Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 16/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 14245/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la 16 Septembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. C. M.

Grefier D. B.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent V. M. I. și pe intimat I. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 13.12.2011, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberand asupra cererii de față, reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.04.2014, sub nr._, petentul V. M. I. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._ din 04.04.2014, încheiat de către intimata Inspectoratul de Politie Judetean Iasi .

În motivarea plangerii, petentul a aratat ca nu a savarsit nicio contraventie si ca procesul verbal este nul intrucat nu este identificat aparatul radar, fapta contraventionala nu este descrisa .

În drept au fost invocate OUG nr. 195/2002 si OG nr. 2/2001 .

Plangerea a fost legal timbrata acu taxa judiciara de timbru in valoare de 20 lei, in teemiul dispoz. art. 19 din OUG nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

În susținerea acțiunii, petentul anexat la plângerea formulată, procesul-verbal contestat in copie certificata pentru conformitate cu originalul (fila 8).

În apărare și în termen legal, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii formulate de către petent ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal contestat, invocand totodata excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, aratand ca plangerea trebuia depusa la Judecatoria P. si nu la Judecatoria Iasi, avand in vedere ca locul savarsirii faptei, iar la data de 10.06.2014 a fost depusa la dosarul cauzei si documentatia ferenta procesului verbal de contraventie .

Analizand cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, invocata de catre intimata prin intampinare, avand in vedere si dispozitiile art. 248 alin. 1 Noul C.proc.civ., care arata ca „instanta se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutila, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, dupa caz cercetarea in fond a cauzei”, instanta constata urmatoarele:

Instanta retine ca la data de 04.04.2014, petentul V. M. I. a fost sanctionat contraventional cu amenda in cuantum de 340 lei, pentru incalcarea normelor prevazute de art. 108 alin.1 lit. b pct. 2 si art. 108 alin. 1 lit. a pct. 2 din OUG nr. 195/2002, intrucat, conform procesului verbal, aceasta, in calitate de conducator auto, circuland pe DN 2, localitatea S., a fost inregistrat cu aparatul radar cu o viteza de 71 km/h, pe un sector de drum cu o limita de viteza de 50 km/h.Totodata petentul nu a utilizat un dispozitiv de tip “maini libere” pentru convorbiri telefonice.

Instanta constata ca in speta contraventia a fost savarsita pe DN 2, in localitatea S., jud. Iasi, localitate care se afla in circumscriptia teritoriala a Judecatoriei P..

F. de aceasta imprejurare, instanta apreciaza ca se impune declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea instantei competente in a carei raza teritoriala a fost savarsita contraventia, respectiv Judecatoriei P. .

F. de dispozitiile art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, potrivit carora impotriva procesului verbal de constatare a contraventiei se poate face plangere la organul constatator care o va inainta de indata judecatoriei in a carei circumscriptie a fost savarsita contraventia, intrucat contraventia a fost savarsita in localitatea S., jud. Iasi, deci in circumscriptia teritoriala a Judecatoriei P. si cum in materie contraventionala normele de competenta sunt absolute, instanta, vazand si dispozitiile art. 129 alin. 2 pct. 3 Noul C.proc.civ. rap. la art. 130 alin. 2 Noul C.proc.civ. urmeaza sa admita exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Iasi si sa decline competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei P. .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, invocată de catre intimata .

Declină competența soluționării plângerii contravenționale formulate de către petentul V. M. I., cu domiciliul ales in mun. Iasi, .. 24, . la avocat P. F., jud. Iasi, CNP_ în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Politie Judetean Iasi, cu sediul in mun. Iasi, .. 6, impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ din 04.04.2014, către Judecătoria P. .

F. cale de atac .

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.09.2014 .

Președinte, Grefier,

G. C. MocanuDoina B.

Red./tehnored.MGC/DB

4ex/01.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria IAŞI