Rectificare carte funciară. Sentința nr. 164/2015. Judecătoria LIPOVA

Sentința nr. 164/2015 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 123/250/2009*

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L. Operator 2799

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 164

Ședința publică din 12 martie 2015

Președinte: E. P.

Grefier: L. R.

Se procedează la soluționarea cauzei, în rejudecare, având ca părți pe reclamanții Tașcău D., Tașcău F. S. împotriva pârâților V. N., C. N., C. local Păuliș, P. Județului A., S. G., C. A., M. F., M. V., L. V., C. G., Ș. Nicușor - S. și Ș. V. - N., cu obiect rectificare de carte funciară și ieșire din indiviziune, precum și a cererii reconvenționale formulată de pârâții - reclamanți reconvenționali V. N., C. N. în contradictoriu cu reclamanții - pârâți reconvenționali Tașcău D., Tașcău F. S..

La apelul nominal au răspuns reprezentanta reclamanților, avocat ales O. O. din Baroul de avocați A., pârâta C. N. asistată de avocat R. Ș. din Baroul de avocați A., care reprezintă și pe pârâtul Vranceanu N., lipsă fiind reclamanții și pârâții V. N., C. local Păuliș, P. Județului A., S. G., C. A., M. F., M. V., L. V., C. G., Ș. Nicușor - S. și Ș. V. – N..

Cererea principală este legal timbrată cu suma de 35 lei taxă judiciară de timbru.

Cererea reconvențională este legal timbrată cu suma de 19 lei taxă judiciară de timbru.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Grefierul de ședință efectuează referatul oral asupra stadiului cauzei, după care reprezentanta reclamanților depune dovada cheltuielilor de judecată.

Reprezentantul pârâților V. N. și C. N., depune concluzii scrise.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul pentru dezbaterea fondului cauzei.

Reprezentanta reclamanților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, respectiv să se dispună partajarea imobilului conform propunerii de lotzare, în două loturi cu suprafețe egale. Precizează că, pe terenul în litigiu, au existat două corpuri de clădire, respectiv C 1 și C 2. Solicită să i se atribuie lotul pe care este amplasată construcția C1, iar în patrimoniul pârâților V. și C. să intre lotul 1 pe care este amplasată construcția C2. Precizează că nu are pretenții bănești față de construcția C2, cu titlu de sultă. Susține că a cumpărat ½ din două corpuri de clădire, respectiv C1 și C2. Mai precizează că C1-1 este o extindere de care este lipită de construcția C1 și emite pretenții față de aceasta. Precizează că din anul 1970 au existat construcțiile C1 cât și C2. Mai susține că este obligatoriu ca ambele corpuri de clădire să se aibă în vedere la partaj. Mai precizează că s-a atribuit întreg imobilul pârâtului V., pe motiv că acesta nu ar avea unde să locuiască, deși în realitate acesta locuiește în corpul de clădire C2.

Solicită cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat și taxele de timbru.

Reprezentantul pârâților solicită admiterea în parte atât a acțiunii principale cât și a acțiunii reconvenționale, în sensul să se dispună rectificarea suprafeței imobilului înscris în CF nr._ Păuliș, nr. top. 383 – 384/a de la suprafața de 378 mp la suprafața de 2036 mp, să se dispună sistarea stării de indiviziune prin atribuirea întregului imobil pârâților – reclamanți reconvenționali, cu obligarea de a plăti reclamanților o sultă în sumă de 12.581,14 lei și să se dispună efectuarea cuvenitelor operațiuni în cartea funciară. Mai solicită respingerea capătului de cerere privitor la parcelare și obligarea Statului Român la împroprietărire prin ordin de Prefect. Solicită cheltuieli de judecată. Precizează că pârâtul V. N. împreună cu defuncta sa soție au cumpărat în anul 1976 o casă veche din văiugă și terenul aferent, fără să cunoască că sunt proprietari doar pe cota de ½ din imobil. După ce casa de văiugă s-a autodemolat, aceștia au făcut o adăugire la casa veche și au construit o casă nouă pe același teren. Pe toată perioada, s-au achitat imozitele, știind că sunt proprietari asupra întregului teren. Reclamanții au cumpărat la data de 24.11.2008 prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1451 la B.N.P. B. M., cota de ½ din imobilul înscris în CF nr. 2370 Păuliș, compus din teren în suprafață de 378 mp și casa veche. A mai precizat că pârâtul V. N. împreună cu defuncta sa soție au efectuat următoarele lucrări de construire, necontestate de reclamanți, respectiv: au construit pe același teren un corp de clădire nou C1 -2, raport evaluat de expert la valoarea de 443 Euro prin extindere la clădirea veche, C.1 – 1, conform raportului, clădire care o singură cale de acces, cu mult timp anterior cumpărării de către reclamanți a cotei de ½ din construcția veche și a terenului în suprafață de 378 mp. De asemenea, aceștia au mai construit pe același teren un corp de clădire nou C2, în care pârâtul V. N. a locuit împreună cu soția sa, și în care pârâtul locuiește în prezent.

