Pensie întreţinere. Sentința nr. 2832/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2832/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 2832/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2832/2015
Ședința publică de la 25.03.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. G.
GREFIER: M. M.
Pe rol judecarea cauzei civile de minori și familie privind pe reclamanta M. A. N. și pe pârâtul M. N. L., având ca obiect stabilire pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă reprez. reclamantei – av. subst. C. V. și reprez. pârâtului – av. B. C., lipsă fiind părțile personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că s-au depus la dosar note de ședință din partea pârâtului, după care:
Instanța comunică reprez. pârâtului un exemplar din notele de ședință.
Reprez. reclamantului susține acțiunea formulată.
Reprez. pârâtului arată că în prezent pârâtul lucrează, potrivit adeverinței de venit existentă la dosar.
Părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Instanța, în baza art. 392 N. C.pr.civ., socotește cauza lămurită, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprez. reclamantei solicită admiterea acțiunii formulate, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în cuantum de 25% din veniturile realizate, începând cu data înregistrării acțiunii și până la terminarea studiilor; cu cheltuieli de judecată.
Reprez. pârâtului solicită admiterea în parte a acțiunii, respectiv stabilirea pensiei de întreținere de la data pronunțării hotărârii și până la finalizarea liceului de către reclamantă; fără cheltuieli de judecată.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND,
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la instanță sub dos. cu nr. de mai sus, legal timbrată cu 20 lei taxă de timbru prin chitanța de la f. 7 dosar, reclamanta M. A. N. a chemat în judecată pe pârâtul M. N. L., solicitând instanței obligarea acestuia la plata pensiei de întreținere în cuantumul legal maxim prevăzut de lege, de la data formulării acțiunii și până la finalizarea studiilor, nu mai mult de data împlinirii vârstei de 26 de ani; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta arată că pe parcursul procesului de divorț cu nr. de dosar_/271/2013 care se derulează între părinții săi, a devenit majoră, iar cum pârâtul nu contribuie la cheltuielile ocazionate de educația și întreținerea sa, este nevoită să formuleze prezenta acțiune.
În drept, s-au invocat dispoz. art. 499, 529, 530, 532 C.civ.
În probațiune, s-au depus la dosar, înscrisuri doveditoare (filele 10-16 dos.).
Prin întâmpinarea/acțiunea reconvențională de la fila 19 dosar, pârâtul M. N. L. a arătat că este de acord cu admiterea în parte a acțiunii, în sensul obligării sale la plata pensiei de întreținere în favoarea fiicei sale, de la data pronunțării hotărârii și până la data finalizării liceului de către reclamantă; mai solicită să nu fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Susține pârâtul că, în acest moment, obligarea sa la plata pensiei de întreținere până la împlinirea de către reclamantă a vârstei de 26 de ani este prematură, deoarece în prezent reclamanta este elevă în clasa a XII-a, făcându-se doar această dovadă și neștiindu-se dacă va continua sau nu studiile.
De asemenea, menționează pârâtul că a contribuit financiar la întreținerea reclamantei atât pe parcursul procesului de divorț, cât și după finalizarea divorțului, pensia fiindu-i reținută o perioadă din salariul realizat la . o altă perioadă fiindu-i expediată pensia, prin mandat poștal.
În drept, s-au invocat dispoz. art. 205 și urm. C.proc.civ.
În probațiune, pârâtul a depus la dosar, copie mandate poștele, adeverință de venit (filele 22-24 dos.).
Prin răspunsul la întâmpinare de la fila 32 dosar, reclamanta arată că pârâtul a achitat pensia de întreținere pentru perioade ulterioare formulării prezentei acțiuni, anume pentru lunile noiembrie și decembrie 2014. Apoi, s-a susținut că dacă reclamanta nu va continua studiile după liceu, nimic nu îl oprește pe pârât să solicite sistarea pensiei de întreținere.
Prin notele de ședință de la fila 45 dosar, pârâtul a menționat că din înscrisurile atașate rezultă cele susținute în întâmpinare, faptul că i-a fost reținută pensia de întreținere în perioada mai 2014 – septembrie 2014. De asemenea, se poate observa că suma lunară reținută din salariu a fost mai mare decât pensia lunară cuvenită reclamantei, tocmai în ideea de a achita și perioade anterioare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta este fiica majoră a pârâtului. În prezent, se află în continuarea studiilor, fiind elevă la Colegiul Economic „P. C.” Oradea, potrivit copiei adeverinței de la fila 11 dosar.
