Contestaţie la executare. Sentința nr. 8031/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8031/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 04-05-2016 în dosarul nr. 8031/2016

Acesta este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8031/2016

Ședința publică de la 04.05.2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ș. C. M.

GREFIER: B. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea AGENȚIA D. S. și pe intimata O. V., având ca obiect contestație la executare DS EXEC 742/2015 SUSPENDARE EXECUTARE

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.04.2016 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.05.2016, când, deliberând, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 30.12.2015, sub numărul_, contestatoarea Agenția D. S., în contradictoriu cu intimata O. V. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe o va pronunța, să anuleze somația din data de 15.12.2015, încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare din data de 24.12.2015 emise în dosarul nr.742/2015 al B. O. D. și suspendarea executării silite cu privire la sumele de bani reprezentând cheltuieli de executare, până la soluționarea prezentei contestații la executare.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin decizia civilă nr.4/R/10.01.2013 a Tribunalului Ialomița a fost obligată să predea prin protocol către Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Reviga, suprafața de 5 ha, teren arabil situat în extravilanul comunei Stelnica, jud. Ialomița, în vederea punerii în posesie a reclamantei, fără ca în considerentele sau dispozitivul sentinței menționate să fie identificată cadastral suprafața menționată.

A precizat contestatoarea că este imposibilitate de a aduce la îndeplinire dispozițiile prevăzute în titlul executoriu întrucât suprafața de teren menționată intră sub incidența art.22 ind.1 din Legea 1/2000 iar aceasta nu are atribuții la reconstituirea dreptului de proprietate și nu se poate dispune reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren din domeniul privat al statului excluzând obligația Comisiei Județene de a înainta documentația de reconstituire către ADS în vederea încheierii protocolului de predare-primire.

A învederat contestatoarea că obligația de a preda terenurile revendicate este una condițională, care nu poate fi executată, decât ulterior înaintării de către Comisia Județeană a documentației de retrocedare completă, conform art.7 alin.7 din Legea 268/2001 și art.9 din HG 626/2001 prin urmare este greșit ca această să răspundă de modul în care o altă parte litigantă își îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege.

A mai arătat contestatoarea că aceasta nu are calitatea de debitor în condițiile în care Comisia Județeană, respectiv Comisia Locală nu și-au îndeplinit atribuțiile stabilite prin lege și prin titlul executoriu.

Cu privire la sumele de bani prevăzute în încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare contestatoarea a învederat instanței că este încălcat termenul de 6 luni prevăzut de art.2 din Legea 110/2007 iar cuantumul onorariului judecătoresc este stabilit peste limita maximă întrucât obligația stabilită este intuituu personae astfel că, pentru executarea acesteia, executorul judecătoresc ar putea pretinde cel mult 200 lei conform punctului 12 al Ordinului MJ 2550/C/2006.

În ceea ce privește suspendarea executării silite, contestatoarea a învederat instanței că, față de cele arătate în precedent prin care demonstrează nelegalitatea actelor de executare, se impune suspendarea executării.

În drept, contestatoarea a invocat prevederile art.711-718 C.proc.civ., Legii 110/2007, Legii 188/2000, precum și celelalte dispoziții evocate în cuprinsul cererii.

În dovedirea cererii, aceasta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.29 alin.1 lit.l din OUG 80/2013 prin raportare la art.7 din OG 22/2002.

Intimata a depus la data de 22.01.2016 întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

În motivare, aceasta a arătat că contestatoarea este de rea-credință și reiterează apărările pe care le-a invocat în timpul judecării în fond și care au fost respinse definitiv și irevocabil aspecte ce nu pot fi analizate în cadrul contestației la executare iar susținerile acesteia sunt neîntemeiate în raport de prevederile art.13 lit.b din Normele interne pentru încheierea protocoalelor de predare-primire și art.21 din HG 626/2001. Intimata a mai evocat și jurisprudența CEDO în sensul în care o autoritate a statului nu poate invoca culpa unei alte autorități a statului ca justificare pentru propria obligație ce îi revine.

La data de 23.02.2016 A&S International 2000 SRL a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea contestatoarei.

Pe fondul cauzei, intervenienta a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată arătând că prin Legea 165/2013 au fost suspendate de drept toate acțiunile în materia fondului funciar indicând practică judiciară în acest sens.

A mai arătat intervenienta că prin Hotărârea nr.101/24.07.2013 Comisia Județeană Ialomița de Fond Funciar ia act de caducitatea Hotărârii nr.222/2006 ca urmare a intrării în vigoare a Normelor Metodologice a Legii 165/2013 și, întrucât creditoarea a invocat ca principal argument Hotărârea nr.222/2006, demersul execuțional este lipsit de orice finalitate juridică. Intervenienta a învederat și că creditoarea nu mai justifică un interes întrucât Legea 165/2013 instituie o nouă procedură a cărei finalitate, prevăzută de art.5-15 este tocmai aceea de punere în posesie a intimatei cu privire la suprafața de teren aflată în incinta îndiguită B..

În drept, intervenienta a invocat prevederile art. 61. alin.3 și 63 din C.proc.civ. și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La dispoziția instanței, B. O. D. a înaintat copii certificate de pe înscrisurile dosarului de executare nr.742/2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În fapt:

Prin cererea de executare silită, înregistrată de B. O. D. la data de 20.11.2015 sub nr.742/2015, intimata a solicitat punerea în executare a deciziei civile nr.4/R/10.01.2013 a Tribunalului Ialomița (fila 71). Prin încheierea din data de 24.11.2015 executorul judecătoresc a încuviințat executarea silită împotriva contestatoarei(fila 43).

Prin încheierea din data de 15.12.2015 executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 2200 lei (fila 59) din care 2000 lei onorariu executor, executare directă – obligație de a face. Prin somația din data de 15.12.2015 contestatoarei i-a fost pus în vedere să se conformeze în termen de 10 zile titlului executoriu.

În drept:

Instanța va respinge motivul de contestație constând în aplicarea dispozițiilor art.22 ind. 1 din Legea 1/2000 ca inadmisibil conform art.713 alin.2 C.proc.civ., acesta fiind un motiv ce privește fondul dreptului soluționat prin hotărâre judecătorească, de altfel acest motiv a și fost invocat în fața instanței de fond.

Instanța va respinge și motivul de contestație invocat de contestatoare referitor la faptul că aceasta nu are calitate de debitor în raport de neîndeplinirea obligațiilor legale de către Comisia Locală și Comisia Județeană pentru următoarele argumente:

Prin decizia civilă nr.4/R/10.01.2013 a Tribunalului Ialomița a fost obligată să predea prin protocol către Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Reviga, suprafața de 5 ha, teren arabil situat în extravilanul comunei Stelnica, jud. Ialomița, în vederea punerii în posesie a reclamantei din respectiva cauză. Decizia civilă a rămas definitivă la momentul pronunțării (10.01.2013), timp în care contestatoarea, autoritate a statului nu a înțeles să execute obligația stabilită prin titlul executoriu iar instanța nu poate primi nicio apărare legată de faptul că alte autorități alte statului nu își îndeplinesc atribuțiile legale, față de această situație fiind răspunzător în mod direct Statul care poate trage la răspundere administrativă, civilă sau penală acei funcționari care nu înțeleg să respecte legea.

Contestatoarea nu a probat în niciun mod faptul că a făcut sesizări ale nerespectării legii de către alte instituții asupra cărora plasează culpa proprie-i neexecutări a obligației, mulțumindu-se să rămână pasivă și inerta în încălcarea drepturilor intimatei și nerespectarea unei hotărâri judecătorești, aspect inadmisibil într-o societate civilizată ale cărei valori se sprijină pe statul de drept și supremația legii. Instanța va analiza apărările contestatoarei și ale intervenientului accesoriu și prin raportare la durata de timp scursă de la data rămânerii definitive a sentinței, 3 ani.

Cu privire la aplicabilitatea Legii 165/2013 instanța constată că art.7 alin.2 din lege exceptează în mod expres hotărârile judecătorești irevocabile, cum este titlul executoriu pus în executare în prezenta. Mai mult instanța constată că intimatei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5 ha în cauză punându-se problema punerii efective în posesie.

Instanța va reține că apărările invocate de contestatoare și de intervenienta accesorie sunt de natură a produce o gravă vătămare a dreptului la un proces echitabil garantat de art.6 CEDO și dreptului de proprietate garantat de art.1 Protocolul 1 la Convenție.

