Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4333/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4333/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 4333/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr. 4333/2015
Ședința camera de consiliu de la 05 Martie 2015
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE - P. P.
GREFIER - D. V.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta S. G. ASIGURARI S.A., pe pârâta S. E. ROMANIA asigurare REASIGURARE S.A. și pe intervenientul T. G., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, partile nu au răspuns.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța ia act ca s-a formulat cerere precizatoare de către reclamanta, care a aratat ca parata a achitat debitul principal si solicita doar penalitati de intarziere si cheltuieli de judecata.
Instanța încuviințează, pentru reclamanta, proba cu inscrisuri, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, luand act ca parata si intervenientul nu au completat formularul de răspuns si nu au solicitat probe și, constatând probatoriul complet administrat, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Sectorului 1 București, reclamanta S. G. ASIGURARI S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. și pe intervenientul T. G., în procedura cererilor de valoare redusă, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.577,55 lei, contravaloare despăgubiri și a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate începând cu data de 08.12.2014, până la achitarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 31.07.2014, intervenientul, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_, a produs un accident de circulație, avariind autovehiculul înmatriculat sub nr._ .
Culpa intervenientului a fost stabilită prin Constatarea amiabilă de accident.
Reclamanta a achitat persoanei păgubite, în baza asigurării CASCO, conform poliței nr._, suma de 2.577,55 lei și a înaintat dosarul pârâtei, în calitate de asigurator RCA, în baza poliței nr._, însă aceasta nu dat curs solicitării de plată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 136/1995, Ordinul CSA nr. 14/2011 și art. 2210 C. civ.
Prin cererea formulată la data de 04.03.2015, reclamanta a arătat că pârâta a achitat debitul principal, astfel încât solicită obligarea acesteia doar la plata penalităților calculate pentru perioada cuprinsă între scadență și achitarea efectivă, în cuantum de 118,57 lei și a cheltuielilor de judecată.
Pârâta și intervenientul nu au completat formularul de răspuns comunicat de către instanță.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
În data de 31.07.2014, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, a fost avariat de către autoturismul cu nr. de înmatriculare_, condus de către intervenient.
La data accidentului, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ era asigurat CASCO la societatea reclamantă, potrivit poliței nr._/09.08.2013 (f. 13-14), care, după ce a întocmit dosarul de daună, a achitat persoanei păgubite suma de 2.577,55 lei, conform dovezii de la fila 9.
Vinovat de producerea accidentului a fost, conform Constatării amiabile de accident (f. 16), intervenientul T. G., al cărui autoturism era asigurat RCA, la data producerii accidentului, la pârâta S.C. E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., prin polița nr._/14.12.2013 (f. 20).
Ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, la data de 22.01.2015, pârâta a achitat reclamantei suma de 2.577,55 lei, conform precizării reclamantei.
Față de aceste împrejurări, instanța urmează a admite cererea, precizată, a reclamantei, astfel:
Referitor la capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere aferente sumei de 2.577,55 lei, calculate pentru perioada 08.12._15, în sumă de 118,57 lei, instanța urmează a-l admite, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 64 alin. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011, dacă, în termen de 15 zile de la data primirii dosarului de daună de la societatea de asigurare care a efectuat plata, subrogându-se în drepturile persoanei păgubite, asigurătorul de răspundere civilă al persoanei vinovate de producerea accidentului nu are obiecțiuni și nu achită suma reprezentând reparații, urmează a suporta penalități de 0,1% pe zi de întârziere, potrivit alin. 4 al acestui text.
Pentru aceleași motive, instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă și a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea, precizată, privind pe reclamanta S. G. ASIGURARI S.A., identificată prin CUI_, cu sediul in sector 6, București, Calea Plevnei nr. 139, Corp C, pe pârâta S. E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., identificată prin CUI_, cu sediul in Voluntari, . City Business Park nr. 10, Clădirea O23, . intervenientul T. G., identificat prin CNP_, cu domiciliul in sector 3, București, ., .. 3, .> Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 118,57 lei, penalități de întârziere aferente sumei de 2.577,55 lei, calculate pentru perioada 08.12._15.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. PP
Tehnored. PP/DV
5 ex./09.05.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 815/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 21-08-2015,... → |
---|