Contestaţie la executare. Sentința nr. 3902/2016. Judecătoria PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3902/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 06-05-2016 în dosarul nr. 3902/2016
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA Nr. 3902
Ședința publică de la 06 Mai 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. R.
Grefier A. A. T.
Pe rol se afla judecarea cauzei civile privind pe contestatorul C. A. și pe intimata A. J. A F. P. A., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21.04.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea în cauză pentru 29.04.2016, respectiv 06.05.2016.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 28.12.2015 sub nr._, contestatorul C. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PULICE ARGEȘ, anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 3/_ /_, anularea titlului executoriu nr._ din data de 09.12.2015 și anularea somației nr._ din data de 09.12.2015, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatorul a arătat, în esență, că în perioada 2007-2010 a urmat cursurile de zi ale Facultății de Poliție din cadrul Academiei de Poliție „A. I. C.”, la data de 16.07.2010 fiind încadrat în funcția de ofițer de poliție în cadrul I.G.P.R. La data de 02.06.2015 contestatorul a încetat raporturile de serviciu cu unitatea, conform art. 69 lit. d) din Legea nr. 360/2002 (la cerere), prin ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. II/3167 din 29.05.2015 dispunându-se trecerea în rezervă a acestuia. Prin procesul-verbal de cercetare administrativă nr._ din data de 01.09.2015, comisia de cercetare administrativă a reținut în sarcina contestatorului nerespectarea angajamentului nr._ din 03.09.2007, prin care acesta s-a obligat să-și desfășoare activitatea în cadrul unităților M.A.I. pe o perioadă de 10 ani de la data absolvirii Academiei de Poliție „A. I. C.” București. Comisia de cercetare administrativă a propus comandantului unității emiterea unei decizii de imputare pentru suma de 11.161 lei, reprezentând cheltuielile de școlarizare calculate proporțional cu perioada rămasă până la îndeplinirea termenului de 10 ani. În baza procesului-verbal de cercetare administrativă nr._ din 01.09.2015, Insspectorul General al Poliției Române a emis Decizia de imputare nr._ din 10.09.2015 prin care, în temeiul O.G. nr. 121/1998, i-a fost imputată contestatorului suma de 11.160,67 lei.
Contestatorul a arătat că executarea silită și toate actele de executare silită efectuate împotriva sa sunt nelegale, recuperarea sumelor de bani reprezentând cheltuieli de școlarizare putând fi obținută doar în condițiile dreptului comun și nu prin procedura specială stabilită de O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. S-a arătat, de asemenea, că suma de bani imputată nu are natura unei creanțe fiscale, în sensul prevăzut de art. 21 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ea rezultând dintr-un contract și nu dintr-un raport de drept material fiscal. Contestatorul a mai susținut că titlul în baza căruia a fost demarată executarea silită nu are valoarea unui titlu executoriu, iar creanța pe care o constată nu este scadentă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 172 alin. (1) și (3) rap. la art. 43 și art. 46 din O.G. nr. 92/2003, art. 51 din O.G. nr. 121/1998, art. 711 și urm. C.proc.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 664 lei (fila 122).
Sub aspect probatoriu, au fost depuse la dosar înscrisuri (filele 15-81).
La data de 01.03.2016, intimata a formulat întâmpinare, solicitând instanței de judecată respingerea contestației la executare, în principal – ca inadmisibilă, iar în subsidiar – ca nefondată.
În motivare, intimata a arătat, în esență, că susținerile contestatorului sunt nefondate, executarea silită demarată împotriva acestuia efectuându-se cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 92/2003.
În susținere, au fost depuse la dosar înscrisuri (filele 88-96).
La data de 25.03.2016 contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând instanței de judecată admiterea contestației la executare, astfel cum a fost formulată.
A fost atașat dosarul de executare, în copii certificate pentru conformitate (filele 110-120).
