Plângere contravenţională. Sentința nr. 1863/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 1863/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 27537/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1863/2015

Ședința publică de la 10 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE T. B.

Grefier L. T.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent M. C. B. și pe intimat I. IAȘI, având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind:

- intimat - I. IAȘI

- petent - M. C. B.

Procedura de citare este legal îndeplinită..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 28.01.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 04.02.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi 10.02.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Prin plângerea înregistrată la instanță sub nr._ /25.07.2014, petentul M. C. B. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/14.07.2014, emis de intimatul I.P.J. IAȘI, prin care i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale de 180 lei și sancțiunea avertisment, ca urmare a reținerii săvârșirii contravențiilor prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. c, pct. 3 și art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că pe data de 14.07.2014 a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 24 în localitatea Poieni, iar la km 175 a fost înregistrat cu aparatul radar cu o viteză de 86 km/h pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h și nu purta centura de siguranță.

În motivarea plângerii, petentul arată că nu a depășit viteza legală și purta centura de siguranță la momentul opririi mijlocului de transport de agentul constatator.

Invocă excepția nulității procesului-verbal de contravenție întrucât nu este semnat de un martor, nu menționează . numărul aparatului radar și dacă acesta e omologat ori dacă pe sectorul de drum existau limitări ale vitezei.

Nu a invocat vreun temei de drept.

Organul constatator a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii întrucât petentul a săvârșit contravențiile reținute în sarcina sa.

În drept, a invocat dispozițiile art. 148, 205, 315 Cod procedură civilă, O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002, H.G. nr. 1391/2006.

Totodată, a atașat documentația aferentă, ce a fost solicitată ca și probă de către petent.

Din examinarea probelor administrate, rezultă că procesul-verbal de contravenție cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr.2/2001 – numele și prenumele contravenientului, fapta comisă, data comiterii, numele și prenumele agentului constatator și semnătura acestuia.

Procesul-verbal nu este semnat de un martor, ci de petent, fără obiecțiuni, iar excepția nulității absolute invocate este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

Pe data de 14.07.2014, ora 9,33, petentul a condus autoturismul marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_ în localitatea Poieni, jud. Iași (pe DN 24, km 175) și a fost surprins cu aparatul radar cu viteza de 86 km/h pe un sector de drum unde viteza e limitată la 50 km/h.

Fapta este dovedită cu înregistrarea video pe CD-ul vizionat la ultimul termen de judecată. Aparatul radar a fost verificat la data de 02.04.2014, potrivit buletinului de verificare metrologică depus la fila 21 dosar și a fost utilizat de un operator radar atestat de MAI, fila 22 dosar.

Petentul a susținut că purta centura de siguranță, dar nu a făcut nici o dovadă în acest sens și a semnat procesul-verbal fără obiecțiuni, asumându-și această constatare.

Față de cele de mai sus, instanța reține că petentul a săvârșit fapta pentru care i s-a aplicat amenda contravențională, el nefăcând nici o probă de natură să înlăture cele arătate în procesul-verbal încheiat de I.P.J. Iași, care face dovada deplină cu privire la constatările nemijlocite ale agentului instrumentator.

Pentru aceste motive plângerea este neîntemeiată și urmează a fi respinsă în temeiul art. 34-35 din O.G. nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția nulității absolute a procesului-verbal.

Respinge plângerea formulată de petentul M. C. B., cu domiciliul ales în Iași, .. 4, .. IV, Clădire NH Business, Cabinet 7, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/14.07.2014, întocmit de I.P.J. IAȘI.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. B.T./Teh.U.E.

4 ex./06.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1863/2015. Judecătoria IAŞI