr. 148 din data de 22.04.2004 pronunțată de Judecătoria Hârșova în dosarul nr .16/2004 având ca obiect divorț cu minori, certificat de deces al defunctului M. P., certificat de naștere -B. G., carte de identitate –B. G., carte de identitate B. C., certificat naștere-B. C., certificat naștere –B. M.-M., carte de identitate –B. M.-M..
Pârâții M. T., M. F., L. Anișoara, D. F., M. D. și N. ( M. ) M., legal citați, nu au depus întâmpinare și nici nu s-au prezentat în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanții : B. G., CNP-_, domiciliată în comuna T., ., județul C., B. M. – M. , CNP-_, domiciliat în comuna T., ., județul C., B. C., CNP-_, domiciliată în comuna T., ., județul C. și domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat C. D. A. din orașul Hârșova, ., .,apartament 2, jud.C. în contradictoriu cu pârâții: M. T., domiciliat în comuna T., ., județul C., M. F., domiciliat în comuna T., ., județul C., L. ANIȘOARA, domiciliat în loc. Peștera, ., județul C., D. F., domiciliată în comuna C., ., ., jud.C., M. V., domiciliat în orașul Cernavodă, ., județul Constanta, M. D., domiciliat în ., ., județul C., N. ( M. ) M., domiciliată în loc. Gălbinași, ., jud.Călărași au solicitat să se constate faptul că M. M. P. este tatăl lor natural, precum și schimbarea numelui lor de familie din ”B.” în ”M.”.
În speță, se stabilește dreptul oricărei persoane de a-și cunoaște ascendența și legăturile de familie în situația copiilor născuți în afara căsătoriei, când ascendența este necunoscută sau nu corespunde realității. Pe fondul cauzei,
instanța reține că pentru admiterea unei cereri de stabilire a paternității trebuie
stabilite împrejurări neechivoce: nașterea copilului, legăturile intime dintre mama copilului și presupusul tată în perioada concepției acestuia și stabilirea în mod cert că bărbatul cu care a avut asemenea legături este tatăl copilului.
În ceea ce privește îndeplinirea primei condiții, instanța reține că s-a făcut
dovada nașterii copiilor prin certificatele de naștere ale reclamanților B. G. (..M. nr._ din data de 15.06.1988), B. M. – M. (..S. nr._ din data de 17.10.1995) și B. C. ( ..T. nr._ din data de 12.12.1996) , din care rezultă că reclamanții s-au născut, în certificatele de naștere fiind trecut la rubrica „tatăl”, numitul B. M.. Prin sentința civilă nr.235 din data 24.06.2004 pronunțată de Judecătoria Hârșova în dosarul nr. 182/2004, având ca obiect tăgadă de paternitate, instanța a constatat că defunctul B. M. nu este tatăl biologic al reclamanților, fapt stabilit cu putere de lucru judecat, rezultând astfel că un alt bărbat decât soțul mamei de la acea vreme este tatăl biologic al reclamanților.
În cauză, reclamanții B. G. s-a născut la data de 11.06.1988, B. C. s-a născut la data de 08.12.1996 și B. M.-M. la data de 09.10.1995. În raport de aceste date și din analiza probelor administrate la dosarul cauzei, instanța constată că mama reclamanților și soțul acesteia, numitul B. M. au fost despărțiți în fapt din 1985 și nu au mai reluat conviețuirea. Prin sentința civilă nr. 148 din data de 22.04.2004 pronunțată de Judecătoria Hârșova în dosarul nr .16/2004, având ca obiect divorț cu minori, s-a desfăcut căsătoria încheiată dintre mama reclamanților și soțul acesteia-B. M..
Instanța trebuie să stabilirea cu certitudine că defunctul M. M. P. este cel cu care mama reclamanților a avut relații intime și că acesta este tatăl reclamanților.
Instanța reține prezumția simplă de recunoaștere a paternității reclamanților față de defunctul M. M. P., prin atitudinea procesuală a pârâților.
Instanța reține că pârâții din prezenta cauză nu au contestat niciodată pretenția reclamanților, iar din declarațiile martorilor I. A. și J. G.,reiese că reclamanții păstrează legături cu frații și surorile defunctului M. M. P..