Potrivit art. 499 alin. 3 din Noul Cod Civil, „părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani”.
Față de acest text legal, instanța va aprecia că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată, astfel că o va admite. Pârâtul este angajat, potrivit copiei contractului individual de muncă de la fila 12 dosar, realizând venituri nete potrivit copiei adeverinței de la fila 24 dosar.
A invocat pârâtul faptul că acțiunea reclamantei este prematură pentru perioada de după terminarea liceului, deoarece nu se știe dacă aceasta va continua sau nu studiile; de asemene, a solicitat să fie obligat să plătească pensia de întreținere de la data pronunțării hotărârii, deoarece a achitat pensie pentru luni calendaristice de după introducerea prezentei cereri.
În ce privește solicitarea de admitere în parte a acțiunii reclamantei, față de prematuritatea acesteia, instanța urmează să o înlăture ca nefondată. Astfel, legiuitorul a făcut două distincții în ce privește plata pensiei de întreținere: pentru copilul minor și apoi, pentru cel major – aflat în continuarea studiilor, fără a distinge ce fel de studii. Așa că, acolo unde legea nu distinge, nu va distinge nici judecătorul. De aceea, instanța îl va obliga pe pârât la plata pensiei de întreținere în favoarea reclamantei până la terminarea studiilor de către aceasta, dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 de ani. Într-adevăr, așa cum a arătat și reclamanta, nimic nu îl împiedică pe pârât, dacă reclamanta nu va mai continua studiile după liceu, să solicite sistarea pensiei de întreținere la care a fost obligat.
Referitor la plățile făcute de către pârât pe parcursul procesului, instanța va reține că acestea sunt plăți făcute în favoarea reclamantei, chiar dacă trei din aceste plăți sunt făcute de numita B. Miorița – sora pârâtului, după spusele acestuia. Astfel, reclamanta personal, prin răspunsul la întâmpinare, de la fila 32 dos., recunoaște că a primit sumele de bani datorate pentru lunile noiembrie și decembrie 2014, una din aceste plăți fiind făcută de către sora pârâtului. În aceste condiții, instanța va aprecia ca valabile și următoarele plăți făcute de aceasta.
În consecință, în baza art. 529 și 530 alin. 3 din Noul Cod Civil, va admite în parte acțiunea formulată de reclamantă, în sensul că va obliga pârâtul la plata unei pensii de întreținere în sumă de 250 lei lunar, începând cu data de 01.04.2015 și până la terminarea studiilor de către reclamantă, dar nu mai mult de 26 de ani. De precizat mai este faptul că acest cuantum al pensiei s-a stabilit în funcție de venitul minim pe economie, pârâtul realizând venituri nete mai mici decât acest cuantum, astfel că instanța va aprecia că, apt de muncă fiind, el poate realiza venituri măcar până la acest nivel.
Admițând în parte acțiunea formulată, în funcție de unele din susținerile pârâtului din întâmpinare, în baza art. 453 alin. 2 teza a II-a, instanța va compensa cheltuielile de judecată ale părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta M. A. N., CNP:_, cu domiciliul procedural ales în Oradea, ., ., în contradictoriu cu pârâtul M. N. L., CNP:_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Oradea, ., .. B, ., și în consecință:
Obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamantei, suma de 250 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere, începând cu data de 01.04.2015 și până la terminarea studiilor de către reclamantă, dar nu mai mult de 26 de ani.
Respinge solicitarea reclamantei de plată a pensiei de întreținere începând cu data introducerii acțiunii.
Respinge excepția prematurității invocată de către pârât, ca neîntemeiată.
Compensează cheltuielile de judecată ale părților.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Jud. Oradea.
Pronunțată în ședința publică din data de 25.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. L. M. M.
G.L./M.M.
4 ex./05.06.2015
2 ./- reclamanta M. A. N.
- pârât M. N. L.
| ← Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 590/2015.... | Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 9387/2015.... → |
|---|