INSTANȚA:

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei L. la data de 03 februarie 2009, reclamanții Tașcău D., Tașcău F. S. în contradictoriu cu pârâții V. N. și soția Tașcău F. - S. au solicitat să se dispună; rectificarea suprafeței de teren înscrisă în CF nr. 2370 Păuliș cu nr. top. 383-384/a, parcelarea și ieșirea din indiviziune față de pârâtul V. N. prin constituirea a două parcele cu privire la imobilul situat în Păuliș nr. 86 și apartamentarea construcției existente, parcelarea terenului în două apartamente și parcele câte una pentru fiecare parte, în urma apartamentării și parcelării, să se dispună atribuirea către reclamanți a imobilului rezultat în urma dezmembrării cel situat înspre proprietatea reclamanților deoarece sunt vecini cu acesta, în urma parcelării imobilului să se dispună obligarea statului la împroprietărirea prin Ordin de prefect a unei suprafețe de teren proporționale cu cota lor de proprietate, să se dispună obligarea O.C.P.I. să efectueze cuvenitele operațiuni în CF nr. 2370 Păuliș cu nr. top. 383 - 384/a atât cu privire la rectificarea suprafeței, cât și cu privire la parcelarea și ieșirea din indiviziune cu privire la imobil.

În subsidiar, reclamanții au solicitat atribuirea întregii cote către reclamanți cu atribuirea unei sulte și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanții au argumentat că sunt proprietari ai imobilului în cotă de ½ parte compus din casă, construcții anexe și teren aferent din suprafața totală de 378 mp din CF nr. 2370 Păuliș, nr. cadastral 383-384/a situat în ., conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat și autentificat la 24.11.2008 nr. 1451 al B.N.P. M. B., imobil achiziționat în cotă de 12 parte de la vânzătorul C. A.. Deoarece au discutat cu pârâtul V. N. în sensul dezmembrării imobilului, acesta nu a dorit dezmembrarea. De asemenea, reclamanții au constatat că suprafața înscrisă în cartea funciară nu corespunde cu suprafața reală.

În drept s-au invocat prevederile art. 33-37 din legea n. 7/1996, Ordinul nr. 634/2006 al ANCPI, art. 728 și următoarele Cod civil.

În probațiune s-au anexat următoarele înscrisuri; încheiere nr._/05.12.2008, extras CF nr. 2370 Păuliș și contract de vânzare - cumpărare.

Prin note de ședință, reclamanții au solicitat instanței obligarea Prefecturii să emită un ordin prin care să dispună împroprietărirea reclamanților cu suprafața de teren ce li se cuvine pentru motivul că procedura administrativă este imposibil de urmat câtă vreme pârâții refuză să participe alături de reclamanți în acest demers.

Prin precizarea de cerere depusă la termenul din 14 noiembrie 2012, reclamanții au solicitat împrocesuarea, în calitate de pârâți, a numiților S. G., C. A., M. F., M. V., L. V., C. G..

Prin precizare de cerere, reclamanții au solicitat radierea dreptului de uzufruct de sub C 17 din cartea funciară instituit în favoarea numitei I. A., depunând în acest sens înscris din care rezultă decesul titularului dreptului de uzufruct.

Pârâții nou introduși nu s-au opus admiterii acțiunii cu privire la rectificarea de carte funciară.

Pârâtul C. local Păuliș, prin întâmpinare, nu s-a opus admiterii acțiunii.

Pârâtul V. N., prin întâmpinare, a precizat că se opune cererii de rectificare a suprafeței de teren înscrisă în CF nr. 2370 Păuliș cu nr. top. 383-384/a. A argumentat că, potrivit contractului de vânzare cumpărarea autentificat sub nr. 1451/24.11.208, reclamanții sunt proprietari doar asupra cotei de ½ din construcție (casa veche) și din terenul în suprafață de 378 mp, restul terenului fiind proprietatea statului. A mai precizat că se opune cererii de parcelare, respectiv a constituirii în două parcele, apartamentării construcției existente și dezmembrării imobilului. De asemenea, pârâtul a precizat că se opune cererii de împroprietărire prin ordin al Prefectului în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991, dar nu se opune cererii de ieșire din indiviziune, partajarea în natură nefiind posibilă, solicită atribuirea întregului imobil acestuia cu efectuarea cuvenitelor operațiuni în CF. A specificat că este de acord să achite reclamanților suma de 8100 lei, reprezentând prețul și valoarea reală declarată de părțile contractante.

Prin cererea reconvențională, pârâții – reclamanți reconvenționali au solicitat sistarea stării de coproprietate asupra imobilului situat în Păuliș nr. 86, înscris în CF nr. 2370 Păuliș cu nr. top. 383-384/a în suprafață de 378 m.p., ca modalitate de realizare a partajului, a solicitat atribuirea în proprietate exclusivă reclamantului reconvențional imobilul, cu obligarea acestuia la plata contravalorii sultei de 8.100 lei către pârâții reconvenționali Tașcău D. și Tașcău F. - S., cu efectuarea mențiunilor în cartea funciară. A mai solicitat obligarea pârâților reconvenționali la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reconvenționale, pârâții – reclamanți reconvenționali au argumentat că, prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat la 24 noiembrie 2008 și autentificat de B.N.P. B. M. nr. 1451/24.11.2008, pârâții reconvenționali au urmărit un singur scop și anume obținerea unui drept de proprietate asupra terenului aferent construcției în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991, profitând de faptul că reclamantul reconvențional este un om în vârstă și nu avea cunoștință că este proprietar doar asupra cotei de ½ parte din casa în care locuiește de peste 30 de ani și asupra terenului aferent casei întrucât în anul 976 a cumpărat o casă veche din văiugă. Au precizat că este de acord cu ieșirea din indiviziune, dar partajarea în natură nu este posibilă, motiv pentru care solicită atribuirea întregului imobil.

Prin răspuns la întâmpinare și cerere reconvențională, reclamanții - pârâți reconvenționali Tașcău D. și Tașcău F. - S. s-au opus capătului de cerere vizând atribuirea în proprietate exclusivă reclamantului reconvențional imobilul, cu obligarea acestuia la plata contravalorii sultei de 8.100 lei către pârâții reconvenționali Tașcău D. și Tașcău F. - S.. Au arătat că susținerile pârâtului reclamant reconvențional nu sunt reale.

La termenul din 5 iulie 2011 a fost introdusă în cauză, în calitate de moștenitoare a defunctei Vrancean M., numita C. N., fiica acesteia.

Cauza a fost suspendată la termenul din 8 iulie 2009 și repusă pe rol la data de 01 iunie 2011.

În cauză s-a efectuat un raport de expertiză tehnică în specialitatea topografie, precum și unul în specialitatea construcții.

Cauza a fost soluționată prin Sentința civilă nr. 318/03.04.2013.

Sentința a fost atacată cu recurs.

Prin decizia civilă nr. 1290/18.12.2013, sentința recurată a fost casată cu motivarea că prima instanță nu a soluționat cererea de ieșire din indiviziune cu luarea în considerare a ambelor corpuri de clădire și nu a stabilit de unde provine diferența de suprafață în plus până la care se dispune rectificarea suprafeței imobilului.

Astfel, judecătoria L. a fost reinvestită cu rejudecarea prezentei cereri.

Prin concluziile scrise de la fila 61 dosar, pârâții V. N. și C. N. au solicitat admiterea în parte a acțiunii principale și a cererii reconvenționale. Au mai solicitat să se dispună rectificarea suprafeței imobilului înscris în CF nr._ Păuliș, cu nr. top. 383 - 384/a de la suprafața de 378 mp la suprafața de 2036 mp. Au soliciat sistarea stării de indviziune prin atribuirea întregului imobil pârâților – reclamanți recnvenționali V. N. și C. N., cu obligarea de a plăti reclamanților o sultă de 12.581,14 lei, efectuarea cuvenitelor operațiuni la B.C.P.I. L. și să se dispună respingerea capătului de cerere privitor la parcelare și obligarea Statului Român la împroprietărire prin ordin de Prefect. Au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin precizare de acțiune, reclamanții au solicitat împrocesuarea pârâților Ș. Nicușor - S. și Ș. V. – N., precum și să se dispună rectificarea suprafeței de teren aferent imobilului situat în localitatea Păuliș, nr. 86, jud. A..

Pârâții Ș. Nicușor - S. și Ș. V. - N., prin note scrise au comunicat că nu se opun admiterii cererii formulată de reclamanți.

Prin concluzii scrise, pârâții – reclamanți reconvenționali au solicitat admiterea în parte atât a acțiunii principale cât și a acțiunii reconvenționale, în sensul să se dispună rectificarea suprafeței imobilului înscris în CF nr._ Păuliș, nr. top. 383 – 384/a de la suprafața de 378 mp la suprafața de 2036 mp, să se dispună sistarea stării de indiviziune prin atribuirea întregului imobil pârâților – reclamanți reconvenționali, cu obligarea de a plăti reclamanților o sultă în sumă de 12.581,14 lei și să se dispună efectuarea cuvenitelor operațiuni în cartea funciară. Au mai solicitat respingerea capătului de cerere privitor la parcelare și obligarea Statului Român la împroprietărire prin Ordin de Prefect. Au solicitat cheltuieli de judecată. Au precizat că pârâtul V. împreună cu defuncta sa soție au cumpărat în anul 1976 o casă veche din văiugă și terenul aferent, fără să cunoască că sunt proprietari doar pe cota de ½ din imobil. După ce casa de văiugă s-a autodemolat, aceștia au făcut o adăugire la casa veche și au construit o casă nouă pe același teren. Pe toată perioada, s-au achitat imozitele, știind că sunt proprietari asupra întregului teren. Reclamanții au cumpărat la data de 24.11.2008 prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1451 la B.N.P. B. M., cota de ½ din imobilul înscris în CF nr. 2370 Păuliș, compus din teren în suprafață de 378 mp și casa veche. Au mai precizat că pârâtul V. împreună cu defuncta sa soție au efectuat următoarele lucrări de construire, necontestate de reclamanți, respectiv au construit pe același teren un corp de clădire nou C1-2, raport evaluat de expert la valoarea de 443 Euro prin extindere la clădirea veche, C1-1, conform identificării din raport, clădire care o singură cale de acces, cu mult timp anterior cumpărării de reclamanți a cotei de ½ din construcția veche și a terenului în suprafață de 378 mp. De asemenea, aceștia au mai construit pe același teren un corp de clădire nou C 2, în care pârâtul V. a locuit împreună cu soția sa, și în care pârâtul locuiește în prezent.

În rejudecare, din probele administrate în cauză, respectiv; încheiere nr._/05.12.2008, extras CF nr. 2370 Păuliș, contract de vânzare - cumpărare, depozițiile martorilor A., C., extras CF nr._ Păuliș, raport de expertiză și extras din registrul de deces, instanța, în fapt, reține următoarele:

Părțile au dobândit calitatea de coproprietari prin cumpărare. Astfel, reclamanții Tașcău D., Tașcău F. - S. au cumpărat de la fostul proprietar C. A. cota de ½ din imobilul înscris în CF nr. 2370 Păuliș cu nr. top. 383-384/a, compus din casă, construcțiile anexe și teren aferent în suprafață totală de 378 mp prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub numărul 1451 din 24.11.2008 de către B.N.P. M. B.. Pârâții V. au cumpărat celaltă cotă de ½ din casă și construcțiile anexe prin contractul autentic nr. 13.216/1976 autentificat de către notariatul de Stat A. de la celălalt fost coproprietar Șomcuțean M.. Potrivit legislației din acea perioadă, conform înscrierii de sub B 10, terenul aferent construcțiilor a trecut în proprietatea statului în baza legii nr. 58/1974, iar potrivit înscrierii de sub B 11, ,,asupra restului de teren fără construcții de ½”, cu tilu de cooperativizare, s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea CAP Păuliș – f. 66 dosarul Tribunalului A..

Coproprietarul tabular V. M. a decedat la 10.10.2004. Conform Certificatului de moștenitor nr. 189/2010, moștenitorii acesteia sunt V. N., în calitate de soț supraviețuitor și C. N., în calitate de fiică. În consecință, C. N. a fost introdusă în cauză în calitate de pârâtă.

Cu ocazia măsurătorilor efectuate pentru întocmirea raportului de expertiză judiciară în specialitatea topografie, s-a constatat că suprafața reală a parcelei cu nr. top. 383-384/a este de 2.036 mp. Prin celălalt raport de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții, întocmit de expert A. G., pe terenul afarent parcelei cu nr. top. 383-384/a, s-a identificat o construcție veche, notată C1-1. Cum în cartea funciară veche 2370 Păuliș, cea reluată în CF nr._ Păuliș, nu era înscrisă decât o supraedificată, descrisă ,,casa cu nr. 79”, se stabilește că aceasta corespunde celei identificată cu datele C1-1. Valoarea de circulație a acestei construcții, conform evaluării din al doilea raport de expertiză, a fost stabilită la 1.878 lei, respectiv 427 euro la un curs de 4,40 lei/euro.

S-a mai identificat că, alături de această construcție, pârâtul a mai edificat un alt corp de clădire, mai precis o extindere, notată C1-2, pentru care s-a stabilit valoarea de circulație de 1946 lei, respectiv 443 euro. Împrejurarea că familia V. a construit supraedificata identificată în raport cu datele C1-2, atât din răspunsurile reclamanților la interogatoriu, cât și din declarațiile martorilor, rezultă în mod cert că ea a fost construită de către pârâtul V. N. și soția sa. Asupra supraedificatei notată C1-1, casa veche, părțile sunt coproprietare în cotele dobândite, respectiv câte 1/2.

Construcția compusă din casa veche (C1 -1) și extinderea (C1-2), ultima constând din o încăpere de 10,88 mp, formează un singur corp de clădire, cu o singură cale de acces, astfel că nu poate fi, în consecință, partajabilă în natură și nici nu poate fi apartamentată, neavând utilitățile necesare pentru două apartamente. Valoarea unui metru pătrat de teren din . fost evaluată de către expert la 14 euro/mp.

. învecinează cu parcelele deținute de; S. G., C. A., M. F., M. V., L. V., C. G. și reclamanții Tașcău D., Tașcău F. S.. Pârâții S. G., C. A., M. F., M. V., L. V., C. G. au semnat procesul - verbal de vecinătate, iar M. F., M. V., și C. G. au depus înscrisuri prin care au comunicat că sunt de acord cu rectificarea suprafeței din cartea funciară.

Pentru terenul aferent construcțiilor preluat de către stat respectiv cooperativizat, a fost introdus în cauză C. local Păuliș care, prin întâmpinare, a comunicat că nu se opune admiterii cererii de rectificare a suprafeței terenului la cea precizată în raportul de expertiză topografică.

Cum suprafața reală totală a parcelei este de 2036 mp, instanța, analizând concluziile raportului de expertiză topografică, apreciază în consens cu considerentele deciziei de casare că atare suprafață și situația faptică expusă în raport conform concluziilor și anexei 1 de la fila142 volumul I dosar permite partajarea în natură a imobilului. Astfel, conform acestei anexe, lotul I cuprinzând construcția identificată C 2, care este corpul independent de clădire construit în exclusivitate ulterior cumpărării de familia V. în afara extinderii menționată deja, formează o unitate locativă independentă care poate avea acces separat, nu impune o apartamentare, și se poate atribui, cu terenul aferent pârâților. Lotul 2, identificat ca atare în anexă, constituit din construcția casa veche C1-1 și extinderea edificată de familia pârâtului, supraedificată care nu poate fi apartamentată, fiind identificată ca atare C1 în anexă, având și ea acces separat și putând constitui, cu terenul aferent acesteia un nou imobil separat în urma dezmembrării, se poate atribui reclamanților cu obligarea acestora să plătească pârâților o sultă compusă din contravaloarea extinderii edificată de pârâți de 443 euro și din contravaloarea a ½ din evaluarea casei vechi aflată în regim de coproprietate a părților, contravaloare reprezentând 213,5 euro (1/2 din totalul valorii acesteia de 427 euro), rezultând astfel o sultă totală datorată de reclamanți pârâților de 656,5 euro. Conform acestei anexe, terenurile afrente celor două loturi sunt de câte 1018 mp, în care intră însă și suprafața de teren preluată de stat și cooperativizată care se împarte și ea în două jumătăți egale și se adaugă proporțional în cele două loturi, urmând ca părțile, în baza hotărârii de partaj și dezmembrare, să își reglementeze fiecare situația juridică aferentă părții din acest teren care intră în lotul său potrivit legislației și procedurii stabilită de reglementările în materia reconstituirii respectiv constituirii dreptului de proprietate, respectiv de Legea nr. 18/1991 și actele normative ulterioar, în ultimă instanță pe calea acțiunii oblice. Cum acestea nu au urmat procedurile respective iar instanța nu se poate substitui, în acest stadiu al situației juridice a terenului respectiv, autorităților competente, ea nefiind competentă să soluționeze decât plângeri împotriva soluțiilor celor dintâi, se va respinge capătul de cerere vizând obligarea Statului Român la împroprietărire prin Ordin de Prefect.

În baza art. 728 și următoarele din vechiul Cod civil, text în vigoare la data introducerii cererilor părților, art. 6731 – 6739 din vechiul Cod de procedură civilă, în vigoare la data declanșării procedurilor judiciare, art. 24 alin. 3 și 36 din Legea nr. 7/1996, art. 19 din Regulamentul privind conținutul, modul de întocmire și recepție a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al MAI – ANCPI, va admite în parte cererea formulată de reclamanții Tașcău D. și Tașcău F. – S., domiciliați în ., jud. A. în contradictoriu cu pârâții V. N., domiciliat în ., jud. A., C. N., domiciliată în localitatea L., ., jud. A., C. local Păuliș, cu sediul în Păuliș, jud. A., P. Județului A., cu sediul în A., ., jud. A., S. G., domiciliat în ., jud. A., C. A., domiciliată în ., jud. A., M. F., domiciliată în ., jud. A., M. V., domiciliată în ., jud. A., L. V., domiciliat în ., jud. A., C. G., domiciliat în ., jud. A., Ș. Nicușor - S. și Ș. V. – N., domiciliați în ., jud. A..

Va admite în parte și cererea reconvențională formulată de pârâții - reclamanți reconvenționali V. N. și C. N..

Va dispune rectificare suprafeței imobilului înscris în CF nr._, nr. top. 383 - 384/a Păuliș, de la suprafața de 378 mp, la 2036 mp.

Va sista starea de indiviziune prin parcelare, conform anexei 1 la raportul de expertiză întocmit de expert A. G.; va atribui . teren intravilan cu casa nr. 86 pârâților V. și lotul 2 identificat teren intravilan cu casa reclamanților, cu mențiunea că pentru ambele parcele se mențiune drepturile de proprietate al Statului Român, respectiv C.A.P. Păuliș asupra terenului preluat de către Stat, respectiv cooperativizat, drepturi înscrise sub B 10 și 11 din CF nr.2370 Păuliș, cartea funciară anterioară CF nr._ Păuliș. Pentru egalizarea valorii loturilor conform cotelor de proprietate ale părților și situației create de familia pârâților prin construcțiile edificate de aceștia în mod exclusiv, va obliga reclamanții Tașcău D. și Tașcău F. - S. să plătească pârâților V. și C. N. o sultă în sumă de 656,5 Euro.

Va respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea Statului Român la împroprietărire prin Ordin de Prefect pentru partea din .. 383 - 384/a Păuliș preluată de stat, respectiv cooperativizată.

