Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 187/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 187/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 13-01-2016 în dosarul nr. 187/2016

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

Sentinta civilă nr. 187

Ședința publică din data de 13.01.2016

Instanța constituita din:

P. – M. M.

Grefier – A. C.

Pe rol judecarea cauzei civile de față, formulată de reclamantul D. M. în contradictoriu cu pârâta D. C., având ca obiect „stabilire program vizitare minor”.

La apelul nominal făcut in ședința publică, au răspuns reclamantul prin apărător, cu împuternicire avocațială la dosar și pârâta personal, legitimata în baza CI-CNP_.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, dupa care: se invederează instanței depunerea la dosar a referatului de anchetă psihosocială întocmit de ATS 3 la locuința pârâtei. De asemenea, se constată că la data de 12.01.2016 s-a depus la dosar cerere modificatoare.

Se înmânează pârâtei copia cererii modificatoare.

Instanța, potrivit art. 131, alin. 1 NCPC, art. 94 pct. 1 lit. a NCPC si art. 114 NCPC, verificând din oficiu competența, constată că este competentă material și teritorial în soluționarea pricinii.

Reclamantul, prin apărător, apreciază că pricina poate fi solutionată la acest termen.

Pârâtul personal, lasă la aprecierea instanței. Arată că este de acord cu stabilirea programului de legături personale cu minora, în forma precizată la acest termen .

Instanța față de disp. art. 238 NCPC, având în vedere și pozitia părților, apreciază că pricina poate fi soluționată la acest termen.

Având cuvântul asupra probatoriului, reclamantul, prin apărător, solicită încuviintarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Pârâta, nu se opune probelor solicitate de reclamant. Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanta, fata de dispozițiile art. 255 rap. la art. 258 NCPC, apreciind că sunt pertinente, concludente și utile soluționării pricinii, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.

În Camera de Consiliu, se procedează la ascultarea minorei D. I., procesul-verbal încheiat cu această ocazie fiind atașat la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.

Reclamantul, prin apărător, solicita admiterea cererii, astfel cum a fost modificată, fără cheltuieli de judecă.

Pârâta solicită admiterea cererii modificate.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.05.2015, sub nr._, reclamantul D. M. G., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D. C., stabilirea dreptului de a avea legături personale cu minora D. I. L., cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că la data de 01.06.1996 s-a căsătorit cu pârâta, iar la data de 21.10.2002 s-a născut fiica lor, D. I. L.. Părțile au divorțat de comun acord în anul 2008, prin Sentința civilă nr. 9077/14.10.2008 a Judecătoriei Sectorului 3 București minora fiind încredințată spre creștere și educare cu mama sa. Pârâtul menționează că începând cu anul 2010 s-a stabilit în Italia, iar în anul 2014, fiica sa l-a vizitat prima oară pentru două săptămâni. Urmare a acestui lucru, pârâtul i-a cerut acordul reclamantei pentru ca și în acest an, minora să vină în Italia, însă pârâta l-a refuzat din diverse motive. Reclamantul a învederat că îl leagă o strânsă afecțiune față de fiica sa, care nu ar trebui știrbită prin invocarea unor motive nefondate care să îl împidedice să se întâlnească și personal cu aceasta, păstrarea relațiilor dintre tată și fiică fiind importantă pentru minoră, pentru dezvoltarea ei psihologică și emoțională.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 263 alin. 1, 397 și 401 C.civ.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei.

Cererea a fost legal timbrată, cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 15 lit. e) din O.U.G. 80/2013, potrivit chitanței nr._/1, atașată dosarului la fila 3.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

La data de 12.01.2016, reclamantul a depus o cerere precizatoare, modificând programul de legături personale solicitat inițial.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, în temeiul art. 255 alin. 1 C.pr.civ. raportat la art. 258 C.pr.civ., considerând această probă utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.

A fost ascultată minora D. I. L. în camera de consiliu.

A fost depus la dosar referatul de anchetă psihosocială, efectuat la domiciliul pârâtei (fila 55).

În ședința de atăti părțile au învederat faptul că au ajuns la un consens în privința modalității de desfășurare a legăturior personale dintre minoră și tatăl său.

Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 18.10.2002 s-a născut minora D. I. L., astfel cum reiese din certificatul de naștere nr. 4097 din 21.10.2002 anexat la dosar (fila 9), rezultată în urma căsătoriei dintre D. M. G. și D. C., căsătorie încheiată la data de 01.06.1996.