Atât martora I. A., cât și martora J. G. au afirmat că defunctul M. M.P. a dorit să-i recunoască pe reclamați ca fiind fiii săi, însă nu a fost finalizat acest demers întrucât a decedat în urma unui accident. Cele două au mai declarat că până la decesul tatălui reclamanții au locuit împreună cu acesta.
Din analiza coroborată a declarațiilor martorilor cu împrejurările cuprinse în înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cărora instanța le-a dat valoare probatorie, rezultă că în perioada de concepție a minorilor între defunctul M. M. P. și mama reclamanților au existat raporturi intime.
De altfel, această reținere nu a fost răsturnată de pârâți, aceștia nu au
administrat probe în sens contrar.
În consecință, instanța va admite acțiunea astfel cum a fost formulată.
Instanța a dat valoare probatorie declarației martorilor reclamanților, în lipsa unei probe contrare, având în vedere că aceștia au constatat nemijlocit existența raporturilor intime între defunctul M. M. P. și mama reclamanților, în perioada 1985 -2004, perioadă ce se circumscrie din punct de vedere legal în perioada de concepție a reclamanților.
În consecință, va constata că defunctul M. M. P. este tatăl
reclamanților B. G., B. C. și B. M.-M. și va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul de nașteri, cu consecința eliberării unor noi certificate de naștere, în sensul că la rubrica numele și prenumele tatălui din certificatul de naștere al reclamanților, urmează a fi menționate numele și prenumele defunctului, respectiv M. M. P..
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la purtarea de către reclamanți a numelui de „ M.”, instanța constată că prin sentința civilă nr. 235 din data 24.06.2004, Judecătoria Hârșova a constatat că defunctul B. M. nu este tatăl biologic al reclamanților.
Prin urmare a fost răsturnată prezumția de paternitate în privința soțului mamei de la data nașterii reclamanților, aceștia având astfel situația unor copii din afara căsătoriei, având filiația stabilită doar față de mamă.
Având în vedere cele reținute deja mai sus de către instanță, precum și soluția ce urmează să se pronunțe în prezenta cauză, în sensul stabilirii filiației reclamanților față de defunctul M. M. P., în acord cu prevederile legale, instanța judecătorească va putea da încuviințare reclamanților să poarte numele părintelui față de care și-au stabilit ulterior paternitatea.
Prin urmare, instanța consideră că stabilirea filiației reclamanților și față de tată, trebuie să se reflecte și în posibilitatea ca aceștia să poarte numele de familie al tatălui, ca o expresie a legăturilor stabilite între ei, în virtutea legii.
Așadar urmează a încuviința cererea reclamanților de a purta numele de familie al tatălui, respectiv acela de „M.”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea având ca obiect – stabilire filiație față de tată, formulată de reclamanții : B. G., CNP-_, domiciliată în comuna T., ., județul C., B. M. – M. , CNP-_, domiciliat în comuna T., ., județul C., B. C., CNP-_, domiciliată în comuna T., ., județul C. și domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat C. D. A. din orașul Hârșova, ., .,apartament 2, jud.C. în contradictoriu cu pârâții: M. T., domiciliat în comuna T., ., județul C., M. F., domiciliat în comuna T., ., județul C., L. ANIȘOARA, domiciliat în loc. Peștera, ., județul C., D. F., domiciliată în comuna C., ., ., jud.C., M. V., domiciliat în orașul Cernavodă, ., județul Constanta, M. D., domiciliat în ., ., județul C., N. ( M. ) M., domiciliată în loc. Gălbinași, ., jud.Călărași..
In baza art. 425 C.civil
Constata ca numitul M. M.P., decedat la data de 26 iulie 2004, este tatal reclamantilor B. G., nascuta la data de 11.06.1988, B. M.- M., nascut la data de 09.10.1995 si B. C., nascuta la data de 08.12.1996.
In baza art.438 C.civil
Dispune schimbarea numelui de familie al reclamantilor B. G., nascuta la data de 11.06.1988, B. M.- M., nascut la data de 09.10.1995 si B. C., nascuta la data de 08.12.1996 din B. in M..
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. M. Ș. D.
In baza art. 426 alin.4 C.pr.civ.
pentru grefier Ș. D. aflat in C.O.
semnează grefier G. C.
Rred.jud.P.M.-25.08.2015
Dact.gref. Gh.C.-25.08.2015
Ex.-12-
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 305/2015. Judecătoria HÂRŞOVA |
|---|