În baza art. 275 Cod de procedură civilă, va compensa cheltuielile de judecată ale părților, ambele părți principale având avocați, respectiv efectuând cheltuieli cu onorariile aferente, suportând costul a câte un raport de expertiză și taxe de timbru. Cum reclamanților le-a fost respins capătul de cerere având ca obiect obligarea Statului Român la împroprietărire prin Ordin de Prefect pentru partea din .. 383 - 384/a Păuliș preluată de stat, respectiv cooperativizată, va obliga reclamanții Tașcău D. și Tașcău F. - S. să plătească pârâților V. și C. 100 lei cheltuieli de judecată după compensare.

Va dispune efectuarea cuvenitelor operațiuni în cartea funciară prin Biroul de Carte Funciară, pentru construcții, cu respectarea art. 36 din Legea nr. 7/1996.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții Tașcău D. și Tașcău F. – S., domiciliați în ., jud. A. în contradictoriu cu pârâții V. N., domiciliat în ., jud. A., C. N., domiciliată în localitatea L., ., jud. A., C. local Păuliș, cu sediul în Păuliș, jud. A., P. Județului A., cu sediul în A., ., jud. A., S. G., domiciliat în ., jud. A., C. A., domiciliată în ., jud. A., M. F., domiciliată în ., jud. A., M. V., domiciliată în ., jud. A., L. V., domiciliat în ., jud. A., C. G., domiciliat în ., jud. A., Ș. Nicușor - S. și Ș. V. – N., domiciliați în ., jud. A..

Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâții - reclamanți reconvenționali V. N. și C. N..

Dispune rectificare suprafeței imobilului înscris în CF nr._, nr. top. 383-384/a Păuliș, de la suprafața de 378 mp, la 2036 mp.

Sistează starea de indiviziune prin parcelare, conform anexei 1 la raportul de expertiză întocmit de expert A. G.; atribuie . teren intravilan cu casa nr. 86 pârâților V. și lotul 2 identificat teren intravilan cu casa reclamanților, cu mențiunea că pentru ambele parcele se mențiune drepturile de proprietate al Statului Român, respectiv C.A.P. Păuliș asupra terenului preluat de către Stat, respectiv cooperativizat, drepturi înscrise sub B 10 și 11 din CF nr.2370 Păuliș, cartea funciară anterioară CF nr._ Păuliș.

Obligă reclamanții Tașcău D. și Tașcău F. - S. să plătească pârâților V. și C. o sultă în sumă de 656,5 Euro.

Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea Statului Român la împroprietărire prin Ordin de Prefect pentru partea din .. 383 - 384/a Păuliș preluată de stat, respectiv cooperativizată.

Dispune efectuarea cuvenitelor operațiuni în cartea funciară prin Biroul de Carte Funciară, pentru construcții, cu respectarea art. 36 din Legea nr. 7/1996.

Obligă reclamanții să plătească pârâților V. și C. 100 lei cheltuieli de judecată după compensare.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată in ședința publică din 12 martie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

E. P. L. R.

Red/tehnored

EP/LR

16 exemplare/14 comunicări/17 martie 2015

Se va comunica cu:

RECLAMANTII:

1. TAȘCĂU D. - PĂULIȘ, nr. 87, Cod postal_, J. A.

2. TAȘCĂU F. S. - PĂULIȘ, nr. 87, Cod postal_, J. A.

PÂRÂTII:

3. VRANCEANU N. - PĂULIȘ, nr. 86, Cod postal_, J. A.

4. C. L. PĂULIȘ - PĂULIȘ, Cod postal_, J. A.

5. P. JUDEȚULUI A. - A., ., Cod postal_, J. A.

6. C. N. - PĂULIȘ, nr. 86, Cod postal_, J. A.

7. S. G. - PĂULIȘ, nr. 85, Cod postal_, J. A.

8. C. A. - PĂULIȘ, nr. 344, Cod postal_, J. A.

9. M. F. - PĂULIȘ, nr. 76, Cod postal_, J. A.

10. M. V. - PĂULIȘ, nr. 77, Cod postal_, J. A.

11. L. V. - PĂULIȘ, nr. 75, Cod postal_, J. A.

12. C. G. - PĂULIȘ, nr. 78, Cod postal_, J. A.

13. Ș. NICUȘOR - S. - PĂULIȘ, nr. 72, J. A.

14. Ș. V. - N. - PĂULIȘ, nr. 72, J. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Sentința nr. 164/2015. Judecătoria LIPOVA