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, în baza titlului executoriu nr._ din data de 09.12.2015, emis în dosarul de executare nr. 3/_ /_ al intimatei, s-a declanșat executarea silită împotriva contestatorului, acestuia fiindu-i imputată prin somația nr._ suma de 11.161 lei, reprezentând alte venituri (venituri despăgubiri, răspunderi P.F., etc.).
Analizând critica esențială adusă titlului și actelor de executare, prin prisma naturii obligației care face obiectul executării (dacă aceasta reprezintă sau nu o creanță fiscală), instanța reține în cauză incidența dispozițiilor art. 21 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora din raporturile de drept material fiscal rezultă atât conținutul cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate și a art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, conform căruia dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează.
Raportând textul legal enunțat la circumstanțele cauzei, instanța constată că suma de bani imputată contestatorului nu are natura unei creanțe fiscale, în sensul prevăzut de art. 21 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Instanța are în vedere, în acest sens, faptul că debitul imputat nu rezultă din raporturile de drept material fiscal, ci dintr-un angajament (raport contractual) încheiat la data de 03.09.2007 între contestator și Academia de Poliție „A. I. C.” București, prin care contestatorul și-a asumat obligația ca, după acordarea gradului de subinspector de poliție, să își îndeplinească serviciul în cadrul M.A.I. timp de minimum 10 ani, în caz contrar fiind obligat la restituirea cheltuielilor de întreținere.
Pe cale de consecință, întrucât dreptul contestatorului la întreținerea asigurată de Academia de Poliție „A. I. C.” pe perioada școlarizării și obligația corelativă a acestuia de a-și desfășura activitatea în cadrul Ministerului de Interne timp de 10 ani după absolvire derivă dintr-un raport juridic civil, și nu fiscal, drepturile și obligațiile ce alcătuiesc conținutul acestuia nu pot fi valorificare decât în condițiile dreptului comun.
Prin prisma celor anterior expuse, debitului imputat contestatorului – reprezentând cheltuieli de școlarizare – nu îi sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, act normativ cu caracter special incident în cazul răspunderii juridice antrenate pe baza culpei militarilor care, din vina lor, au provocat unității pagube în legătură cu formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, precum și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor de serviciu. Deși ambele au natura unei răspunderi contractuale cu caracter reparator, bazată pe culpă, răspunderea materială este o răspundere limitată la daunele provocate în mod efectiv, aceasta nevizând și foloasele nerealizate.
Potrivit art. 7 din O.G. nr. 121/1998, termenul militar are în acest context următoarea semnificație: militari în termen, militari cu termen redus, rezerviști concentrați sau mobilizați, elevi și studenți ai instituțiilor militare de învățământ, militari angajați pe bază de contract și cadre militare.
Condițiile în care poate fi angajată răspunderea materială a militarilor și categoriile de militari cărora le sunt aplicabile aceste prevederi sunt reglementate de art. 12-17 din O.G. nr. 121/1998, după cum urmează: în sarcina gestionarilor, pentru pagubele produse de aceștia în propria gestiune, în sarcina militarilor, pentru pagube produse atunci când primesc, transportă, păstrează și echilibrează bunuri materiale și valori, fără a avea calitatea de gestionari în înțelesul legii, în sarcina comandanților sau șefilor unităților, în situații legate de gestionarea bunurilor și valorilor unităților, în sarcina autorului faptei, când pagubele sunt produse în alte situații decât cele prevăzute la art. 6 alin. (1), în sarcina persoanei vinovate, dacă fapta prin care paguba a fost pricinuită constituie infracțiune, precum și în cazul pierderii și degradării bunurilor, ca urmare a folosirii lor în procesul pregătirii pentru lipsă sau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în situația pagubelor produse de militari în termen, militarii cu termen redus, elevii și studenții instituțiilor militare de învățământ și de elevii liceelor militare.