La data de 14.10.2008 a fost pronunțat divorțul dintre D. M. G. și D. C., prin Sentința civilă nr. 9077 a Judecătoriei Sectorului 3 București. Prin aceeași sentință, minora a fost încredințată spre creștere și educare mamei, nefiind stabilit un program de legături personale între minoră și reclamant.

În prezent, minora locuiește împreună cu mama sa, la locuința acesteia.

Instanța reține că, deși nu a existat o hotărâre judecătorească de stabilire a unui program de vizitare, după divorțul părinților, legăturile dintre tată și fiică au continuat să existe, iar în vara anului 2014 minora și-a vizitat tatăl, pentru două săptâmâni, în Italia, astfel cum rezultă din procesul-verbal de ascultare a minorei.

În drept, conform art. 401 Cod civil, părintele care nu locuiește împreună cu copilul are dreptul de a avea legături personale cu minorul, acest drept fiind stipulat, de asemenea, și în cuprinsul art. 17 alin. 1 și 4 din Legea 272/2004. Dreptul este unul reciproc, atât al copilului cât și al părintelui și constituie o premisă esențială pentru dezvoltarea adecvată a minorului, al cărui interes superior, potrivit art. 2 din același act normativ, va avea prioritate în momentul stabilirii efective a modului de exercitare a dreptului.

Instanța constată că, în ședința publică din data de 13.01.2016, pârâta, prezentă personal, a declarat că este de acord cu programul propus de către reclamant prin cererea modificatoare, astfel încât, instanța având în vedere acordul părinților în acest sens, urmează să analizele cererea, ținând cont și de interesul superior al copilului și de concluziile raportului de anchetă psihosocială.

Astfel, instanța reține că, având în vedere că reclamantul locuiește în Italia, este firesc ca legătura cu fiica sa să se realizeze preponderent în mediu virtual, prin intermediul internetului și la telefon. Cu privire la petrecerea de către minoră a 3 săptâmâni din vacanța de vară, la locuința reclamantului, instanța consideră că dată fiind depărtarea dintre cei doi relațiile personale directe nu ar putea avea loc decât în vacanțele școlare ale copilului iar perioada de timp solicitată este una rezonabilă, suficient de îndelungată pentru dezvoltarea unei relații apropiate între tată și fiică. Din referatul de anchetă psihosocială depus la dosar, rezultă că mama copilului este de acord ca tatăl să aibă legături personale cu fiica lor, cu condiția ca programul să fie stabilit în funcție de programul minorei și de nevoile ei.

Prin raportare la interesul superior al copilului, instanța constată că programul de legături personale cu minora, solicitat de către reclamant, asigură menținerea unor relații apropiate între tată și fiică, fiind un element important din dezvoltarea adecvată a minorei.

Având în vedere cele de mai sus, instanța va admite acțiunea precizată formulată de către reclamant și va stabili în favoarea acestuia următorul program de vizitare a minorei D. I. L., născută la data de 18.10.2002: prin internet (email/video); cel puțin o dată pe săptămână prin telefon; 3 săptămâni în vacanța de vară a fiecărui an, la locuința reclamantului din Italia (ultimele două săptămâni din luna iulie și prima săptămână din luna august).

Instanța reține că, în ședința publică din data de 13.01.2016, cu ocazia dezbaterilor, reclamantul, prin apărător, a menționat că nu solicită cheltuieli de judecată, astfel încât, față de disp. art. 453 C. instanța urmează să ia act de această precizare.

Conform art. 41(3) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului, va dispune eliberarea din oficiu a certificatului privind dreptul de vizită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea, precizată, formulată de reclamantul D. M. G.-CNP_- domiciliat in Italia .. 368, cu domiciliul ales la LA CA B. U. A. V. - POPESTI LEORDENI, DRUMUL FERMEI, nr. 83J, J. ILFOV, în contradictoriu cu pârâta D. C. –CNP_4- sector 3, București, CALEA CALARASILOR, nr. 175A, ., Autoritate Tutelară- PRIMĂRIA S. 3 BUCUREȘTI - sector 3, București, PARFUMULUI, nr. 2-4.

Încuviințează reclamantului să aibă legături personale cu minora D. I.-L., născută la data de 18.10.2002, prin internet (e-mail/video), cel puțin o dată pe săptămână prin telefon, 3 săptămâni în vacanța de vară a fiecărui an la locuința reclamantului din Italia (ultimele două săptămâni din luna iulie și prima săptămână din luna august).

Executorie.

Ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cu depunerea cererii de apel la aceeași instanță .

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.01.2016.

Președinte, Grefier,

M. M. A. C.

Red. MM

20.01.2016- 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 187/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI