Plângere contravenţională. Sentința nr. 4719/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4719/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 27198/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4719/2015
Ședința publică de la 03 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. M. F.
Grefier A. - M. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul F. C. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 03.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 17.03.2015, apoi pentru 31.03.2015, apoi pentru 03.04.2015, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecatoriei V. sub nr._, petentul F. C. a contestat procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 01.02.2014, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al județului Iași- Poliția M. Iași, solicitând anularea acestuia.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul verbal de contravenție întocmit este neîntemeiat si ca a mers la RAR pentru o verificare a autoturismului, obtinand un inscris care confirma faptul ca autoturismul nu prezenta defectiunile retinute in procesul verbal de contraventie.
Plângerea a fost întemeiată pe dispozitiile O.G. 2/2001.
Intimata, legal citată, a depus întâmpinare, invocand exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Iasi.
În dovedirea plângerii, petentul a înaintat copie după procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 01.02.2014.
Prin sentinta civila nr. 1748/16.06.2014 pronuntata de Judecatoria V., cauza a fost declinata la Judecatoria Iasi, pe rolul careia a fost inregistrata sub nr._ .
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 01.02.2014, încheiat de către organul constatator Inspectoratul de Poliție al județului Iași- Poliția M. Iași, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 101 alin.(1) pct.11 din OUG nr. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice, constatându-se că la data de 01.02.2014 în localitatea Schitu D., petentul a condus auto marca Iveco_ , avand defectiuni la sistemul de iluminare, respectiv luminile de pozitie spate, semnalizarea dreapta spate si stopul de frana dreapta spate.
Instanța constată că din punct de vedere formal, procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor impuse sub sancțiunea nulității de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.
În cauză, procesul verbal de contravenție, conținând constatările personale ale agentului care l-a întocmit, reprezintă prin el însuși proba situației de fapt astfel cum a fost expusă în cadrul acestuia, instituind o prezumție cu privire la temeinicia acestuia, și revenind petentului obligația de a solicita, aduce și prezenta probe care să dovedească în sens contrar.
Prezumția de legalitate nu este prin ea însăși contrară prezumției de nevinovăție, însă revine organelor judiciare obligația de a verifica, în fiecare caz concret, dacă prin modalitatea în care prezumția de legalitate operează, se respectă principiul proporționalității rezonabile între scopul legitim urmărit prin instituirea ei și mijloacele utilizate.
Analiza trebuie să urmărească în mod esențial asigurarea condițiilor exercitării efective a dreptului la apărare de către petent. Acesta trebuie să aibă posibilitatea efectivă de a combate în mod real procesul verbal de constatare a contravenției prin mijloace de probă pe care să le poată administra, iar în cazul în care această posibilitate nu există, organului constatator îi revine obligația probării temeiniciei procesului verbal.
În cauză, prezumția petentului de nevinovăție nu este susținută prin nicio probă de natură să răstoarne prezumția de temeinicie a situației de fapt expuse în procesul verbal cu privire la cele două fapte reținute.
Instanța amintește că un litigiu nu poate fi soluționat numai pe baza afirmațiilor părților, probele fiind indispensabile pentru stabilirea situației de fapt care a dat naștere conflictului de interese dedus judecății.
Petentul nu a facut dovada faptului ca la data de 01.02.2014 autovehiculul marca Iveco_ prezenta un sistem de iluminare in perfecta stare de functionare. Petentul a inaintat la dosar un inscris continand un deviz al unei reparatii la service la 7.02.2014 la autovehiculul in discutie, insa fara a dovedi natura reparatiilor realizate.
Din probele administrate în cauză (plansa fotografica de la fila 30 dosar) rezultă că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei.
Pentru toate acestea, instanța va respinge plângerea formulată de petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul F. C., V., ., ., . cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, cu sediul în Iasi, .. 6, cod fiscal_, ca nefondată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3.04.2015.
Președinte, Grefier,
F. R. M. S. A. M.
Red. Tehn. R.M.F.
08.06.2015/ 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5531/2015. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4626/2015. Judecătoria... → |
|---|