În raport de cele anterior expuse, instanța reține că răspunderea contestatorului nu poate fi angajată în temeiul O.G. nr. 121/1998, în cauză devenind, astfel, incident art. 51 din același act normativ, potrivit căruia în situațiile neprevăzute de prezenta ordonanță se vor aplica dispozițiile legislației muncii și legislației civile.
Din aceleași considerente, nu este aplicabil cauzei nici art. 47 din O.G. nr. 121/1998, conform căruia atunci când militarii sunt trecuți în rezervă sau în retragere, când contractul militarilor angajați încetează, ori când personalul civil nu mai este încadrat în unități militare, unitățile militare care au în evidență debite din imputații definitive, indiferent de valoarea lor, le transmit spre executare organelor financiare pe raza cărora domiciliază debitorii.
Prin prisma celor de mai sus, instanța reține că sumele reprezentând cheltuieli de școlarizare imputate prin decizii emise conform legii, nu au natura juridică a unor creanțe fiscale, ci reprezintă restituiri/recuperări de credite bugetare având natura juridică a acestora, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 16 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare și se supun regulilor stabilite prin această lege, iar nu celor prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Instanța reține, astfel, că executarea silită împotriva contestatorului trebuia demarată în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă, norma generală în materie, și nu în modalitatea reglementată prin legea specială pentru punerea în executare silită a creanțelor bugetare – care vizează impozitele, taxele, contribuțiile, amenzile și alte sume ce reprezintă venituri publice.
Instanța nu poate reține apărările intimatei sub acest aspect – în sensul că somațiile au fost încheiate conform Codului de procedură fiscală, iar decizia de imputare este definitivă – acestea nefiind de natură să înlăture concluzia potrivit căreia creanța supusă executării silite nu are în cauză natura unei creanțe fiscale.
Instanța respinge, ca nefondate, și apărările intimatei privind inadmisibilitatea contestației la executare, reținând în acest sens că cererea aflată pe rol este îndreptată împotriva titlului executoriu nr._ din data de 09.12.2015, a somației nr._ din data de 09.12.2015, respectiv a tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 3/_ /_ și nu împotriva Deciziei de Imputare nr._ din data de 09.12.2015.
Prin urmare, nefiind reglementată o altă procedură pentru contestarea titlului executoriu, a somației și a celorlalte acte de executare emise de către intimată, contestația la executare aflată pe rol este admisibilă în temeiul dispozițiilor Codului de procedură civilă și Codului de procedură fiscală.
Pentru considerentele anterior expuse și întrucât executarea silită demarată împotriva contestatorului este nelegală – neavând ca temei o creanță fiscală, în sensul prevăzut de art. 21 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală – instanța va admite contestația la executare aflată pe rol, cu consecința anulării titlului executoriu nr._ din data de 09.12.2015, a somației nr._ din data de 09.12.2015 și a tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 3/_ /_ al intimatei.
Instanța nu va mai analiza celelalte critici formulate de către contestator, concluziile de mai sus fiind suficiente sub aspectul constatării caracterului nelegal al executării silite.
În ceea ce privește cererea contestatorului de obligarea a intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză (taxa judiciară de timbru în cuantum de 664 lei – fila 122), instanța o va respinge, ca nefondată, reținând în acest sens incidența art. 45 alin. (1) lit f) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, potrivit căruia în cazul admiterii contestației la executare, contestatorul are dreptul la restituirea taxei judiciare de timbru achitate în cauză, intimata neputând fi, astfel, obligată la plata acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatorul C. A. cu domiciliul în Pitești, ., jud. Argeș, în contradictoriu cu intimata A. J. A F. P. A. cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș.
Dispune anularea titlului executoriu nr._/09.12.2015, a somației nr._/09.12.2015 și a tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr._/3/_ /_ al intimatei Administrația Județeană a Finanțelor P. Argeș.
Respinge cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, ca nefondată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Pitești.
Pronunțată astăzi, 06.05.2016, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, A. M. R. | ||
Grefier, A. A. T. |
A.M.R. 13 Iunie 2016
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4698/2016.... → |
|---|