Dispozițiile normative evocate de acestea trebuie privite și în lumina jurisprudenței recente a Curții Europene a Drepturilor Omului și ținând seama de prevederile art. 20 din Constituția României, care consacră principiul priorității convențiilor internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, pentru a se preveni încălcarea articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a articolului 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, având în vedere faptul că debitoarea este o instituție publică și are îndatorirea, ca reprezentantă a statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie și cu promptitudine o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Astfel, în cauza Ș. împotriva României, Curtea a statuat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din „proces”, în sensul articolului 6 paragraf 1 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. De asemenea, Curtea a mai precizat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanțiile articolului 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. În plus, Curtea nu a subscris la teza Guvernului conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a sentinței, întrucât nu este oportun să-i ceri unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție, Curtea concluzionând că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamanta de un acces efectiv la justiție în privința executării unei hotărâri definitive pronunțate în favoarea sa, iar articolul 6 par. 1 din Convenție a fost încălcat.

Totodată, în cauza S. P. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că cele obligate să îl pună în posesie pe reclamant erau autoritățile, în temeiul unei hotărâri care îi stabilise acestuia dreptul de proprietate. În consecință, obligația de a acționa incumba autorităților, iar nu reclamantului și a-i cere acestuia să facă alte demersuri al căror rezultat nu ar fi decât unul repetitiv, și anume ca instanța să dispună încă o dată autorității administrative competente să execute o hotărâre judecătorească definitivă, ar fi prea oneros și nu ar corespunde cerințelor art. 35 alin. 1 din Convenție. Curtea a amintit că dreptul de acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenție, protejează și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii și, în consecință, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv. În consecință, a statuat Curtea că hotărârea judecătorească dată în favoarea reclamantului nu a fost executată conform dispozitivului său și neexecutarea sa este imputabilă exclusiv autorităților administrative competente, iar imposibilitatea pentru reclamant de a obține executarea completă constituie o ingerință în dreptul său la respectarea bunurilor, așa cum este prevăzut de prima frază a primului alineat al art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.

Instanța va respinge și apărările contestatoarei referitoare la încălcarea termenului de 6 luni prevăzut de art.2 din Legea 110/2007, întrucât executarea silită are ca obiect executarea obligației intuituu personae, obligație de a face iar nu o obligație de a da, respectiv plata unei sume de bani, mai mult contestatoarea nu a făcut probat în niciun mod faptul că nu ar deține bani alocați în buget pentru plata titlurilor executorii.

În consecință, instanța va respinge contestația la executare pentru motivele arătate, precum și cererea de intervenție accesorie ca neîntemeiate.

Cu privire la cheltuielile de executare, respectiv onorariul de executor, instanța constată că prin OMJ 2550/C/2006 s-au stabilit onorariile minimale și maximale ce pot fi percepute de executorul judecătoresc, iar acesta a stabilit suma de 2000 lei reprezentând executare directă obligația de a face, o asemenea obligație fiind enumerată în anexa ordinului la capitolul executări directe – evacuare, limitele onorariu situate între 150 lei și maximul de 2.200 lei pentru persoane fizice și 5.200 lei pentru persoane juridice.

Pentru aceste motive, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare și pe cale de consecință, va respinge ca neîntemeiată și cererea de intervenție formulată în interesul contestatoarei, ca neîntemeiată.

Față de faptul că a fost deja pronunțată soluția cu privire la contestația la executare, instanța va respinge cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.

În temeiul art. 720 alin. 4 C.pr.civ. prezenta hotărâre se va comunica, din oficiu, B. O. D., după rămânerea definitivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare privind pe contestatoarea AGENȚIA D. S., cu sediul în sector 1, București, .. 43 și pe intimata O. V. cu domiciliul ales în SLOBOZIA, .. L10, ., ., ca neîntemeiată.

Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.

Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de A&S INTERNATIONAL 2000 S.R.L., în favoarea contestatoarei, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 720 alin.4 C.proc.civ. prezenta hotărâre se va comunica către Biroul Executorilor Judecătorești Asociați D. G., L. G. și M. P., după rămânerea definitivă.

Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților, prin grefă, azi, 04.05.2016.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Ș. C. MădălinaBunea I.

03 Iunie 2016

Red./Teh. Ș.C./B.I./4 ex./2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8031/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI